Inorogul: Simbol și semnificație
Inorogul sau unicornul, o creatură fabuloasă importantă în simbolismul antic și medieval, a fost portretizat, de obicei, ca un cal alb, cu copite despicate și un corn spiralat crescându-i din frunte.
Pare să-și aibă originea în scrierile istoricului grec Ctesias (circa 400 î .Hr.), care se referea la un animal al cărui singur corn avea puteri vindecătoare, probabil o înțelegere distorsionată a descrierii rinocerului indian. Cornul rinocerului era prețuit pentru creșterea potenței.
Crescătorii de vite puteau, de asemeni, produce bivoli cu câte un singur corn prin mijloace chirurgicale. Umflăturile dermale ale vițeilor (papillae) din creșteau normal două coarne, erau făcute să se suprapună și apoi să se vindece, crescând împreună.
În iconografia occidentală, oricum, cornul a fost arătat ca crescând din fruntea inorogului; astfel, animalul a fost originar un simbol al erotismului asociat cu intelectul.
Unicornul a devenit și un simbol al purității și forței, iar miniaturi și tapiserii medievale îl înfățișează ca putând fi prins numai cu ajutorul unei fecioare, în ale cărei poale animalul încrezător își caută refugiu, fiind apoi capturat și ucis de vânători.
A fost văzut ca un simbol al nașterii de către Fecioara Maria a lui Hristos și, ulterior al răstignirii Mântuitorului.
Gabriel (Gavriil), îngerul Bunei Vestiri, a fost portretizat câteodată ca un vânător, mânând "unicornul prețios" spre Fecioara Maria, cu ajutorul câinilor lui, numiți fie Credință, Speranță și Caritate, fie Adevăr, Dreptate, Pace și Milă după patru din virtuțile creștine. În acest timp, Fecioara Maria sta într-o grădina îngrădită (Hortus conclusus) sau într-un chioșc din trandafiri (ca în tapiseriile de la muzeul Cluny din Paris).
Interpretarea creștină a inorogului provine din mituri antice și texte creștine timpurii, care au fost ulterior adaptate și ilustrate în bestiarii medievale.
Au existat referințe frecvente la eficacitatea cornului său ca un antidot pentru otravă; măcinat, se spunea că vindeca rapid rănile. Astfel de coarne (în realitate colți de narval, un mamifer marin din apele Islandei și Groenlandei) erau expuse în colecții de curiozități renascentiste și în farmacii.
Textul creștin Physiologus descrie precum urmează puterea cornului de a contracara efectul otrăvii: înainte că animalele să vină să bea, "sosește șarpele și își scuipă veninul în apă. Animalele, oricum, știind că apa este otrăvită, nu îndrăznesc să se adape din ea. Ele așteaptă inorogul. Acesta vine, se duce direct în lac și face o cruce cu cornul său. Astfel, elimină efectul otrăvii. Numai după ce unicornul a băut, celelalte animale se apropie și beau și ele". Aceasta este în mod evident o transformare a credinței în înzestrarea minunată a cornului rinocerului.
În colecția medievală Gesta Romanorum, elefantul preia rolul unicornului: un rege, dorindu-și să-l vâneze, poruncește ca două frumoase fecioare să meargă dezbrăcate în pădure și să dea glas unor cântece de leagăn; elefantul adoarme în poala uneia din ele, cealaltă îl omoară cu o sabie, iar regele își vopsește o capă în sângele său.
Nu este clar ce animal este desemnat în Biblie de cuvântul ebraic "re'em". Deși, probabil, este vorba despre un bivol sălbatic, cuvântul este tradus uneori ca "unicorn" (în limba greacă, "monocerus") în loc de "bivol", de exemplu în Psalmul 22:21.
Chinezescul inorog ("ky-lin") are puține asemănări cu echivalentul său european. Poate fi cel mai bine descris ca un animal aducând cu cerbul, cu solzi, o coadă de bivol și un corn blănos pe fruntea să. El semnifica fericirea și binecuvântarea, în special șansa ca cineva să fie binecuvântat cu un copil masculin. Portretizări ale bunei zeițe chinezești Kuan-yin stând deasupra unui inorog culcat pot fi reminiscențe ale perechii occidentale unicorn-fecioară.
În imagistica alchimiei, inorogul este un simbol al esenței primare a mercurului, care este unit cu sulful leului într-o contopire mai înaltă.
În heraldică, unicornul, ca un cal bărbos cu copite despicate și un corn spiralat, apare numai rareori pe un scut sau pe o emblemă (de exemplu, cea a orașului austriac Bludenz), dar adeseori ca un suporter, împreună cu leul, cum ar fi în blazonul Marii Britanii.
Inorogul între legendă și realitate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu