Șarpele: Simbol și semnificație (II)

 Șarpele este un animal simbolic cu ecouri extrem de ambigue. Pentru multe civilizații străvechi, șarpele simboliza lumea subpământeană și tărâmul mortilor, aparent întrucât își petrece o mare parte din viață în ascunzători și găuri dedesuptul pământului, dar și din cauza presupusei sale abilități de a reîntineri prin lepădarea pielii sale.

Șarpele se mișcă lin, fără ajutorul unor picioare, se ivește dintr-un ou ca o pasăre și poate adeseori ucide cu mușcătura sa veninoasă. 

Șarpele are, astfel, asocieri remarcabile cu viața și moartea, având un rol semnificativ în cele mai multe tradiții culturale. 

Șarpele bilblic, întruchiparea Satanei în Grădina din Eden, a devenit mai târziu "șarpele de aramă" pus pe o prăjină de Moise (Numeri 21:8-9), interpretat ca un arhetip al lui Hristos răstignit (Ioan 3:14-15). Toiagul lui Aaron a fost transformat într-un șarpe în stare să devoreze vrăjitorii faraonului (Exodul 7:9-12).                                                                                     

În mitologia nordică, un șarpe uriaș (Jormungandr) este încolăcit în jurul pământului, un simbol al mării, nu foarte diferit de echivalentul său egiptean antic, gigantul Apophis, care amenință să răstoarne vasul zeului soare. 

Textul creștin timpuriu Physiologus oferă versiuni curioase ale semnificației simbolice a șarpelui: deoarece își leapădă pielea este corelat cu reîntinerirea (creștinii, de asemeni, ar trebui să se lepede de "epoca bătrână a acestei lumi" și să se străduiască pentru reîntinerirea vieții eterne; când șarpele bea dintr-un izvor, își lasă veninul în peștera sa astfel încât să mențină apa pură (astfel, creștinii, în căutarea apei vieții veșnice trebuie să-și lase în urmă otrava păcatului); șerpii mușcă numai pe cei îmbrăcăți, îndepărtându-se de cei dezbrăcați (astfel, noi trebuie să aruncăm "frunza de smochin a lascivității" și să fim "dezbrăcați de păcat", astfel încât nici un rău să nu-și facă drum către noi; în fine, un șarpe în pericol își protejează numai capul, lăsându-și restul corpului neapărat de un atac (astfel, trebuie să ne protejăm numai capul, pe Hristos, fără a-l renega vreodată, sacrificându-ne însă trupurile precum martirii). 

De o semnificație simbolică particulară este șarpele mușcându-și propria coadă (în limba greacă, Ouroborus), care reprezintă ciclul eternei reîntoarceri sau eternitatea în general. În tradiția alchimiștilor, este asociat cu procesele ciclice (evaporare și condensare, alternând succesiv), starea de "sublimare" fiind semnificată adeseori de aripi.

Tradițiile simbolice tind să evidențieze rolul negativ al șarpelui (de exemplu, pericolul mușcăturii sale veninoase). Astfel, creaturi gândite ca a omorî șerpi (vulturul, barza, șoimul) au ajuns să aibă asocieri pozitive.

Oricum, sisteme mitologice mai vechi includ aspecte pozitive misterioase ale șarpelui, adesea din cauza corelării sale cu pământul și lumea subpământeană. Un șarpe de casă, de exemplu, poate reprezenta binecuvântările străbunilor decedați. Șarpele este, de asemeni, conectat cu vindecarea și reîncarnarea (de exemplu, șerpii sacri ai lui Asclepius).

Pentru egiptenii antici, șarpele Uraers întruchipa coroana, scuipand otravă către inamicii faraonului; era, totodată, reprezentat încolăcit în jurul discului solar asociat cu variați zei ai soarelui. 

În civilizațiile precolumbiene din America Centrală, șarpele (în limba aztecă, "coatl") apărea ca semnul celei de-a cincea zile a calendarului. Șarpele, gândit ca sărac și fără casă, prezicea îndeosebi boală pentru cei născuți sub acest semn, care era de așteptat să devină negustori ambulanți sau războinici, rătăcind pentru totdeauna, fără avea o locuință fixă. 

Șarpele cu pene Quetzalcatl (împodobit cu penele verzi ale păsării "quetzal") a fost o divinitate de o mare importanță religioasă, reprezentând armonizarea dualitățîi pasăre-șarpe (și, astfel, ceruri-pământ). Polaritatea pasăre-șarpe este reprezentată, de exemplu, în blazonul orașului Mexico (în limba aztecă "Tenochtithin"),care înfățișează un vultur cocoțat pe un cactus, cu un șarpe în ciocul său.

În lume, astfel de perechi sunt de o mare semnificație ca simboluri ale opozițiilor polare. Tradițional, oricum, șerpii sunt gândiți ca inspirând frică. Astfel, creaturi mitice ca vasiliscul și dragonii sunt versiuni exagerate ale șarpelui și amenințării lui. 

În sistemele filosofice asiatice, originea șarpelui Kundalini încolăcit la baza coloanei vertebrale simbolizează energia vitală ce trebuie să fie trezită și elevată prin meditație. 

Creaturi asemeni șarpelui au un rol important ca "gardieni ai comorilor pământului" în tradiția simbolică indiana. Acești semizei binevoitori, numiți "Naga", sunt adeseori înfățișați de sculptori ca oameni cu trupuri de șarpe, stând de pază la temple. Șerpi otravitori erau prinși și distruși de "pasărea cu pene aurii Garuda", aidoma unui grifon, conform mitului. 

Cu toate astea, în India, șarpele era cel mai respectat animal după vacă și maimuță, din cauza lepădării de pielea sa (asociate, încă o dată, cu viața reînnoită) și datorită apropierii sale de apă, elementul vieții (corelat cu fertilizarea). Zeul Vishnu se odihnește pe un șarpe al lumii; zeii și titanii rostogoleau corpul șarpelui Vasuki când făceau unt din "marea de lapte" primordială; zeița cobră Manasa guverna pământul ori de câte ori Vishnu dormea. 

Șopârla: Simbol și semnificație

Ființe asemeni șerpilor au ajuns să întruchipeze puterile și aspectele unor diverse divinități. Șarpele, al cincilea simbol din zodiacul chinezesc, era descris ca periculos de viclean. O persoană "cu două fețe" era caracterizată de chinezi ca având "inima de șarpe". Pe de altă parte, râurile în meandre erau văzute că șerpi, iar legende și basme relatau cum șerpii recunoscători își recompensau binefăcătorii cu perle. 

Deținerea unei piei de șarpe era gândită a asigura obținerea de mari averi. În culturi din sud-estul Asiei, picturi pe piatră relevă șerpi uriași reprezentând ploaia și apă în general; ei sunt descriși ca și creaturi de casă fantastice în mituri din această regiune. În estul Africii găsim, de asemeni, picturi cu un șarpe gigantic ilustrând suprafața pământului, ondulările lui sugerând piscuri și văi. 

În tradiția Shinto din Japonia există un mit aducând cu cele despre Hercule (lupta sa cu hidra cu trei capete), Perseu și Sfântul Gheorghe. Zeul furtunii, Susano-o, înfrânge, în cele din urmă, șarpele uriaș cu opt capete Yamata-no-orochi, descoperind în coada sa o sabie sacră și eliberând prizoniera șarpelui, prințesa Inadahime, cu care se căsătorește apoi. 

Vânturile de furtună sunt, în general, portretizate ca distructive în miturile japoneze (ele au distrus câmpuri sacre de orez plantate de zeița soarelui Amaterasu, dar, totodată, ele purifică, ceea ce a făcut posibil ca Susano-o să-și asume rolul de ucigașă a marelui șarpe. 

Șarpele din Grădina Edenului, care o determină pe Eva să nu se supună poruncii lui Dumnezeu de a nu mânca din fructul Pomului Cunoașterii, este numit Samael într-o legendă evreiască medievală, un nume asociat și cu Lucifer, prințul întunericului. Șarpele este scris, gândește astfel: "Dacă îi vorbesc bărbatului, el nu mă va asculta, pe când femeia va asculta pe oricine!".

Psihologia jungiană vede șarpele (precum toate reptilele) ca o creatură simbolică provenind din vremurile timpurii ale pământului și rasei umane. Potrivit lui Ernst Aeppli, șarpele "locuiește o regiune a naturii incomprehensibilă"; el este "o imagine a forțelor primordiale, excepționale. Toată experiență noastră indică faptul că este un simbol major al energiei psihice. Când un șarpe apare în vis, el reprezintă puterile din adâncul psihicului altora, puteri la fel de vechi ca însăși această reptilă primordială". 

Şarpele - Simbol şi semnificaţie (I)