Balena: Simbol și semnificație

 Tradițional, monstrul marin Cetus, pe care Perseu l-a ucis pentru a elibera prințesa Andromeda, a fost văzut ca o balenă, "peștele mare" care l-a înghițit de Iona. 


"Domnul a trimis un pește mare să înghită pe Iona, și Iona a stat în pântecele peștelui trei zile și trei nopți...  Iona s-a rugat Domnului Dumnezeului său din pântecele peștelui și a zis: "În stramtorarea mea am chemat pe Domnul, și m-a ascultat; din mijlocul Locuinței morților am strigat, și mi-ai auzit glasul. Și totuși mă aruncaseși în adânc, în inima mării, și râurile de apă mă inconjuraseră; toate valurile și toate talazurile Tale au trecut peste mine. Ziceam: "Sunt lepădat dinaintea ochilor Tăi! Dar iarăși voi vedea Templul Tău cel sfânt." Apele m-au acoperit până aproape să-mi ia viața, adâncul m-a învăluit, papura s-a împletit în jurul capului meu. M-am coborât până la temeliile munților, zăvoarele pământului mă incuiau pe vecie; dar Tu m-ai scos viu din groapă, Doamne Dumnezeul meu! Când îmi tânjea sufletul în mine, mi-am adus aminte de Domnul, și rugăciunea mea a ajuns până la Tine, în Templul Tău cel sfânt. Cei ce se lipesc de idoli deșerți îndepărtează îndurarea de la ei. Eu însă Îți voi aduce jertfe cu un strigăt de mulțumire, voi împlini juruințele pe care le-am făcut. Mântuirea vine de la Domnul." Domnul a vorbit peștelui, și peștele a vărsat pe Iona pe pământ." (Iona 1:17 - 2:1-10).          

     

Balena: Simbol și semnificație

Gândirea creștină a găsit frecvent anticipări ale scenelor din Evanghelii în Noul Testament. Astfel, în Matei 12:40, Hristos oferă următoarea predicție despre propria sa înviere: "Căci, după cum Iona a stat trei zile și trei nopți în pântecele chitului, tot așa și Fiul omului va sta trei zile și trei nopți în inima pământului." Acest pasaj a fost repetat înțeles ca un simbol general al învierii celor morți și a furnizat un motiv favorit pentru arta creștină. 


Legenda Sfântului Brendan (Navigatio Sancti Brandani) include scene asemeni celor ale lui Simbad, în care călugări călători pe ape îndepărtate sfârșesc prin a ajunge pe spatele unei balene adormite. 


Bestiarele medievale cuprind următoarele remarci în acest sens: există tufișuri crescând pe spatele monstrului marin și, astfel, "marinarii îl confundă cu o insulă, își acostează vasele și fac focuri acolo. Dar, de îndată ce creatura simte fierbințeala, se cufundă brusc sub apă și trage vasele în adâncul mării", o soartă de care Brendan și frații sau au fost cruțați. "Același lucru se petrece celor care nu știu nimic despre diavol și vicleniile sale... El îi împinge în jos, în adâncurile pline de foc ale iadului". 


S-a scris, totodată, că parfumul ce emană din gura balenei atrăgea pești astfel încât aceasta să-i devoreze. "Asta este, de asemeni, soarta celor a căror credință nu este statornică, care se predau oricărei dorințe trecătoare, urmând fiecare ispită, până când diavolul îi înghite dintr-o dată" (Unterkircher). 


Delfinul: Simbol și semnificație

Balena: Simbol și semnificație Balena: Simbol și semnificație Reviewed by Diana Popescu on septembrie 08, 2023 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.