Bufnița: Simbol și semnificație (II)

 Bufnița este familiară în lumea europeană cu zeița Pallas Athena. Simbolismul său este ambivalent. În diferitele lor specii, bufnițele apar oamenilor ca fiind înțelepte, răbdătoare, introspective, chibzuite și capabile să vadă în întuneric. Prin natură sa, această pasăre are o semnificație specială în principal pentru că este trează noaptea, fiind corelată cu soldații care stau de gardă și cu oameni care studiază până noaptea târziu. 


Bockler (1688) a menționat un exemplu neuropean al importanței simbolice a păsării: "Armatele conducătorilor tătarilor înglobează o bufniță neagră ca noaptea pe un cer auriu, întrucât primul din ei, Ginghis Han, și-a salvat viața cu ajutorul unei astfel de păsări".                        


Bufnița: Simbol și semnificație (II)

Ca un simbol al cunoașterii și a abilitățîi de a vedea prin obscuritate (și ca pasăre a lui Atena / Minerva, zeița înțelepciunii), bufnița a apărut frecvent în embleme ale caselor de editură și librăriilor docte. 


Bufnița are, însă, și asocieri negative în gândirea populară, cu obiceiurile sale nocturne, zborul său inauzibil și strigătului ei de tânguire ("straniu, vestitor al morții"). Ea ajuns astfel să simbolizeze o întoarcere față de la lumina spirituală și, corespunzător, una față de Iisus Hristos în "noaptea suferinței și morții Sale". 


Poetul baroc Hohberg a spus despre țipătul bufniței atacate de păsări diurne: " Așa cum păsările de zi atacă pasărea umbrei / La fel de repede lumea va vrea să invadeze domeniul Bisericii / Și să schimbe sfințenia cu crima monstruoasă" (1675). 


În iudaism, demonul nopții feminin, Lilith, este descris în compania bufniței. Întunecata și teribila zeiță hindusă Durga, în manifestarea sa de "Camunda", călărea o bufniță. Zeul morții mayaș, Hunhau, a fost adeseori descris cu un cap aidoma celui de bufniță.


În China, bufnița este echivalentul negativ al păsării Phoenix, o vestitoare a nenorocului, aparent din cauza privirii sale "demonice" și a unei fabule conform căreia bufnițele învață să zboare numai după ce, lipsite de respect, scot cu ciocul ochii părinților lor. Cu toate astea, pasărea pare să fi fost un simbol pozitiv în dinastia Shang, având în vedere că multe containere din bronz din acea perioadă îi purtau imaginea. 


În civilizația din străvechiul Mexic (Teotihuacan), bufnița a fost animalul sacru al zeului ploii, în vreme ce pentru azteci simboliza o creatură demonică nocturnă și un semn rău. 


Bufnița: Simbol și semnificație (I)


Bufnița: Simbol și semnificație (II) Bufnița: Simbol și semnificație (II) Reviewed by Diana Popescu on iulie 12, 2023 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.