17 ianuarie: Sfântul Cuvios Antonie cel Mare

 Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, cunoscut și ca "părintele călugărilor", s-a născut în Egipt, în jurul anului 250, într-o familie respectabilă. După moartea timpurie a părinților săi, s-a dedicat întru totul actelor de mortificare. 

Într-o zi, în biserică, când avea numai 18 ani, a auzit cuvintele Evanghelistului: "Dacă vrei să fii desăvârşit, i-a zis Iisus, „du-te de vinde ce ai, dă la săraci şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino şi urmează-Mă.”" Antonie a simțit ca și cum Însuși Hristos îi vorbea, dându-i o poruncă căreia trebuia neapărat să i se supună. Fără întârziere, și-a vândut proprietățile, și a dat ceea ce a obținut din ele sărmanilor, mergând apoi în deșert.                                                             

A ales un loc inaccesibil din sălbăticie, unde și-ai dedicat viața lui Dumnezeu în lucru și continuă rugăciune. A trăit în singurătate peste 20 de ani. Patul său era pământul tare. A postit riguruos, a mâncat numai pâine și sare, și a băut numai apă. Nu se hrănea până la apusul soarelui. Uneori treceau două zile fără a se hrăni deloc. Își petrecea, frecvent, nopțile în rugăciune. La bătrânețe, și-a împărtășit înțelepciunea unui grup de ucenici pe care i-a încurajat să ducă un trai monahal. 

Întrucât a fost primul creștin retras în viața monahală, este recunoscut ca părintele tuturor călugărilor. Antonie a suferit repetat atacuri diabolice, dar a acestea nu au făcut decât să fie mai de neclintit în virtute. Și-a încurajat ucenicii în lupta lor împotriva diavolului cu astfel de cuvinte: "Credeți-mă, diavolul se teme de veghile sufletelor pioase și de postirea lor, sărăcia lor voluntară, compasiunea lor iubitoare, umilința lor, dar cel mai tare de dragostea lor ardentă pentru Hristos Domnul nostru. De îndată ce vede semnul crucii, el fuge înspăimântat".

A murit în anul 356 pe muntele Colzin de lângă Marea Roșie, la vârsta de 105 ani. În anul următor, prietenul său, netemătorul episcop și mărturisitor Sfântul Atanasie a scris biografia sa ce a devenit pentru secole manualul asceticilor. El a descris cum Sfântul Antonie a văzut ca țel al ascetismului nu distrugerea corpului, ci aducerea sa la supunere, restabilindu-se astfel integritatea armonioasă originară a omului, adevărata sa natură dată de Dumnezeu. "A fost un suflet perfect purificat: nici o durere nu-l supără, nici o plăcere nu îl lega. În el nu a fost nici râs, nici tristețe. Vederea mulțimii nu-l supăra, iar căldură întâmpinării sale de atât de mulți oameni nu l-a mișcat. Într-un cuvânt, a fost cu totul imun la vanitatea lumii, ca un om guvernat cu neclintire de rațiune, stabilit în pace și armonie interioară". 

Sfântul Antonie își învăța călugării: "Fie ca țelul vostru suprem și comun să nu fie marcat de osteneală în lucrul pe care l-ați început, iar în timp de încercare și suferință nu vă pierdeți curajul și nu vă spuneți: Ah, cât de mult ne-am mortificat deja. Mai curând trebuie să vă începeți orice nouă zi cu mărire constantă a fervorii voastre... Și astfel, nu veți ajunge să fiți obosiți și descurajați. Este mai bine să meditați la cuvintele apostolului: "Mor zilnic. Dacă trăim cu imaginea morții înaintea ochilor noștri, nu vom păcătui". 

16 ianuarie: Cinstirea lanțului Sfântului Apostol Petru