Sibila: Simbol și semnificație

 În limbile moderne, cuvântul "sibilă" este aplicat unor întunecate sau pronunțări oraculare. Acesta este o referință la inspiratele femei-profet din tradiția grecească antică, al căror număr și origine sunt diferite de la un autor sau altul.


Frecvent, cei mai mulți scriitori au spus despre existența a 10 sibile, referite la origine ca și caldeene sau evreice, persoane definite uneori ca fete ale lui Apollo ori italice, eritreneene (sibile care își aveau sălașul în Cumae), de origine cimeriană (numite Almatheia sau Herophile), helespontiaăn (din Marpessos), frigiană ori tiburtiană (numite Albunea sau Aniena).                                      


Sibila: Simbol și semnificație

Sibila din Cumae a fost menționată cel mai des. Se spunea că ar fi călătorit din zona sa nativă din Asia Mică, apoi l-ar fi condus pe Enea în lumea subpământeană, și ar fi trăit 1.000 de ani.


Aidoma Pythiei din Delphi, a fost un oracol al lui Apollo. Ultimele ei trei "cărți" (presupuse a trata despre semne, catastrofe, monștri și procesiuni) au fost păstrate la  Roma, în templul Capitoliului, care a ars în anul 83 î.Hr.


  Sibilele sunt înfățișate și în fresce din Capela Sixtină. "Oracolele sibilinice", pe de altă parte, sunt versuri în hexametri  compuse mult mai târziu (secolul al V-lea), fiind avertizări creștine ale dezastrelor naturale pe cale să se petreacă. 


Legenda Necromanteion-ului, Templul Morților


Sibila: Simbol și semnificație Sibila: Simbol și semnificație Reviewed by Diana Popescu on august 01, 2023 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.