Pâinea: Simbol și semnificație
Pentru popoarele străvechi având cunostiințe despre agricultură și coacere, pâinea a fost unul dintre simbolurile cele mai importante.
În Egiptul antic existau circa 40 de varietăți de pâine sau alte bunătăți coapte. Sacrificiile egiptenilor pentru cei morți cuprindeau pâinea și berea, ca teme principale ale vieții de apoi.
La estul Mediteranei, pâinea nu era tăiată în felii, ci ruptă, de aici provenind expresia "a rupe pâinea împreună".
Acest aliment a devenit curând înțeles ca unul ritual sacru, și pâinile de pe masă puse înainte (Exodul 25:30) în tabernacul reprezentau un simbol al hrănirii spirituale. Noul Testament povestește despre minunea pâinilor și peștilor a lui Iisus Hristos. Întrucât "omul nu trăiește numai din pâine, "pâinea vieții" a sfintei euharistii, împreună cu vinul acesteia, hrănesc sufletul".
Pentru misionarii creștini care au ajuns în culturi cu diferite tipuri de mâncare a fost, adeseori, dificil, să facă bine înțeles acest simbol religios. De exemplu, în China, principala hrană era orezul, la americanii nativi, porumbul, iar la inuiți și eschimoși, carnea de balenă, focă și a altor animale marine.
Întregul proces agricol, care culminează cu seceratul, treieratul grâului, obținerea făinii din care este preparată pâinea sacră, a ajuns să simbolizeze viața laborioasă a creștinilor de pe pământ, ajunsă la culme în sfințenia binecuvântată a Cerurilor.
Mana, căzută miraculos din cer, pe când evreii își făceau drum prin pustiu, a fost considerată mai târziu, de creștini, ca o prefigurare a pâinii grijaniei. Era un obicei popular că oamenii să se binecuvânteze unii pe alții cu o nouă pâine făcând semnul crucii.
Numeroase expresii reflectă figurativ importanța pâinii (de exemplu, "a lua pâinea de la gura cuiva").
Pâinea așezată greșit pe masă era văzută ca ghinionistă, spunându-se că diavolul călărea pe ea, provoca certuri în familie și făcea îngerii să plângă.
Ca un simbol din vise, pâinea are numai conotații pozitive. Aeppli remarcă faptul că pâinea, cea mai obișnuită dintre mâncăruri și, totuși, "sfințită", are "o cale ce se extinde de la boaba de grâu amplasată în a sa brazdă întunecată, înverzirea delicată a câmpului, marea de grâne unduindu-se de-a lungul muncii secerătorului și treieratul, măcinarea, cernerea sa, frământarea aluatului, apoi, trecerea sa prin fierbințeala cuptorului, și, în fine, împărtășirea pâinii la masa familiei. Împreună cu simbolistica sa bogată, pâinea se referă la întregul curs la civilizației".
În neolitic, terenurile de după despăduriri au permis ca agricultură să înceapă să înlocuiască treptat vânatul și pescuitul. În loc să și-o proceseze imediat, oamenii au început să-și producă hrana, creând în acest proces o lume și o cultură nouă. Cu posibilitatea de a o acumula pentru viitorul uz, ființele umane au profitat de un sporit timp liber și oportunități de a se dezvolta și a se dedică contemplației, gândirii. Viața nomadă aproape nelimitată a fost înlocuită la propriu și la figurat de delimitări ale unor spații cultivate și culturale. A fost posibil, astfel, ca omenirea să devină conștientă de structura unui microcosmos controlabil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu