20 ianuarie: Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare

 An de an, pe 20 ianuarie, biserica ortodoxă sărbătorește ziua Sfântului Cuvios Eftimie cel Mare, cunoscut și ca lucrătorul de minuni. 

Sfântul Eftimie s-a născut în decursul domniei împăratului Grațian, în anul 377. A venit pe lume în Melitena, din Armenia, și a fost fiul unor părinți pioși și credincioși, pe nume Pavel și Dionisia. 

Deși mama lui era stearpă, părinții săi s-au rugat fervent lui Dumnezeu să le dăruiască un copil. Apoi, au avut o viziune: au auzit vocea unui înger care le-a spus să fie fericiți fiindcă odată cu nașterea copilului lor, erezia va fi pe cale să fie stârpită și să se instaureze pacea în biserica lui Dumnezeu. Din acest motiv, sfântul a fost numit Eftimie (Euthymius), cu semnificația de "voie bună".                

Când a avut 29 de ani, a mers la Ierusalim și a trăit împreună cu Sfântul Teoctist în peștera unui munte. Pe când a fost acolo, Sfântul Eftimie a eliberat mulți oameni din lanțurile unor boli teribile. 

Se spune, de asemeni, că sfântul a hrănit 400 de oameni care veniseră la mănăstirea lui, cu numai câteva pâini. Mai mult decât atât, nu numai că a înfrânt sterilitatea mamei sale prin nașterea sa ci, prin rugăciuni, a făcut alte femei sterpe să poată avea copii. Totodată, a deschis porțile Cerurilor, la fel ca Sfântul Ilie, aducând ploaie într-o perioada de secetă. Un alt semn al purității și castității sfântului a fost faptul că vedea spiritual dispoziția, starea spirituală a sufletelor, când oamenii se apropiau de el pentru a primi împărtășania. 

O altă poveste despre clarviziunea Sfântului Eftimie implică un călugăr ce era pe cale să moară. Acest călugăr părea la exterior să fie un sfânt prudent și cumpătat dar, în inima să, era lasciv și necumpătat, fiindcă permitea muncilor sale să fie îndulcite de gânduri nerușinate. Așadar, pe când acesta era pe patul de moarte, Sfântul Eftimie a văzut luând sufletul lui nenorocit luat cu forța, folosindu-se o sulița de trei ori prelungită. Imediat, sfântul a auzit o voce revelând toate gândurile ascunse ale călugărului.

În decursul vieții sale, a fost înființată o mare mănăstire în apropierea peșterii sale. De-a lungul secolelor, mănăstirea s-a umplut de călugări ca un stup înțesat de albine. Porunca finală a Sfântului Eftimie, din anul 473, a fost ca mănăstirea să fie întotdeauna ospitalieră și ca nicicând să-i fie închise porțile. 

A murit la vârsta de 97 de ani, iar patriarhul Ierusalimului a luat parte la funeraliile sale. În a șaptea zi după moartea sa, Sfântul Eftimie a apărut strălucitor și bucurându-se ucenicului său, Dometie. El a stabilit numeroase comunități religioase pe tot cuprinsul Palestinei. 

19 ianuarie: Sfântul Cuvios Macarie cel Mare