18 ianuarie: Sfântul Ierarh Atanasie, Arhiepiscopul Alexandriei

 Anual, pe 18 ianuarie, biserica ortodoxă onorează amintirea Sfântului Atanasie cel Mare, teolog egiptean și om al lui Dumnezeu, patriarh al Alexandriei din anul 320 până în anul 373.

A fost primul care a popularizat viața monahală originară din Egipt în Europa.

Potrivit credinței populare, Sfântul Atanasie este sfântul patron al iernii, gheții și vremii reci. Legenda spune că într-o astfel de zi, Sfântul Antonie a urcat pe un munte pe un cal alb. El și-a scos haina de iarnă, a îmbrăcât o cămașă de mătase și a strigat, "Pleacă iarnă, vino vară!" S-a zis că începând cu această zi, ziua începe să crească cu o sămânța de mei zilnic.                                               

În credințele populare, sfințîi Antonie și Atanasie sunt frați gemeni. Acest lucru poate fi la originea obiceiului sătenilor din ziua de sărbătoare de a face împreună ofrande de sacrificiu pentru sănătate și prosperitate. 

Ziua de 18 ianuarie celebrează și fierarii. Într-o legendă, Sfântul Antonie și Sfântul Atanasie erau fierari și chiar inventatori ai cleștilor de fierărie. 

Sfântul Atanasie s-a născut la Alexandria, capitala Egiptului. Părințîi săi au fost creștini devotați și l-au crescut în pietate. Încă din copilărie, a fost evidentă chemarea sa, așa cum se spune în această poveste...

Într-o zi, tânărul Atanasie se juca pe malul mării cu prietenii săi, imitând riturile celebrate de preoții sfinți ai lui Dumnezeu. Băieții l-au ales pe Atanasie episcop, iar el a numit unii dintre ei prezbiteri și pe alții diaconi. Apoi, prietenii au adunat un număr de copii păgâni, pe care i-au botezat în mare. În acest ceremonial, Atanasie a pronunțat cuvintele Sfintei Taine a botezului, așa cum le auzise de la preotul din biserică. În acel timp, era patriarh Sfântul Alexandru, care s-a întâmplat să fie pe faleză nu departe de copii. El a zărit jocul lor și a fost uimit. A poruncit să fie aduși direct la el copiii și i-a întrebat ce făcuseră. La început, acestora le-a fost teamă să răspundă, dar au fost apoi convinși să explice demersul lor. Luându-i deoparte pe băieții care fuseseră botezați, patriarhul i-a chestionat ce fel de întrebări le fuseseră puse și cum au răspuns lor. Fiind satisfăcut că totul fusese întreprins într-o manieră corespunzătoare credinței, și-a consultat un cleric, a decis că botezurile erau valide și le-a confirmat drept creștine. După aceea, i-a chemat pe părinții lui Atanasie și i-a îmboldit să-l crească bine și să-l învețe să citească. Când Atanasie a ajuns la o vârstă mai matură, patriarhul i-a zis că trebuie să se dedice servirii lui Dumnezeu și bisericii Sale sfinte. 

După ce și-a finalizat studiile, părințîi lui s-au întors la Sfântul patriarh Alexandru și l-au dedicat pe acesta lui Dumnezeu. Patriarhul l-a adus rapid pe Atanasie în cler, iar tânărul, asemeni unui ostaș neînfricat, a luat armele împotriva ereticilor. Este imposibil de descris cât a avut de suferit din partea necredincioșilor.

În acele zile, Arias, un eretic și un servitor al diavolului, făcea ravagii în cadrul bisericii. După ce fusese anatemizat de Sfinții Părinți la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, excomunicat și alungat, se părea că înșelătorul șarpe era aproape de sfârșitul lui. Dar, de fapt, el își incita în secret discipolii și aliații să răspândească doctrina sa nesănătoasă și otrăvitoare oriunde, pe când aștepta oportunitatea să lovească din nou. Prin mulții lui prieteni de la curtea imperială, în special a lui Eusebie, episcop al Nicomediei, i-a trimis o petiție marelui împărat Constantin, în care ii cerea să-și arate clemența și să-i permită să se întoarcă în Alexandria. Înșelătorul Eusebie l-a convins pe conducător că Arius predica adevărurile bisericii și că fusese condamnat pe nedrept de episcopi invidioși. Împăratul era un om încrezător, nevinovat și nu-și dădea seama de vicleniile ereticilor. 

Dintr-o compasiune greșit orientată, l-a lăsat pe ereticul Arius să revină în Alexandria. Acest lucru l-a îngrijorat peste măsură pe Soldatul Atanasie a lui Hristos, pe atunci arhidiacon, care s-a grăbit să-l izgonească pe Lup, denunțând blasfemia sa în predici elocvente și în scrieri inspirate divin. L-a convins pe arhiepiscopul Alexandru de acest fapt printr-o scrisoare evidențiind naivitatea împăratului în a da crezare minciunilor ereticului și cenzurându-l pentru permisiunea dată lui Arius de a sfida hotărârea patristică după ce fusese izgonit din biserica lui Dumnezeu și de Sfințîi Părinți pentru respingerea adevăratei credințe. Îndrumat de răuvoitorul Eusebie, împăratul a trimis o replică dură, amenințând să-l detroneze pe Alexandru și să-l lipsească pe Atanasie de funcția liturgică, în caz că cei doi nu păstrau tăcerea. 

Curând, Sfântul Alexandru a murit, iar ortodocșii l-au ales în unanimitate în locul său pe Sfântul Atanasie, considerându-l un vas demn de a ține smirna slavei episcopale.  În acea vreme, arienii, temători de un conflict deschis cu Sfântul Atanasie, s-au mulțumit să-și împrăștie în secret neghina eretică. Mai târziu, oricum, la instigarea diavolului, ei și-au revelat intențiile păcătoase și și-au arătat colții veninoși. Pretextul pentru asta a fost că Sfântul Atanasie a refuzat să se supună unui ordin imperial privitor la Arius. Decretul îi poruncea Sfântului Atanasie să accepte acest încălcător de lege în biserica sa. În ciuda tumultului, sfântul a rămas netulburat. 

Sfântul Atanasie a fost persecutat de dușmanii săi și exilat de diferiți împărați. Protejat de Dumnezeu, sfântul ierarh a trecut odată prin mulțime și a scăpat de prigonitori ajungând pe malul Nilului. Pe când era gata să se îmbarce pe un vas către Tebaida, adepții lui l-au ajuns din urmă și l-au rugat, cu lacrimi în ochi, să rămână. "Nu plângeți, copiii mei", le-a spus sfântul, "actuala tulburare va ajunge curând la sfârșit". Apoi, a navigat departe. Un ofițer, în fruntea unei companii de soldați barbari, au plecat într-o corabie rapidă în urmărirea sa pentru a-l ucide. Sfântul Atanasie și-a îmboldit echipajul să vâslească mai repede, dar, o clipă mai târziu, a primit o revelație de la Dumnezeu, și a ordonat ca vasul să se îndrepte înapoi spre Alexandria. Vâslașii au fost temători și nedumeriți, însă sfântul i-a îndemnat să-și păstreze curajul. Au întors corabia și, pe când se apropiau de urmăritorii lor, sfântul le-a strigat, "Pe cine vânați voi?" 

Ochii barbarilor au fost atât de încețoșați încât nu l-au recunoscut, și i-au zis, "Pe Atanasie! Nu l-ai văzut?". Sfântul episcop a spus, "El încearcă să scape de voi. Grăbiți-va, și îl veți putea prinde!" După ce barbarii au dispărut din vedere, vasul sfântului s-a îndreptat către Alexandria cu viteză maximă. 

Coborând pe mal, Sfântul Atanasie a fost întâmpinat cu mare bucurie de credincioși. După moartea împăratului Iulian, dușmanul lui Dumnezeu, a ajuns pe tron Iovian, un creștin devotat, iar Sfântul Atanasie a fost capabil să-și reia îndatoririle. Iovian nu a domnit mult (numai șapte luni), murind pe neașteptate, într-un accident, la Dadastana, în Galatia. A fost urmat de împăratul Valens, care era infectat de plaga arianismului. Episcopii ortodocși au fost înlăturați din scaunele lor întrucât nu voiau să îmbrățișeze erezia. Trupele imperiale l-au căutat pe Sfântul Atanasie, dar el a fugit și s-a ascuns în cripta familiei sale. Circa patru luni, nimeni nu a știut unde era. În cele din urmă, marele mitropolit, îngrijorat de absența sfântului și ofensat de tirania lui Valens, a pornit o revoltă. Temându-se de un război civil, împăratul, fără tragere de inimă, i-a permis Sfântului Atanasie să se întoarcă în funcția sa. Veteran al atâtor de multe bătălii pentru ortodoxie, Sfântul Antonie a fost episcop 44 de ani și a fost succedat de prietenul și tovarășul său binecuvântat în suferință, Petru. 

17 ianuarie: Sfântul Cuvios Antonie cel Mare