Cartea: Simbol și semnificație (II)

 Cartea este un simbol al înaltei culturi și religii. Ca păstrătoare a unei înțelepciuni relevate, era desemnată drept "cartea sfântă". Chiar mai mult decât creștinismul, islamismul este "o religie a cărții": musulmanii devotați sunt obligați să citească Coranul (Qur'an, însemnând literal "citire, recitare") o dată și încă o dată. 

Musulmanii, însă, recunosc, de asemeni, alte religii ale cărți (religii relevate), iudaismul și creștinismul, și au fost gata, sub stăpânirea lor, să acorde libertate religioasă, de exemplu creștinilor mozarabieni. 

În Spania maură, evreii citeau Tora (cele cinci cărți ale lui Moise) în fiecare an. În lumea creștină a existat o distincție timpurie între codice (cărți constând din pagini lipite laolaltă) și suluri, cele din urmă fiind arătate frecvent în mâinile apostolilor care primeau de la Hristos aceste simboluri ale învățăturilor sale.             

                                                                     

Cei patru evanghelișți, oricum, apar, de obicei (împreună cu animalele lor simbolice), scriind cărți în sensul modern. Judecătorul universal al judecățîi de apoi este portretizat cu o carte (având înscrise pe copertă alfa și omega) în mâna sa, în care sunt înregistrate toate faptele oamenilor.

"Apocalipsa" este considerată "o carte cu șapte sigilii" care pot fi rupte numai prin inspirația divină. 

Scene ale Bunei Vestiri o arată pe Fecioara Maria citind sau deschizând Biblia. 

Profetul Ioan înghițind cartea Apocalipsei este un simbol primar al internaționalizării mesajului divin. Sfințîi învățați sunt frecvent portetizati având cărți. Similar sibilele aveau cu ele suluri, reprezentări alegorice ale astronomiei și credinței.

Misticismul ebraic este atât de orientat către cărți încât Adam, primul om, se confruntă cu una. În cartea lui Raziel din secolul al XIII-lea, îngerul Raziel îi apare lui Adam, care fusese alungat din paradis, și îi spune: "Am venit să-ți dau înțelegere în învățăturile pure și marea înțelepciune, să te fac familiar cu cuvintele acestei cărți sfinte... Adam, fă-ți curaj, nu fii îngrijorat sau înfricoșat. Ia din mâna mea această carte și folosește-o cât mai bine, căci din ea îți vei câștiga înțelepciunea și cunoașterea, și le vei transmite oricui este demn de ele și destinat să le primească... Adam, menține-o sfântă și pură". 

Transmiterea unei mari cunoașteri a apărut adeseori ca posibilă numai cu ajutorul unei cărți originând din sfere mai înalte. În China antică, cartea ("shu") era un atribut al învățaților. În caz că micii copiii alegeau o carte în locul altuia din obiectele așezate în fața lor (incluzând argint, bani, o banană), acest lucru le vestea succes într-o carieră de învățătură. Chinezii respectau îndeosebi cale patru cărți ale lui Confucius și cele "cinci cărți clasice". Există mărturii despre arderea repetată de cărți (de exemplu, în dinastia Ch'în din anul 213 î.Hr.) ca un gest de curățare de tradiții care deveniseră inutile, de prisos. Era permisă numai păstrarea de cărți și cronici despre viața practică.

Mexicul antic avea, de asemeni, cărți sacre, unele dintre ele existente și în prezent (precum Codex Borgia, Codex Laud, Codex Vindobonensis mexicanus I). Al patrulea rege aztec, Itacatl (care a domnit în intervalul  1427-1440), a poruncit o ardere de cărți pentru a eradica tradițiile altor națiuni aztece.În perioada misionară au existat numeroase distrugeri de cărți: la ordinul episcopului Juan de Zumarraga și a lui Diego de Landa, în Yucatan, care au cuprins multe codice mayașe.

În masonerie, "Cartea Legii Sfinte", Biblia, este amplasată pe masa altarului lojei alături de cartea legii a Marei Loje. Acestea sunt două din "marile lumini", celelalte fiind colțarul și compasul tamplarului.

În heraldică, cartea deschisă apare în blazoanele unor mari orașe universitare și în cronica Richental a orașului german Constance. Leul din piața Sfântul Marcu din Veneția ține în labele sale o carte, Evanghelia după Matei. Orașul german Bochum are o carte în emblema sa. 

Cartea este importantă în experiențe ale viziunilor, inclusiv ale unor analfabeți ca Ioana d'Arc (1412-1431), care se opun experienței de învățare teologică din cărți: "Domnul meu are o carte pe care nici un cleric nu a citit-o vreodată, oricât de perfect ar fi fost ca și cleric". 

Paracelsus, totodată, prefera citirea "cărții naturii" în locul studiilor teoretice. În interpretarea viselor, semnificația simbolică fundamentală a cărții este una pozitivă.

Cartea: Simbol și semnificație (I)