Scarabeul: Simbol și semnificație

 Scarabeul, gândacul de bălegar, a fost de o mare importanță simbolică, mai întâi în Egipt, și apoi în regiunea mediteraneeană estică.

Simbolismul acestuia a originat din asemănarea fonetică a cuvintelor însemnând "scarabeu" ("chepre") și "a intra în existență (intr-o formă specifică)" (cheper"), precum și dintr-o teorie formulată de Plutarh: "S-a presupus că această specie de gândac consistă exclusiv din masculi și că aceștia își amplasează sămânța în materialul pe care-l rulează în mangi. Ei rostogolesc înainte mingile lor din bălegar cu picioarele lor posterioare. Imită astfel mișcarea soarelui, cu excepția faptului că acesta se deplasează de la est la vest, în vreme ce scarabeii își mișcă mingile de bălegar în direcția opusă".             

                     

Teoria de mai sus a dus la o asociere a mingii soarelui cu autogeneza și reînnoirea. Zeul Chepre a fost întruchiparea simbolică a soarelui de la răsărit "generat din pământ".

Mumiile egiptene purtau "scarabeul inimii", ca o amuletă, pe piepturile lor. De asemeni, scarabeii au apărut atât pe sigilii, cât și pe talismane din bijuterii ce protejau purtătorul față de orice rău. 

Fenicienii și cartaginienii au imitat scarabeii egipteni, făcându-i din pietre semiprețioase ca jasp și carneol. În secolul al V-lea î.Hr. scarabeii au fost populari printre greci și etrusci. Cei etrusci se găseau în toate piețele mediteraneene și erau comandați chiar și din Crimeea

Scarabeul a fost, totodată, un simbol creștin al învierii. 

Egiptul antic : Simbol și semnificație