Lupul: Simbol și semnificație

 Lupul (în limba latină, "lupus") este un animal de pradă considerat periculos pentru oameni și animale în tradițiile Europei centrale, precum și în epoca modernă. Nu este deloc surprinzător că lupul este proeminent în basme ca o amenințare pentru ființele umane, o imagine a "dușmanului" în forma animală, sau, în legende, în care oameni însetați de sânge se preschimbă în lupi (vârcolaci).

În mitologia nordică, puternicul lup Fernis a trebuit să fie legat, însă, în bătălia finală, s-a eliberat, a înghițit soarele și, după aceea, a  fost ucis în luptă de Odin, părintele tuturor zeilor, care a murit el însuși în această confruntare. 

În lumea antică, lupul era gândit ca un "animal fantomă", a cărui privire putea să-i amuțească pe oameni. Herodot și Pliniu cel Bătrân au relatat că membri ai națiunii scite Neuroi erau preschimbați, în fiecare an, în lupi și, apoi, înapoi în oameni. În spatele poveștii se poate afla amintirea unui totem al lupului întregii națiuni scite.                                                                                     

Ginghis Han pretindea că descindea dintr-un "lup ales", cenușiu-albăstrui, care, la rândul lui, fusese procreat de cer (Tenggri). Pentru romani, apariția unui lup înainte de o bătălie putea fi un semn al victoriei, de vreme ce animalul era asociat cu Marte, zeul războiului. 

Asocierile lupului sunt predominant negative, el reprezentând natura sălbatică sau forțele Satanei.  Și în China antică, semnifica fie lăcomia, fie cruzimea; "o privire de lup" era definită ca una înspăimântătoare și de neîncredere. Numai în stepa turcească, lupul constituia un totem național, apărând pe steaguri și banere. 

Există, totuși, legende (de exemplu, în regiunea Ordos din China nordică) în care lupi hrănesc și cresc copii. Prădătorul înfricoșător poate, în unele circumstanțe, să devină puternicul gardian al unor făpturi neajutorate, deși frica de el, "marele lup rău", pare, în cele din urmă, să prevaleze în cele mai multe tradiții.

În imagistica creștină, lupul este în principal inamicul diabolic care amenință turma celor credincioși. Transformarea sălbăticiei lupului în "pietate" a putut fi făcută numai de sfinți puternici ca Francis de Assisi, William de Vercelli (care a călărit un lup), Herve și Philibert de Jumieges. 

"Fălcile iadului" au fost uneori comparate cu cele ale unui dragon, dar și cu cele ale unui lup puternic. În textul creștin timpuriu "Physiologus", lupul este descris ca "un animal viclean, păcătos", pretinzând că este schilodit când întâlnea oameni, astfel încât să-i atace. Sfântul Vasile spunea, "Așa sunt oamenii vicleni, înșelători. Când se găsesc cu alții, pretind că sunt întru totul inocenți și inofensivi, însă inimile lor sunt pline de răutateși minciună".

"Lupul în blană de oaie" este un simbol al profetului seducător, al cărui scop este să "corupă inocenți".

În sfera alchimiei, "lupus metallorum" ("lupul de metal") se spunea că devorează "uon" (de exemplu, un animal), pentru a-l "mântui". Acesta pare să fie un proces de purificare pentru aurul contaminat, folosindu-se antimoniul, "lupul cenușiu" din laboratorul alchimistului.

Lupul simbolizează șiretenia și înșelăciunea în fabule în care acesta îi predică oii și în fabula "Lupul și cocorul" (cocorul extrage un os prins în gâtul lupului, dar singura sa răsplată este că lupul îi retează între fălci capul, zicandu-se, "la fel sunt bogații nerecunoscători care trăiesc din truda săracilor").

Încă din 1688, Bockler a  oferit această perspectiva pozitivă despre animal: "Lupul reprezintă prudența alertă, ceea ce explică prezența frecventă a numelui său pe blazoane. Lupul urmărește ale sale prăzi atât de subtil încât vănătorul îl poate prinde arareori asupra lor".

În bestiarele medievale, pe de altă parte, lupul este întru totul o creatură diabolică. Se spunea că ochii femelei sale strălucesc noaptea ca felinarele pentru a zăpăci simțurile oamenilor, la fel cum diavolul ne răpește putința de a striga, iar privirea sa este amețitor de strălucitoare. 

Relatări legendare despre "copii lupi" (copii abandonați crescuți de lupi) se găsesc nu numai în India ("Cartea Junglei" a lui Kipling), ci și în folclorul european, inspirate poate de mitul lupoaicei despre care se spunea că i-ar fi hrănit pe Romulus și Remus. 

Câinele: Simbol și semnificație