Vântul: Simbol și semnificație

 În simbolism, vântul nu este numai un curent de aer, ci și o manifestare supranaturală a intențiilor divine. Două caracteristici sunt de o importanță principală: imprevizibilitatea vântului și capacitatea sa de a produce efecte dramatice în pofida invizibilității sale. 

Acolo unde vânturile veneau dintr-o anumită direcție, ele erau ușor de personificat, precum în antichitatea grecească. Vântul sever de nord Boreas a răpit-o pe prințesa Oreithya și a purtat-o departe de casă sa, în Tracia. Zephyrus, vântul blând de vest, a adus-o pe tânăra Psyche la Eros, zeul dragostei. Vânturile de sud și est (Notos și Euros) au fost descrise mai rar. Cele patru vânturi erau înfățișate, de obicei, înnaripate, iar Boreas avea șerpi în loc de picioare.                                

În China antică, vântul ("eng") a fost originar respectat ca zeul pasăre, poate o formă primordială de Phoenix. Aici, de asemeni, vânturile erau diferențiate și numite conform celor patru puncte ale busolei. Feng-Shui este știința "vântului și apei", de alegere geomantică a locurilor pentru construcții pe baza trăsăturilor naturale ale peisajului. Feng înseamnă și "mângâietor" și "miros". Un ghicitor al viitorului era numit "oglinda vânturilor". 

În Iranul străvechi, ca și în Islam, vântul era gândit ca un mare principiu organizator al cosmosului. În Egiptul antic, vântul răcoros de nord venea din gâtul zeului Amon, iar numele zeului sumerian Enlil semnifica literal "suflatul vântului". În textele lui Philo din Byblus (circa 60-140 d.Hr.), ce sunt bazate pe credințe siriene străvechi, "vântul întunecat care se împerechează cu el însuși" plutește deasupra haosului primordial. În Mexicul antic, vântul ("ehecat") era asociat cu zeul Quetzalcoatl care, în acest context, purta pe fața să o mască de urs. 

Cel mai impresionant simbolism al vântului este găsit în Biblie. Cuvântul ebraic "ruah" (la genul feminin) înseamnă "vânt", "spirit / duh" și "respirație". La începutul lumii, "ruah" lui Dumnezeu s-a mișcat peste "fața adancului de ape" (Geneza 1:2). Revelația divină a profetului Ilie de pe muntele Horeb este de o maiestate poetică: "Domnul i-a zis: "Ieși și stai pe munte înaintea Domnului!" Și iată că Domnul a trecut pe lângă peșteră. Și înaintea Domnului a trecut un vânt tare și puternic, care despica munții și sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Și după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ. Și după cutremurul de pământ, a venit un foc: Domnul nu era în focul acela. Și după foc, a venit un susur blând și subțire. Când l-a auzit Ilie, și-a acoperit fața cu mantaua, a ieșit și a stat la gura peșterii. Și un glas i-a vorbit, zicând: "Ce faci tu aici, Ilie?" (I Regi 19:11-13). 

Manifestările înfricoșător de puternice ale forței elementelor sunt mari vestitoare ale lui Dumnezeu, natură lui fiind exprimată "cu o voce liniștită mică". Biblia conține multe pasaje de acest fel. Există, de obicei, o diferențiere clară între răsuflarea lui Dumnezeu și vânturile furtunoase ale distrugerii. Astfel, în Noul Testament găsim: "Vântul suflă încotro vrea și-i auzi vuietul; dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul." (Ioan 3:8).

"Ruah" lui Dumnezeu este portretizată similar în tradiția legendară ebraică: "Există două lucruri care nu au fost create: vântul și apa. Ele au fost aici încă de la începuturi, când duhul lui Dumnezeu s-a mișcat deasupra apelor. Dumnezeu este unul și nu există nici un altul alături de El; la fel este vântul... Nu-l poți prinde, lovi, arde, arunca de la tine. Întreagă lume este plină de vânt. Vântul poartă de unul singur lumea; el este cel mai înalt; a fost la începuturile a orice " (bin Gorion). 

Asemănător, cuvântul grecesc "pneuma" se poate referi la vânt sau la Sfântul Duh; când un copil este suflat în sacramentul botezului, acest lucru simbolizează darul către Adam al suflării vieții. Cele patru vânturi din vechime, numite după cele patru puncte ale busolei sunt ținute de patru îngeri în cartea Apocalipsei (Apocalipsa 7:1-3).  În sculpturi în lemn ale lui Durer vânturile sunt simbolizate de capete înaripate de îngeri suflând. 

Norii: Simbol și semnificație