Stejarul: Simbol și semnificație
Stejarul este un copac de o mare importanță simbolică. Datorită lemnului său tare a fost frecvent un simbol al nemuririi și durabilității. Întrucât se credea că era lovit arareori de fulgere, în antichitate, stejarul a fost asociat cu zeul fulgerului și al cerurilor, Zeus ori Jupiter, care-și făcea cunoscută voința prin foșnetul frunzelor de stejar din dumbrava din Dodona.
În Roma antică, o dumbravă de stejari de pe malul lacului Nemi, guvernată de un rege al pădurii, era consacrată lui Jupiter. Cununile din frunze de stejar simbolizau rangul înalt al conducătorilor.
Druizii celți respectau stejarii (pe care creștea vâsc), la fel ca și popoarele germanice, care-l plantau adeseori în jurul pieților de adunări publice și îl vedeau ca sacru pentru Thor (Thunor), zeul tunetului.
Japonezii străvechi aveau și ei un zeu-stejar (Kashima-nokami). Pentru grecii din antichitate stejarii erau locuiți de nimfe cunoscute ca "driade" (din grecescul "drys", adică "stejar").
Frunzele de stejar erau înzestrate cu puterea de a paraliza leii. De asemeni, existau superstițiile că cenușa rezultată din lemnul de stejar ars proteja grânele împotriva bolilor, și că o săgeata făcută din acest lemn ținea departe șerpii de grămezile de bălegar.
Migdalul: Simbol, superstiții și legendă
Pentru poeții romantici germani, stejarul simboliza "puterea de necutremurat" ("loial, de necutremurat ca stejarii germani") și, din acest motiv, a apărut ca emblemă militară în Germania nazistă. În armata SUA, însemnul unei frunze de stejar aurii denotă rangul de maior; una argintie, rangul de locotenent-colonel.
Druizii mâncau ghinde înainte de a face profeții; totodată, pentru ei, ghinda era un simbol masculin.
Ghinda este și unul din însemnele din pachetul de cărți de joc tradițional german.
Măslinul: Simbol și semnificație
Niciun comentariu: