Pentaclul: Simbol și semnificație

 Pentaclul, steaua cu cinci colțuri, desenată cu cinci linii fără a se ridica creionul de pe hârtie, este desemnat și ca "pentagramă" sau cu numele sale latinești "pentagulum", "pentaculum" (o desemnare și a altor semne magice folosite în ritualuri), "signum Pythagoricum", "signum Hygeae"(semnul lui Higeia, zeița sănătății) și "signum salutatis", în conformitate cu semnificația simbolică atașată de acestea. 

Pitagora și discipolii săi considerau pentaclul un simbol sacru al armoniei minte-trup. În acest mod, a devenit un simbol pentru sănătate. 

În grupuri gnostice și maniheiste, pentru care 5 era un număr sacru (o referință la cele 5 elemente: lumină, aer, vânt, foc, apă), pentaclul era un simbol fundamental. Secte mai târzii, de exemplu bogomilii din peninsula balcanică, l-au preluat frecvent amplasandu-l pe pietre de mormânt sau numai pentru a sugera mâna cu cinci degete.                                                   

                                                        

Steaua cu cinci colțuri a apărut adeseori pe amuletele "Abraxas" din antichitate, și apoi în literatura magică din Occident. Este posibil ca în epoca creștină pentaclul să fi fost o manifestare a subcurentului secret al gnosticismului care căuta să se ascundă de autoritățile ecleziastice. Se presupune că a făcut parte și din ideologia alchimiei. În ritualuri magice, pentaclul a fost de multe ori utilizat pentru jurăminte sacre. Figura geometrică trebuia să fie complet închisă, cu liniile sale nefragmentate.

Tradițional, pentaclul îndreptat cu unul din colțurile sale în sus este asociat cu magia albă, iar cel cu un colț îndreptat în jos, magia neagră. Pentaclul magiei albe era desenat începând cu o linie orizontală de la stânga la dreapta, apoi cu una diagonală către jos stânga, și așa mai departe. Pentaclul magiei negre avea adeseori un cap de țap inclus în el. Pentaclul alb sau drept era văzut ca un contur al ființei umane. 

Pentaclul apare și în iconografia creștină, unde este corelat cu cele cinci răni ori stigmate ale lui Hristos sau, din cauza formai sale închise, cu venirea laolaltă a începutului și sfârșitului, alfa și omega. Folosirea sa în Occident a debutat înainte de Hristos, pe ceramica etruscă, desenele de pe morminte egiptene. 

Putem găsi în natură modele ale pentaclului, de exemplu, la steaua de mare sau la alte echinoderme, însă desenarea pentaclului poate fi înțeleasă ca și o posibilă străduință în joacă pentru atingerea dexterității grafice. 

În picturi pe piatră din regiuni alpine, datând îndeosebi din Evul Mediu târziu și epoca modernă timpurie, pentaclul pare clar să aibă o semnificație apotropaică (de apărare față de rău). 

Pentaclul are un înțeles particular ca "stea înflăcărată" în simbolismul masonilor, cu raze sau roiuri arzande în fiecare colț al său și cu litera G în centrul său. Simbolul amintește de soare, care iluminează pământul cu razele sale și ne face să luăm seama la binecuvântările noastre, întrucât dă lumina și viață la tot ce este pe pământ. În masonerie, steaua înflăcărată a fost documentată încă din anul 1735. Litera G a fost interpretată diferit, ca originând de la "Gnoză", "Geometrie", God (Dumnezeu în limba engleză), "Glory" ("slavă"), și altele. 

Asemeni gnosticilor, alchimiștii au asociat cifra 5 cu elementele principale, specific cu chintesența (quinta essentia) a obișnuitului patru.

Ca semn de apărare față de demoni, pentaclul a fost găsit frecvent sculptat pe vechi rame ale ușilor, praguri și porți. Stele cu mai multe vârfuri, colțuri, sunt aflate mai rar. Cele mai semnificative sunt hexagrama și steaua cu opt colțuri, cu o dublare simbolică a lui patru (al crucii, de exemplu), semnificand legea. 

Pentagrama: Simbol şi semnificaţie