Babilon: Simbol, semnificație și legendă
Babilonul a fost unul dintre cele mai importante centre culturale ale Orientului antic, situat pe cursul de jos al Eufratului. Vechiul nume al Babilonului a fost Bal-ilu sau Bab-ili, cu semnificația "poarta cerurilor" ori "poarta zeilor".
Biblia ne vorbește despre "marea târfă a Babilonului", întrucât Babilonul a fost puterea inamică a evreilor sub domnia lui Nabucodonosor în anul 998 î.Hr.
Acest rege al Babilonului a prădat Ierusalimul și a luat majoritatea populației de aici în așa-zisa "captivitate babiloniană", unde evreii au jelit pământul de acasă pierdut până când au putut reveni la acesta.
Nabucodonosor a reclădit în districtul Esagila templul zigurat Etemenanki, acesta servind, evident, în ochii evreilor, "idolatriei".
Profetul Ilie a plasat aceste cuvinte în gura mândrului rege: "Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănopţii..." (Isaia 14-13-14). Această atitudine regală vanitoasă, precum și captivitatea umilitoare a evreilor au continuat până la înfrângerea regelui babilonian Belșațar de către perși, în anul 550 î.Hr., ce a pus capăt exilului evreilor.
Babilonul a rămas un simbol al idolatriei, "vinul preacurviei ce a îmbătat toată lumea". În cartea Apocalipsei, Babilonul este în antiteză cu Orașul Sfânt al Ierusalimului: "Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu, era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei. Pe frunte purta scris un nume, o taină:"Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului”. Şi am văzut pe femeia această îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Iisus." (Apocalipsa 17: 4-6). Aici, Babilonul apare ca un nume codificat al capitalei lumii antice din vremea profetului, Roma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu