13 februarie: Sfântul Cuvios Martinian

 Sfântul Cuvios Martinian a mers să trăiască în sălbăticie la vârsta de 18 ani, nu departe de orașul Cezareaa din Palestina. Timp de 25 de ani s-a devotat tăcerii și faptelor ascetice, și i s-a dat darul vindecării și alungării demonilor. Oricum, dușmanul omenirii, diavolul, nu s-a oprit să-l tulbure pe sfântul ascet cu diverse ispite.

Într-o zi, o prostituată a auzit niște cetățeni din Cezareea vorbind despre viața virtuoasă a Sfântului Martinian, așa că i-a întrebat de ce erau uimiți de acesta. Ea le-a spus că mersese să trăiască în deșert pentru că nu putea face față tentațiilor carnale din oraș. Mai mult decât atât, a pus un pariu cu ei că putea să răstoarne acest stâlp al virtuții cu frumusețea sa, seducandu-l.                           

A venit la el într-o noapte, îmbrăcată în straie sărăcaciose, pretinzând că și-a pierdut calea în furtună și cerându-i adăpost. Fără tragere de inimă, sfântul i-a permis să între în chilia lui, fiindcă nu voia să fie cauza morții sale. El s-a dus în încăperea interioară a chiliei sale, spunându-i că va trebui să plece dimineața. După cântărea psalmilor, sfântul s-a culcat pe podea, dar a fost tulburat de gânduri carnale. Între timp, musafira sa păcătoasă a deschis sacul pe care-l purta, și-a pus haine frumoase și s-a împodobit cu bijuterii. 

La sosirea dimineții, Sfântul Martinian i-a zis femeii să plece. Deși era ispitit de frumusețea ei, era hotărât să nu cadă pradă păcatului. A aprins un foc și a intrat în acesta, zicând, "Vrei să mă arzi cu ispita, dar nu mă voi preda ei. Aleg să ard în acest foc pentru a-mi păstra puritatea și a scăpa de focurile de nestins ale iadului". 

Femeia a fost uluită de forțaSfântului Martinian și și-a dat seama de marea ei răutate. S-a căit și i-a cerut sfântului să o călăuzească pe calea mântuirii. El i-a spus să meargă la Betleem și să între în mănăstirea fondată de Sfânta Paula. Aici, ea a trăit, cu numele de Zoe, ca și călugăriță, 12 ani în ascetism strict, până la decesul său. 

După ce i s-au vindecat arsurile, Sfântul Martinian s-a dus pe o insulă stâncoasă nelocuită, și și-a dus traiul pe aceasta sub cerul liber mulți ani, cu puțina hrană adusă  din când în când de un marinar. În schimbul hrănii, călugărul a împletit coșuri pentru acesta. 

Într-o zi, din pricina unei furtuni puternice, un vas s-a scufundat, iar o femeie pe nume Fotina a plutit pe bucăți ale epavei până la insula Sfântului Martinian, și sfântul a ajutat-o să supraviețuiască. "Rămâi aici", i-a spus, "căci îți las pâine și apă, și, în două luni va sosi o corabie pe care te vei întoarce pe continent". 

Sfântul Martinian a refuzat să stea cu femeia pe insulă, crezând că ar fi mai bine să plece decât să lupte cu pofta trupească. A sărit  în mare și a înotat departe, iar o pereche de delfini l-au purtat pe uscat. După aceea, Sfântul Martinian a dus o viață de rătăcitor. Mai târziu, a ajuns la Atena, unde s-a îmbolnăvit. Simțind apropierea morții, a intrat într-o biserică și s-a întins pe podeaua acesteia. Dumnezeu i-a revelat episcopului Atenei unde era Sfântul Martinian, și ierarhul i-a îngropat trupul cu onoruri în jurul anului 422. 

Cât despre Sfânta Fotina, ea nu avrut să se îmbarce pe vas când acesta a sosit la insulă, alegând să rămână acolo. I-a cerut căpitanului corabiei ca soția lui să-i aducă îmbrăcăminte bărbătească și niște lână, promițând să facă haine pentru familia lui. De asemeni i-a cerut femeii să-i aducă pâine și apă. 

Sfânta Fotina a trăit pe insulă șase ani și apoi s-a dus la Domnul. La două luni după decesul său, căpitanul și soția lui i-au găsit moaștele nestricate și le-au dus în Cezareea din Palestina, unde a fost înmormântată cu mare respect. 

12 februarie: Sfântul Ierarh Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei