10 februarie: Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie

Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie a trăit în timpul împăratului Septimus Severus (194-211) în orașul Magnesia de pe râul Meander, din apropiere de Efes. Avea 107 ani și slujise ca preot creștinilor orașului mulți ani, instruindu-i cu devotament spre calea adevărului și propăvăduind tuturor învățătura lui Hristos, indiferent de amenințările paganilor. 

Când a fost denunțat ca un periculos răufăcător și adus în fața tribunalului guvernatorului Lucian, a spus, "Știți puțin ce este pentru binele meu și bunăstarea mea. Nimic nu poate fi mai plăcut decât să sufăr pentru Hristos. Așadar, nu ezitați să-mi puneți trupul bătrân la torturi pe care le credeți a fi cele mai rele, și veți învăța că puterea lui Hristos al meu nu poate fi învinsă." Apoi, a fost dezbrăcât de straiele preoțești de schingiuitori, care i-au sfâșiat carnea cu gheare din fier fără a fi în stare să audă un singur strigăt de durere din partea lui. Din contra, a zis, "Mulțumesc, fraților. Prin jupuirea corpului meu bătrân îmi reînnoiți sufletul și-l pregătiți pentru binecuvântarea veșnică".                

              

La vederea atitudinii de neclintit a bătrânului lăudându-l pe Dumnezeu, Lucian s-au repezit la el cu o furie incontrolabilă, sfâșiindu-i pielea cu mâinile goale. Atunci, printr-o lucrare a lui Dumnezeu, mâinile lui au fost dintr-o dată retezate și au rămas ca niște gheare pe trupul mucenicului. Mișcât de strigătele de durere ale tiranului, Sfântul Haralambie s-a rugat și i-a obținut vindecarea. Această minune uimitoare și demonstrație a dragostei creștinilor pentru dușmanii lor au făcut ca atât Lucian, cât și schingiuitorii Porfirie și Baptie să creadă în Hristos și să se lepede de cultul idolilor. Trei femei prezente acolo au fugit în fața mulțimii și și-au proclamat fără teamă credința creștină. Recunoscătorul guvernator a fost imediat botezat de sfânt și un mare număr de locuitori ai provinciei a fost câștigat pentru Hristos. 

Când împăratul Severus a aflat că oamenii din Magnesia și ținutul inconjurător au abandonat idolatria și au primit sfântul botez de la bătrânul preot ce fusese condamnat la moarte, că orbii își recăpătau vederea prin rugăciunea sa și că schilozii ajungeau astfel să meargă, a fost cuprins de o mare tulburare. A trimis imediat spre Magnesia 300 de soldați pentru a aduce sfântul la el, către Antiohia din Pidisia, unde locuia. Ostașii au tratat pe drum foarte rău bătrânul, până când calul pe care-l puseseră a prins glas și a rostit o condamnare a împăratului ca dușman al lui Dumnezeu și a soldaților ca sclavi ai diavolului. Soldații au fost străbătuți de o înfricoșare nemai pomenită, așa că în restul călătoriei nu s-au mai atins de sfânt. 

De îndată ce venerabilul sfânt a fost adus înaintea lui, împăratul a poruncit să fie aruncat într-un cuptor în flăcări, cu o frigare lungă în pieptul său. Oricum, focul s-a stins imediat ce a ajuns la sfânt, spre uimirea împăratului, iar bătrânul a rămas insensibil la ceea ce suferise. Tiranul a vrut să știe care era secretul invulnerabilității sale. "Puterea lui Hristos", i-a replicat sfântul. Severus l-a supus apoi unui test, și i-a adus un om de 35 de ani posedat de diavol. Sfântul a scos afară spiritul necurat cu un singur cuvânt. Împăratul i-a adus, după aceea, cadavrul unui tânăr ce urma să fie înmormântat. După ce s-a rugat cu fervoare lui Dumnezeu, Sfântul Haralambie și-a întins mâna către tânăr și, spre consternarea lui Severus, l-a ridicat din sicriu ca și cum l-ar fi trezit din somn. 

Apoi, prefectul Crispus a strigat, "Maiestate, trebuie să-l trimiți cât mai repede pe vrăjitor la moarte!" La auzul acestor vorbe, ura împăratului s-a reaprins și i-a poruncit Sfântului Haralambie să aducă sacrificii idolilor. La refuzul său, a ordonat să i se rupă falca cu pietre și să i dea foc bărbii. Dar Dumnezeu a acționat încă o dată. Flăcările s-au întors către schingiuitori și locul unde stăteau a fost zguduit de un cutremur. 

Înălțat de pe tronul său și suspendat în aer, împăratul a fost biciuit de îngeri nevăzuți. Aflând de asta, fiica lui, Galinia, a mărturisit, "Hristos este Atotputernic" și l-a implorat pe mucenic să-i elibereze tatăl de pedeapsă. Sfântul a făcut asta, dar uluirea împăratului față de puterea lui Dumnezeu a fost de scurtă durata și acesta a revenit la nebunia sa idolatră. În pofida protestului Galinei, care i-a amintit de binecuvântările divine , l-a ținut pe Sfântul Haralambie în arest și l-a torturat din nou. De asemeni, a amenințat-o pe Galinia cu moartea dacă nu dăruia jertfe idolilor. Ea a părut să se supună dar, la intrarea în templu, a aruncat la pământ statuile zeilor și le-a sfărmat în bucăți. Severus a poruncit ca la turnătorie să fie făcute alte statui, însă ea le distrus și pe acestea.

Severus a făcut o ultimă încercare de a-l frânge pe instigatorul fiicei sale. Dar Sfântul Haralambie a rezistat oricărui instrument de tortură cu o putere incredibilă și privitorii au fost uimiți de strălucirea grației sale. A întâmpinat cu bucurie condamnarea la moarte și, la apropierea de locul execuției, și-a ridicat brațele și ochii către ceruri. A mulțumit lui Dumnezeu pentru că-l adusese la astfel de încercări și i-a cerut să-i dăruiască mântuirea sufletului. S-a auzit atunci o voce din ceruri, "Vino, Haralambie, viteaz în luptă, pentru a te împărtăși în bucuria și spledoarea mucenicilor și sfinților preoți. Capul său a căzut sub sabie pe 10 februarie, iar trupul său a fost înmormântat de binecuvântata Galina. 

Craniul Sfântului Haralambie este ținut la mănăstirea Sfântul Ștefan de la Meteora. Fragmente ale sfintelor sale moaște se aflate în diferite locuri din Grecia și alte părți fac frecvent minuni și au determinat ca Sfântul Haralambie, cel mai vârstnic dintre toți mucenicii, să fie îndeosebi drag oamenilor din Grecia. 

9 februarie: Sfântul Mucenic Nichifor