Porumbelul: Simbol și semnificație

 Porumbelul este o pasăre cu o importanță simbolică majoră din timpuri străvechi până în prezent. Vestitul său caracter pașnic, blând l-a făcut un simbol al dragostei deși, câteodată, a fost văzut ca fricos și locvace.

Pe de altă parte, porumbelul este un simbol recunoscut al mișcării pentru pace. Oponentul său este, de obicei, șoimul. Similar, în lumea antică, porumbelul era opus vulturului sau corbului (Horațiu, Martial, Juvenal).  

                              

"Porumbelul / porumbița" sau diminutive ale acestuia/acesteia sunt deja consacrate ca termeni erotici pentru un bărbat / o femeie. Această utilizare este explicată în primul rând prin asocierea păsării cu zeița Astarte (Ashto reth) în tradiția semitică, preluată apoi de greci în secolul al IV-lea î.Hr. Porumbeii, ca și creaturi sacre pentru Afrodita, erau ținuți în altarele sale (Cythera, Paphos), fiind, de asemeni, corelați cu iubitul zeiței, Adonis, și cu Cupidon.

Porumbeii au fost, totodată, asociați cu augurii: pleiadele, preotesele din peștera sacră de la Dordona, erau numite și Peleiae ("porumbei"), pornind de la faptul că un porumbel negru se stabilise pe un stejar din Dordona  și poruncise ca aici să fie clădit un altar.

În mod asemănător, un porumbel a avut un rol notabil în legenda despre cum a fost fondat altarului lui Jupiter Amon în oaza Siwah. 

Evreii săraci foloseau porumbelul ca animalul lor de sacrificiu.

Instinctul de cuibărit i-a făcut pe porumbei mesageri ideali pentru chinezii și egiptenii antici.

Din cauza utilizării sale în auguri, porumbelul a căpătat adeseori asocieri simbolice ambigue. 

Romanilor le era pe plac carnea de porumbel (chiar dacă pasărea era sacră pentru Venus) și aveau credința că ouăle sale aveau proprietăți afrodisiace. În medicina străveche se credea că porumbeii nu aveau vreo bilă în organismul lor, ceea ce îi făcea extrem de blânzi, și că ierburile vindecătoare cu care se hrăneau (de exemplu, volbură, verbenă) confereau cărnii, sângelui și organelor lor calități terapeutice pentru oamenii care-i mâncau. Chiar și găinațul lor era folosit pentru cataplasme. 

În Biblie, porumbelul simbolizează sfârșitul marelui potop când îi aduce lui Noe, pe arcă, o ramură de măslin. Când Iisus a fost botezat în râul Iordan, Duhul lui Dumnezeu, sub forma unui porumbel a pogorât asupra sa (Matei 3:16). Sfântul Duh este adeseori portretizat ca un porumbel, de exemplu în descrierea Bunei Vestiri, a Sfintei Treimi și a inspirației divine. Cele șapte daruri ale Sfântului Duh (înțelepciune, înțelegere, sfat, putere, cunoaștere, pietate și frică de Dumnezeu) sunt reprezentate prin șapte porumbei. Porumbeii sunt asociați și cu cei de curând botezați. 

Pe pietrele mormintelor, sufletul unei persoane este înfățișat ca un porumbel înălțându-se spre ceruri, unde se așează în arborele vieții sau soarbe din apa vieții eterne. De asemeni, porumbeii sunt reprezentați ieșind din gurile martirilor muribunzi ori purtând în ciocurile lor coroana martiriului. 

Conform textului creștin timpuriu ""Physiologus", porumbelul este locvace prin natură dar, "când perechea sa moare, moare imediat și el, nu mai trăiește pentru a-și face o altă pereche". Tot în acest text, se spune că Hristos este "porumbelul nostru spiritual cel mai elocvent, pasărea noastră cu adevărat armonioasă: tot ce este sub ceruri răsună cu mesajul Său de bucurie... Sfântul Vasile zice" Să lăsăm femeile să imite porumbeii menținându-și sacre jurămintele de căsătorie". Porumbelul întrupează virtutea moderației și este un atribut al mai multor sfinți: Evangheliștii, Tereza din Avila, Grigore, Vasile, Tomas de Aquino, Ecaterina din Alexandria și Columban. 

În imagistica simbolică a alchimiei porumbelul reprezeinta înălbirea pietrei filosofale: corbul negru devine porumbelul alb.

Porumbelul este un simbol al sufletului și în India. În China semnifica fidelitatea și longevitatea conjugală întrucât porumbeii (în limba chineaza "ko") sunt aflați de obicei în perechi, iar masculul și femela își împart responsabilitățile parentale. Ei au apărut, de asemeni, în partea superioară a straiului zeiței fertilității, probabil fiindcă se inmulțesc foarte repede. 

În Germania, o expresie alternativă pentru "o ţară unde curge lapte şi miere / unde umblă câinii cu covrigi în coadă" este "tărâmul porumbeilor fripți"; în acest paradis imaginar, porumbeii gata să fie mâncați zboară în gurile sibariților indolenți care sălășuiesc acolo. 

Porumbelul în superstiții și legende