Izvorul: Simbol și semnificație

 Izvoarele au fost considerate sacre în multe culturi străvechi, mai ales datorită faptului că apa lor ce fertiliza pământul nu venea la suprafața acestuia din ceruri, sub formă de ploaie, ci ca un dar al divinităților subpământene. 

Acest lucru era în special prevalent în cazul izvoarelor fierbinți sau calde, a căror apă avea proprietăți medicinale din cauza conținutului său mineral. 

În astfel de locuri, erau respectate naiadele și alte ființe supranaturale, adeseori în culturile unor divinități ale vindecării și purificării.      

                                            

În tradițiile grecești, romane (festivalul Fontinalia), celtice și germanice apăreau, de obicei, figuri feminine, frecvent în triade, care erau corelate cu izvoarele și, în același timp, cu fertilitatea, purtarea unui copil în pântecul matern și căsătoria.

În China și Japonia era amplasate adesea mici altare în dreptul izvoarelor. Caracterul chinezesc pentru "izvor", "ch'uiln", este constituit din elemente însemnând "pur" și "apă"; este, totodată, înrudit cu cuvântul "origine". 

Biblia se referă la un râu împărțit în patru din paradis: "Un râu ieşea din Eden şi uda grădina, şi de acolo se împărţea şi se făcea patru braţe. Numele celui dintâi este Pison; el înconjoară toată ţara Havila, unde se găseşte aur. Aurul din ţara aceasta este bun; acolo se găseşte şi bedelion şi piatră de onix. Numele râului al doilea este Ghihon; el înconjoară toată ţara Cuş. Numele celui de al treilea este Hidechel. El curge la răsăritul Asiriei. Al patrulea râu este Eufratul." (Geneza 2 10-14). Cele patru râuri au devenit un simbol al renașterii și vieții veșnice.

În cartea Apocalipsei 22:1-2 acestea își au echivalentul, în "Ierusalimul ceresc", în izvorul fântânii vieții din nou aflatul paradis din ultima zi. 

În tradiția tipologică a exegezelor scripturilor, care interpretează evenimente din Vechiul Testament ca prefigurând unele din viața lui Hristos, lovitura cu toiagul a stâncii de către Moise, ce produce apa Meriba (Numeri 20:7-13), este relaționată cu stigmatele lui Hristos, al cărui sânge aduce mântuirea și, similar, cu apa botezului.

Altarul Ghent a lui Van Eyck arată izvorul ceresc divizandu-se în șapte râuri corespunzând celor șapte daruri ale Sfântului Duh.

Antologia medievală "Gesta Romanorum" (circa 1.300) conține mai multe povești în care râuri, izvoare sunt simboluri importante. Astfel, într-un izvor din Sicilia femeile devin sterile, iar într-un altul acestea devin fertile. "Interpretare: În cazul ultimului izvor, noi trebuie să ne gândim la Hristos care face o persoană sterilă (un păcătos) să fie capabilă să întreprindă lucruri de miluință. Celălat izvor este diavolul, care se opune unei astfel de transformări și aduce adeseori o persoană bună către un sfârșit rău..."

În simbolismul viselor, un izvor, adesea din apropierea unui copac, este interpretat ca un simbol pozitiv, distinct, al "apei vieții". "Când cel ce visează aude foșnetul frunzelor copacului și zgomotul undelor grăbite ale izvorului, siguranța nu este departe, fântâna vieții este foarte aproape" (Aeppli). 

Apa: Simbol și semnificație