Nemesis: Simbol și semnificație
Zeița Nemesis (în grecește, literal, "distribuirea a ceea ce este cuvenit", "răzbunare", "răsplată", "mânie dreaptă") a fost personificarea opoziției față de nedreptate, atât răzbunătoare a faptelor rele, cât și arbitru imparțial în cadrul turneelor.
Atributele sale au fost balanța, o sabie și o tijă de măsurat (în plus, originar, a fost înfățișată ca înnaripată).
Puterile ei divine includeau pe cea de a aduce înapoi la realitate pe acei muritori a căror soarta, al caror noroc, nu fusese meritat.
În mitul grecesc, era fiica Nopții (Nyx). Totodată, în mitologie, s-a povestit că Zeus a fost îndrăgostit de ea, iar Nemesis a luat diferite forme pentru a scăpa de avansurile lui amoroase. Oricum, când Nemesis s-a transformat într-o gâscă, Zeus s-a preschimbat într-o lebădă și a reușit să o lase însărcinată.
Într-o altă versiune, Zeus, din nou ca o lebădă, a pretins că fuge de un vultur și și-a căutat refugiu în poala lui Nemesis. Drept rezultat, ea a produs un ou pe care Leda, regina Spartei l-a clocit, și din care s-a ivit Elena, a cărei răpire a condus la războiul troian. Lebăda și vulturul au devenit constelații drept comemorări ale lui Zeus.
Gladiatorii aduceau jertfe lui Nemesis la altare mici amplasate la intrările în arenele amfiteatrelor romane.

Niciun comentariu: