Templul: Simbol și semnificație
Templul nu este numai o structură înălțată în scopuri sacre, ci și un simbol pentru orice tip de sanctuar sau loc sfânt, și pentru orice străduință mai înaltă de a crea un spațiu dedicat spiritului în mijlocul lumii laice.
În simbolismul creștin, omul individual este văzut ca un "templu al lui Dumnezeu" ori se spune că "Hristos este adevăratul templu spre care trebuie să ne îndreptăm... Templul lui Dumnezeu este forma dată cuvântului Său; în templul Sfântului Duh este învățat cuvântul... Trebuie să ne croim cale dincolo de armatele Satanei în templul lui Iisus Hristos" (Jakob Bohme). În 1 Corinteni 6:19 se zice: "Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu?"
Cuvântul templu provine din aceeași rădăcină ca și grecescul "emenos", adică "tărâm izolat", referindu-se la un spațiu pentru rugăciune, separat cu ziduri de lumea laică. Oricum, simbolic, aceste ziduri, deși sunt gândite să protejeze altarul contra profanarii sau pe cei din afară față de extraordinarele puteri conținute înlăuntru, trebuie, de asemeni, să fie mutabile, astfel încât regiunea sfântă interioară să fie extinsă cât se poate mai mult.
Templele au fost construite, adeseori, de-a lungul liniiilor modelului cosmologic prevalent al universului. În acest fel, intruchipau lumea ordonată ca întreg.
Zigurații din Mesopotamia străveche și-au relevat statutul lor ca munți divini și centre ale universului, sau ca puncte de contact dintre tărâmul divin și cel omenesc.
Denumirea marelui altar al templului lui Solomon, "Ar'el", vine din cuvântul akkadian "arallu", care poate însemna fie "lumea subpământeană", fie "muntele zeilor". Astfel, atât altarul, cât și piatra "shetipa" de dedesupt au fost ipotetic gândite ca un munte simbolic, cât și ca un centru ombilical al universului.
Templele antice grecești și romane sunt pentru mulți occidentali cele mai semnificative exemple care au supraviețuit ale arhitecturii clasice.
Menhirul: Simbol și semnificație
Acest simbolism al templului, împreună cu noțiunea unui punct central ideal sunt de o mare importanță în tradiția filosofică a masoneriei. Templul lui Solomon, care a început să fie clădit în anul 966 î.Hr., a fost considerat în cosmologia ebraică drept constituind o imagine idealizată a lumii. Vestibulul exterior (ulam") corespundea mării, altarul propriu-zis (hexal), pământului, iar întunecatul sfânt al sfintelor (debir), cerurilor.
În lumea constructorilor de mari catedrale medievale, acesta templu din Ierusalim a devenit un prototip ideal pentru construirea unui templu spiritual al umanității (sau "dragostea frățească atotcuprinzătoare") care avea țelul de a înlesni o frăție pașnică consistând din cei care urmau să-l construiască și să se identifice cu acesta.
Instrumentele masonilor (echerul tâmplarului, compasul, triunghiul, ciocanul, etc.)sunt legate simbolic de construirea unui templu ideal în onoarea "atotputernicului maestrului constructor al universului"; fiecare individ intră în fraternitatea masoneriei ca o "piatră cubică". Locurile de întâlnire ale lojelor individuale sunt numite, de asemeni, "temple".
Fortăreața: Simbol și semnificație
Niciun comentariu: