1 ianuarie: Sfântul Vasile cel Mare

 Sfântul Vasile cel Mare, în latină Basilius (născut în anul 329 d.Hr. în Cezareea, Capadocia, decedat pe 1 ianuarie 379), a fost un important părinte timpuriu al bisericii care a aparat credința ortodoxă împotriva ereziei ariene. Ca episcop de Cezareea, a scris mai multe lucrări despre monahism, teologie și legea canonică. A fost declarat sfânt după moartea sa.

Viața timpurie și cariera ecleziastică

Sfântul Vasile a fosr crescut într-o familie distinsă din Cezareea, capitala Capadociei, o provincie din Asia Mică de o importantă specială în regiune din cauza poziției sale pe drumul militar între Constantinopol și Antiohia. Familia sa fusese creștină din zilele persecuțiilor creștinilor, care se sfârșiser ăla începutul secolului al IV-lea. Unul din unchii Sfântul Vasile a fost episcop, la fel, ca mai târziu, doi din frații săi, Grigore și Petru din Sebasta. 

A primit o educație literară care i s-a potrivit pentru a călca pe urmele tatălui său ca avocat și orator. A studiat la Cezareea și Constantinopol și apoi (circa 351-356) la Atena, unde și-a dezvoltat prietenia cu Grigore de Nazianz. La întoarcerea acasă, a început o carieră seculară, însă influența sorei sale pioase, Macrina, mai târziu călugăriță și stareță, a confirmat înclinația sa timpurie către viață ascetică. Împreună cu un grup de prieteni, a fondat o așezare monahală pe proprietatea familiei sale, la Anesi, în Pontus.      

                                                            

În anul 357, a făcut un tur al mănăstirilor din Egipt, iar în 360 i-a asistat pe episcopii capadocieni la un Sinod din Constantinopol. A fost mâhnit de acceptarea generală a credinței ariene la Sinodul de la Ariminium în anul anterior și în special de faptul că propriul său episcop, Dianius,  o sprijinea. La acurt timp după moartea lui Dianius, Sfântul Vasile a fost hirotonisit prezbiter pentru a-l ajuta pe succesorul lui Dianius, nou convertitul Eusebie. Abilitățile și prestigiul Sfântului Vasile, precum și atitudinea lui Eusebie de respingere a ascetismului, au dus la o tensiune între cei doi, iar Sfântul Vasile s-a întors la Anesi.

În anul 365 a fost rechemat la Cezareea, unde biserica era amenințată de împăratul roman Valens. Politica sa teologică și ecleziastică de după aceea a țintit să-i unească contra arianismului pe foști semi-arieni și suporteri din Niceea sub formula "trei persoane (hypostates) într-o singură substanță (ousia)", menționând astfel atât unitatea cât și diferențierile necesare în conceptul teologic de dumnezeire.

După moartea lui Eusebie, din 370, Sfântul Vasile a devenit succesorul său, deși i s-au opus unii episcopi din provincie. 

Activități antiariene

Ca episcop de Cezareea, Sfântul Vasile a fost mitropolit al Capadociei, unde a fost asistat de un număr de "episcopi de țară" (chorepiscopi). De asemeni, a întemeiat instituții caritabile pentru ajutorarea săracilor, bolnavilor și călătorilor. Când Valens a trecut prin Cezareea în anul 371, Sfântul Vasile a sfidat cu puterea cererea împăratului de a i se supune. Însă, în 372, Valens a divizat provincia, iar Sfântul Vasile a considerat asta ca un atac personal, de vreme ce, în acest fel, Antim (Anthymus) din Tiana a ajuns să fie mitropolit al orașelor din vestul Capadociei. Sfântul Vasile a ripostat prin instalarea de suporteri ai săi în unele orașe de frontieră, pe Sfântul Grigore de Nazianz la Sasima și pe propriul său frate, Sfântul Grigore, la Nisa. Această tactică a avut succes numai parțial, însă sfântul a scăpat în acest fel de atacurile lansate de Valens spre episcopiile ortodoxe. 

Între timp, Sfântul Vasile a încercat să-și asigure sprijinul pentru fostul semiarian Melatie ca episcop al Antohiei (una din cele cinci patriarhate majore ale bisericii timpurii) împotriva lui Paulinus, conducătorul minorității niceene, fiindcă se temea că niceenii extremiști ar putea cade în capcana sabelianismului, o erezie exagerând unicitatea lui Dumnezeu.

În decursul vieții Sfântului Vasile, acest lucru a fost, oricum prevenit de recunoașterea despre Paulinius de către episcopii din Alexandria și, după anul 375, de către papa Damasus I.

Sănătatea Sfântului Vasile era precară, poate din cauza rigorilor vieții sale ascetice. A decedat curând după ce moartea lui Valens în bătălia de la Adrioponol a deschis calea spre victoria Sfântului Vasile. Viguros, ferm și sigur de poziția sa, pare să fi fost mai degrabă venerat decât iubit, până și de apropiații săi. Dar a fost jelit de mulți și a fost, curând, înscris printre sfinți. 

Lucrările și moștenirea Sfântului Vasile 

 Numeroasele și influentele scrieri ale Sfântului Vasile au izvorât din preocupările sale practice ca și călugăr, pastor și conducător al bisericii. "Regulile mari" și "Regulile mai mici" (pentru mănăstiri) și alte texte ascetice sunt despre experiența sa începută la Anesi, ce a continuat prin supervizarea sa a mănăstirilor din Capadocia. Acestea au exercitat o influență puternică asupra vieții monahale din creștinismul oriental. 

O trăsătură notabilă este preferința majoră a Sfântului Vasile pentru traiul monahal, în care dragostea este frățească, ca opus al vieții pustnicului. Predici păstrate ale Sfântului Vasile se concentrează pe probleme etice și sociale. Una din cele mai cunoscute, "Adresare către tineri", apără studiul literaturii păgâne de către creștini, (însuși Sfântul Vasile a utilizat, critic, considerabil din gândirea filosofică grecească). În "Hexaemeron" ("Șase zile"), noile predici de post despre zilele Creației, Sfântul Vasile vorbește despre frumusețea variată a lumii ca reflecție a splendorii lui Dumnezeu. "Împotriva lui Eunomius", apără divinitatea Fiului contra unui gânditor extremist și, în "Despre Sfântul Duh", subliniază divinitatea Sfântului Duh implicat în tradiția bisericii, care nu fusese anterior definită formal. 

Sfântul Vasile este cel mai caracteristic relevat în scrisorile sale, din care ne-au rămas peste trei sute. Multe din ele se referă la activități zilnice; altele, mai scurte, sunt tratate despre teologie și etică. Mai multe din ale sale "Epistole canonice", decizii legate de disciplină, au devenit parte a legii canonice a bisericii răsăritene. Rugăciunea centrală despre consacrare / Sfințire (așezând deoparte pâinea și vinul) reflectă spiritul său și a fost probabil în uz chiar și de-a lungul vieții sale. 

Sfântul Vasile și Anul Nou în superstiții și tradiții românești