28 ianuarie: Sfântul Cuvios Efrem Sirul

 Sfântul Cuvios Efrem Sirul s-a născut în Nisibe din Mesopotamia în jurul anului 306 și, în tinerețe, a fost ucenicul Sfântului Iacob, episcop de Nisibe, unul dintre cei 318 de părinți prezenți la Primul Sinod Ecumenic. 

Sfântul Efrem a trăit în Nisibe, ducând o viață ascetică severă și crescând în sfințenie până în anul 363, când Iulian Apostatul a fost ucis în războiul său contra perșilor, iar succesorul sau, împăratul Iovian, a predat acestora cetatea Nisibe. Efrem și-a făcut apoi sălaș În Edesa, unde a aflat multe erezii cu care să se lupte. A purtat un război special împotriva lui Bardaisan, un gnostic ce scrisese numeroase imnuri propagând erorile sale care, prin melodiile lor dulci, deveniseră populare și ispiteau suflete să se îndepărteze de adevăr. Sfântul Efrem, având de la Dumnezeu darul extraordinar al elocvenței, a întors contra lui Bardasain propriile lui arme, și a scris o mulitudine de imnuri pentru a fi cântate de femei, ce au afirmat adevăratele doctrine, au respins eroarea eretică și au preamărit înfăptuirile mucenicilor.      

 

Dintre numeroasele predici, comentarii și imnuri create de Sfântul Efrem, o mare parte au fost traduse în limba greacă în decursul vieții sale. Istoricul Sozomen a spus că Sfântul Efrem "a depășit cei mai mulți scriitori din biserică", observând că scrierile grecești, când sunt traduse în alte limbi, își pierd frumusețea originară, dar că lucrările lui Efrem "nu sunt mai puțîn adevărate când sunt citite în greacă decât în siriană". 

Sfântul Efrem a fost hirotonisit diacon, unii cred că de către Sfântul Vasile cel Mare care, a menționat Sozomen, "era u mare admirator al lui Efrem și a fost uluit de erudiția sa". Sfântul Efrem a fost cel dintâi care a făcut expresia poetică a imnodiei și cântecului un vehicul al învățăturilor teologice ortodoxe, constituind-o ca o parte integrală a cultului bisericii. El poate fi numit, pe bună dreptate, primul și cel mai mare imnograf al bisericii, care a stabilit modele pentru cei care i-au urmat, în special pentru Sfântul Roman Melodul. Din această cauză a fost numit "Harpa Sfântului Duh". Ieronim spunea că scrierile lui erau citite după citirea Scripturilor. 

La puțină vreme înainte de sfârșitul viețîi sale, s-a ivit o foamete în Edesa, iar Sfântul Efrem și-a părăsit chilia pentru a-i certa pe cei bogați pentru că nu-și împărtășeau bunurile cu cei sărmani.Bogătașii au răspuns că nu știu pe nimeni căruia să ii încredințeze bunurile lor. Sfântu Efrem i-a întrebat atunci, "Ce credeți despre mine?" Când aceștia și-au mărturisit respectul față de el, Sfântul Efrem s-a oferit să distribuie pomenile lor, lucru cu care ei au fost de acord. Sfântul Efrem s-a odihnit în pace conform unora în anul 373, și potrivit altora în anul 379. 

27 ianuarie: Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur