Corbul: Simbol și semnificație

 Corbul este o pasăre a cărei tradiții simbolice se suprapune în mare cu cea a ciorii, de care nu este clar diferențiată de la o cultură la alta. Găsim, în general, asocieri negative ale acestei păsări, deși corbul este, ocazional, prețuit pentru înțelepciunea sa. 

În Biblie, Noe trimite de pe arcă un corb în căutarea pământului (Geneza 8:7), și corbi i-au adus profetului Ilie pâine și carne în deșert (1 Împărați 17:4, 6).

Corbul are asocieri negative în calendarul babilonian, în care guvernează a treisprezecea lună.        

În mitologia grecească, a fost portretizat ca indiscret, revelând secrete (motiv pentru care a fost înlocuit cu o bufniță ca tovarășă a zeiței Atena). Se spunea că penele corbului au fost inițial albe, i-au fost apoi înnegrite de Apollo, drept pedeapsă pentru divulgarea de secrete. În alt mit, când Apollo a trimis corbul după apă, pasărea a văzut un pom cu smochine verzi, a așteptat sub el până s-au copt fructele și, abia după aceea i-a adus zeului apa; ca pedeapsa, Apollo a amplasat pasărea pe cer, drept constelația Corvus, unde mostruoasa (constelație) Hidra vrea săîl  țină mereu departe de strachină (constelația Crater). 

Ca o parte pozitivă, pasărea a fost companioană zeului soare (ca în China antică, unde se credea că un corb cu trei picioare trăia în soare). În mod curios, anticii aveau credinț că pasărea își scotea ouăle prin ciocul său și, din acest motiv, era ținută departe de femeile însărcinate, din teamă că ar fi putut duce la o naștere grea, dificilă. 

Pliniu cel Bătrân spunea că strigătul păsării suna "gatuit"; corbul, sugera el, este singură pasăre care pare să înțeleagă ce sunt augurii. 

A apărut într-o lumină pozitivă când Apollo, deghizat ca un corb, a călăuzit locuitorii din Thera (Santorini) către Cyrene, când un corb alb a ghidat emigranții din Boetia și când doi corbi l-au îndrumat pe Alexandru cel Mare spre altarul lui Amon. Sculpturi din cultul lui Mithra au portretizat frecvent corbi.

În creștinismul timpuriu, corbul era acuzat că nu-i spusese lui Noe că apele potopului scăzuseră. A devenit un simbol al celor cufundați într-atât în plăcerile lumești încât puneau mereu capăt unei conversații serioase asemeni păsării care striga "eras, eras" (în latină, "mâine, mâine"). 

Faptul că pasărea se hrănea cu leșuri (cu predilecție, în credința populară, din cadavre ale celor spânzurați), precum și prejudecata că își neglija puii au dus la intrepretarea sa ca o vestitoare a nenorocului, bolii, războiului și morții. Alegerea lui Edgar Allan Poe  a acestei păsări în poemul ce-i poartă numele ("Raven", 1845) a urmat aceeași tradiție. 

Într-un mit nordic, totuși, doi corbi, Hugin și Munin ("gând" și "amintire") îl însoțesc pe zeul Odin, pe care-l informează despre tot ce se petrece pe pământ. În multe basme, corbii sunt ființe umane care au fost blestemate. Într-un mit al nativilor americani din nord-vest, corbul era creatorul supranatural. 

Mulți sfinți creștini au corbi ca atribute ale lor: Benedict, Bonifaciu, Oswald și, în special, Meinrad (ai cărui corbi ce-l întovărașeau ajută la găsirea trupului său) și Vincent (al cărui corp fără viață corbii îl apară față de animalele de pradă). 

În simbolismul alchimiei, corbul reprezintă "materia prima" înnegrită în calea sa de a deveni piatra filosofală; în acest context, pasărea a fost adesea portretizată cu un cap alb, ca o indicație a iluminării așteptate în cursul transformării.

Din cauza asocierii păsării cu soarele, conform unei legende chinezești, zece corbi ar fi trimis odată spre pământ o căldură insuportabilă până ce un arcaș a ucis nouă din ei. Un corb roșu a fost simbolul conducătorilor dinastiei chinezești Chou, care se identificau cu soarele. Corbii serveau ca mesageri ai zeiței zână Hsi-wang-Mu, care-i adunau hrană. În turniruri cerești, ei se temeau numai de unicorni. 

În heraldică, corbul a apărut începând cu Evul Mediu, în blazoanele familiilor Corbet și Biron, orașului saxon Rabenau și mănăstirii Einsiedeln din orașul elvețian Schwyz. Corbii, ca și coțofanele, erau văzuți popular ca păsări "hoațe". 

Se spune că în Eden corbii aveau mai multe culori dar, după alungarea lui Adam și a Evei, au început să mănânce leșuri și au devenit negri. 

În psihologia jungiana, pasărea este corelată cu latura întunecată a psihicului, dar poate avea o funcțiune pozitivă dacă individul în cauză este capabil să se confrunte cu problemele implicate aici.  

Cioara în simboluri, legende şi superstiţii