19 octombrie: Ziua Mondială Pediatrică a Oselor și Încheieturilor

 Ziua Mondială Pediatrică a Oselor și Încheieturilor este marcată din 2012, an de an, pe 19 octombrie. Numeroase afecțiuni musculo-scheletale sunt de terminate de obezitatea dezvoltată în decursul copilăriei. Ziua Mondială Pediatrică a Oaselor și Incheieturilor pune accentul pe obezitate, testare și stabilire a diagnosticului, precum și pe simptome, tratament și impact economic.


Originar, termenul "osteopenie" s-a referit specific la corecția diformităților musculo-scheletale la copii. Nicolas Andry, profesor de medicină la Universitatea din Paris, a introdus termenul într-o lucrare publicată în 1741. Această carte, adresată părinților, recomanda exercițiu fizic, manipulare și atele în tratarea diformităților copiilor. 40 de ani mai târziu, Jean-Andre Venel a deschis primul institut ortopedic, dedicat tratării copiilor cu deformări ale scheletului.                                


19 octombrie: Ziua Mondială Pediatrică a Oselor și Încheieturilor

Înlocuirea modernă a șoldului a fost introdusă în anii 1960 de tribologul englez Sir John Charnley, care a făcut conexiunea că implanturile pot fi folosite pentru înlocuirea suprafețelor articulațiilor. Artroplastia cu fricțiune scăzută Charnley și design-urile dezvoltate din ea au fost folosite peste două decenii pentru proceduri de înlocuire. În anii 1970, înlocuirea genunchilor, utilizându-se o tehnologie similară, a început pentru pacienți cu artrită reumatoidă.


18 octombrie: Ziua Cravatei


Gavriil Abramovici Ilizarov, doctor din URSS, a adus o contribuție majoră procedurilor ortopedice fără a avea o mare experiență în acest domeniu. Trimis să aibă grijă de soldații ruși din Siberia în anii 1950, a ajuns să se confrunte cu schilodiri, infecții și aliniamente greșite ale oaselor. Cu ajutorul unui magazin de biciclete din apropiere, el a inventat fixatori sub formă de inele externi, similari spițelor unei biciclete.


În acest fel, a fost capabil să vindece, realinieze și să lungeasca oase într-o măsură fără precedent. Aparatura lui Ilizarov este întrebuințat de chirurgi și în zilele noastre. 


19 octombrie: Ziua Acțiunii Umanitare Mondiale

19 octombrie: Ziua Mondială Pediatrică a Oselor și Încheieturilor 19 octombrie: Ziua Mondială Pediatrică a Oselor și Încheieturilor Reviewed by Diana Popescu on octombrie 18, 2023 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.