Sceptrul: Simbol și semnificație

 Sceptrul (în limba latină, "sceptrum") este un semn al puterii și maiestății unui rege sau împărat, ținut de ceremonial de acesta precum "mărul imperial" din unele tradiții.

Tipologic, formele anterioare ale sceptrului puteau include ramuri, măciuci și toiege ale păstorilor. 

Sceptrul european are un mâner în partea superioară, numit sferă ("sphaera"), reprezentând natura atotocuprinzătoare a puterii regale ori imperiale.    

                        

"Fulgerul" (în limba sanscrită, "vayra", în cea tibetană, "dorye") din lamaism este numit și "sceptrul de diamant", fiind și simbolul "înțelepciunii indestructibile". O versiune neobișnuită era "sceptrul omulețului", folosit tradițional în regiunea mayașă sudică din America Centrală, care avea în locul sferei o zeitate grotească cu un nas lung (probabil o reprezentare a zeului ploii, Chac). La capătul inferior al sceptrului acestuia erau capul și trupul unui șarpe. 

În iconografia creștină, conducătorii canonizați (de exemplu, Sigismond al Burgundiei, Charlemagne, Ștefan al Ungariei) au avut adeseori sceptre ca atribute. 

În descrierea Patimilor, Hristos este de multe ori înfățișat cu un sceptru din trestie, asociat coroanei sale de spini (Matei 27:29).

Sceptrul ("ju-i") din China antică era un simbol corelat nu atât cu împăratul, cât cu respectul pentru cei bătrâni. Ju-i (omonim cu cuvintele "așa cum este dorit") era făcut din jad și dat celor vârstnici sau familiei mirelui la nunți tradiționale. În jocurile de cuvinte chinezești, sceptrul exprimă dorința ca cel care îl primește să aibă parte de succes. 

Tronul: Simbol și semnificație