Limba: Simbol și semnificație

 Limba (în grecește, "glossa", în latină, "lingua") este un organ al corpului simbolizând "limbajul", întrucât este critică pentru articularea multor consoane. "A vorbi în alte limbi" se poate referi la măiestria de a utiliza limbi străine sau la "xenoglosie", abilitatea paranormală de a vorbi limbi pe care cineva nu le-a învățat, studiat.

În mitologia antică, "inima și limba" au fost instrumentele cu care zeul Ptah a creat lumea: rațiunea și limbajul. 

În Biblie, cuvântul "limbă" se referă frecvent la vorbire sau limbaj. "Limba celui neprihănit este argint ales..." (Proverbe 10:20), sau, "Sufletul meu este în mijlocul leilor; stau întins printre cei ce devorează, fii ai omului, ai căror dinți sunt sulițe și săgeți și a căror limbă este o sabie tăioasă" (Psalmii 57:4).    

De Rusalii, Sfântul Duh a pogorât asupra apostolilor: "Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească" (Faptele apostolilor 2:3-4). Este vorba despre miracolul "xenoglasiei", un prim exemplu al acestei carisme particulare. 

"Vorbirea în alte limbi" este "bâlbâirea" extatică de sunete de neînțeles (termenul grecesc "glossolalia"), o practică frecventă în multe biserici  carismatice. O vorbire similară a fost atribuită profetului Isaia (ebraica bâlbâită "sau lasau, sau lasau, cau lacau, cau lacau, ze'er sham, ze'er sham" din Isaia 28:10, tradusă ca "Căci dă învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo".

Membri ai bisericilor pentacostale cred că aceste rostiri extatice sunt inspirate divin, ca puterea de a stăpâni "felurite limbi", "limbi ale îngerilor"(Faptele apostolilor 10:46), I Corinteni 12:10, 14:5).

În iconografia creștină, limba este un atribut al mucenicilor, sfinților martirizați ale căror limbi le-au fost tăiate, de la Sfântul Ion din Nepomuk (sfântul patron al tainei spovedaniei) și Emmeram din Regensburg, despre care s-a spus că a propăvăduit chiar și fără limba. 

Sfânta Hildegard din Bingen a asociat limba cu elementul apei: "Limba, în vreme ce formează cuvinte, este asemeni apei tălăzuind până pe punctul de a-și inunda malurile. Asta arată că sufletul, în tanjirea sa pentru ceruri, se străduiește în limitele sale fizice să cânte laude Creatorului".

O formă înfiorătoare particulară de autotortură din Mexicul străvechi făcea apel la penitenți să își tragă de unii singuri șiraguri de ghimpi prin limbile lor!

Gura: Simbol și semnificație