Sfârșitul lumii: Simbol și semnificație

 Găsit în mituri din diverse culturi de pe tot globul, sfârșitul lumii este un simbol al naturii tranzitorii a întregii materii și întregii vieți. De vreme ce bărbații și femeile din fiecare epocă au ajuns să simtă apropierea iminentă a propriului sfârșit, miturile au situat invariabil sfârșitul lumii într-un viitor relativ apropiat.

Civilizații străvechi au pus la mare preț imaginea unor cicluri repetate în care lumea este distrusă și apoi creată din nou. În Occident, oricum, timpul este văzut ca liniar, ca o cale dreapta mișcându-se inexorabil de la crearea lumii la distrugerea sa totală.     

                

În creștinism, lumea așa cum o știm se termina odată cu Judecată de Apoi, în care Domnul va judeca toți oamenii, trimițându-i pe cei buni în rai (paradisul pierdut al grădinii din Eden) și pe cei păcătoși în iad. 

Ideea că sfârșitul lumii era o catastrofă iminentă a fost adeseori făcută mai credibilă îndeosebi în vremuri de mari schimbări, de referință în calendarul (millenia) astrologic (conjuncția dintre planetele Jupiter și Saturn, precum cea din 1524, reavând loc după fiecare cinci orbitări ale lui Jupiter și trei ale lui Saturn), profeții și viziuni. 

În literatura veche nordică din secolul al XIII-lea, profeția faimoasa a lui Eelda despre "soarta zeilor" semnala astfel de evenimente de rău augur prin creșterea numărului de dușmani, întunecarea soarelui, mai multe ierni aspre, haos în zona relațiilor umane personale, cutremurarea arborelui lumii, toate acestea vestind viitoarea bătălie a zeilor împotriva giganților și a unor creaturi oribile (ca lupul Fenris, câinelui iadului Garm și șarpele Midgard). În această luptă urma că soarele să dispară din vedere, cosmosul să fie distrus și stelele să cadă din cer; însă, o nouă epocă avea să înceapă după cea veche, și un nou cuplu (Iif și Iifthrasir) avea să fondeze un nou ciclu al vieții omenești.

Această viziune a sfârșitului lumii arată clar urme ale influențelor creștine. Este o reacție germanică la modul în care tradiția creștină a imaginat sfârșitul lumii la apropierea primului mileniu după Hristos.

Cerurile: Simbol și semnificație

În religia creștină, cea mai vestită descriere a nimicirii pământului și rasei umane se află în Apocalipsa biblică. Cel mai complex text din Sfânta Scriptură a fost frecvent înțeles ca o profeției a iminentei Judecați de Apoi, după care noul paradis, clădit în jurul "Ierusalimului ceresc" urma să fie stabilit pe pământ. 

În islamism, se crede că toți cei care nu sunt adepți ai religiei profetului Mohamed, toți necredincioșii, ereticii, idolatrii, toți cei care au trăit în violență, toate spiritele rebele, toți diavolii vor fi condamnați. Locul de judecată a lui Alah va fi tronul din Kaaba, transportat de la Meca la muntele templului din Ierusalim. Israfil, îngerul morții, va suflă în trompeta sa pentru a adună toți morții către valea Jehoshaphat. O balanță gigantică amplasată în fața templului va "cântări" faptele lor. O funie va fi întinsă de-a lungul văii pentru a servi ca pod; toți cei drepți vor fi capabili să umble pe ea, dar cei păcătoși se vor prăbuși în puțul înspăimântător al infernului.

În pachetul de tarot, "Judecata" este a douăzecea carte a Arcanei Majore. În acesta, un înger suflă într-o trâmbiță peste mormintele deschise din care ies oameni dezbrăcăți. Cartea este interpretată ca reprezentând reînnoirea, reîntinerirea și dorința nemuririi. 

Iadul: Simbol și semnificație