23 februarie: Sfântul Sfințit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei

 Sfântul Sfințit Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei, "aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu" (Coloseni 1:10), s-a născut în primul secol și a trăit în Smirna, din Asia Mică. A ajuns orfan la o vârstă timpurie dar, prin îndrumarea unui înger, a fost crescut de pioasă văduva Calista. După moartea mamei lui adoptive, Policarp și-a împărțit oamenilor toate posesiunile sale și a început să ducă o viață castă, având grijă de bolnavi și infirmi.

A fost foarte apropiat de Sfântul Vucol, episcop de Smirna (6 februarie), care l-a hirotonisit pe Sfântul Policarp ca diacon, încredințându-i misiunea de a propăvădui Cuvântul lui Dumnezeu în biserică. De asemeni, a fost hirotonisit în sfânta preoție. 

Sfântul Apostol Ioan Teologul era încă în viață în acea vreme. Sfântul Policarp a fost îndrăgit de Sfântul Ioan și l-a însoțit uneori în călătoriile sale apostolice.                                               

Cu scurt timp înainte de moartea lui, Sfântul Vucol și-a exprimat dorința ca Sfântul Policarp să fie episcop al Smirnei. Când Sfântul Policarp a fost consacrat ca episcop, i-a apărut înainte Domnul Iisus Hristos. Sfântul și-a călăuzit credincioșîi cu zel apostolic și a fost foarte iubit de clerici. Sfântul Ignatie Teoforul din Antiohia (20 decembrie) a avut și el o mare apreciere pentru Policarp. Îndreptându-se spre Roma, unde urma s-a fie executat, i-a scris Sfântului Policarp, "Epoca asta are nevoie de tine în ajungerea sa la Dumnezeu, așa cum piloții au nevoie de vânt și un marinar lovit de furtună are nevoie de un port". 

Împăratul Marcus Aurelius (161-180) a ajuns pe tronul roman și a început o persecuție aprigă contra creștinilor. Păgânii i-au cerut unui judecător să-l caute pe Sfântul Policarp, "părintele tuturor creștinilor și seducător al întregii Asii". 

În acest timp, Sfântul Policarp locuia într-un sătuc nu de parte de Smirna. Când soldațîi au venit după el, s-a dus către aceștia și i-a invitat să mănânce. Le-a cerut timp să se roage, pentru a se pregăti de mucenicie. Suferințele sale și moartea să sunt menționate în "Epistola creștinilor bisericii Smirna către alte biserici", una din cele mai vechi mărturii scrise din literatură creștină. 

Adus la judecată, Sfântul Policarp și-a mărturisit ferm credința în Hristos, și a fost condamnat să fie ars de viu. Călăii au vrut să-l lege de un stâlp, dar el a declarat că Dumnezeu ii va da puterea să îndure flăcările, așa că aceștia nu au făcut decât să-i lege mâinile. Focul a încercuit sfântul dar nu l-a atins, venind deasupra capului său în formă de boltă. Văzând că flăcările nu-i fac rău, păgânii l-au înjunghiat cu un pumnal. Din rana sa a curs atât de mult sânge încât a stins focul. Trupul Sfântului Policarp a fost apoi incinerat. Creștinii din Smirna au strâns cu respect rămășițele din moaștele sale și au celebrat anual mucenicia sa. 

De-a lungul vieții sale, Sfântul Policarp a scris mai multe epistole către credincioșîi săi și către diferiți oameni. Singura care a supraviețuit este a sa Epistolă către Filipini, care, a spus Sfântul Ieronim, a fost citită în bisericile creștine din Asia Mică la slujbele divine. A fost scrisă de sfânt că răspuns la cererea filipinilor de a le trimite unele pasaje ale Sfântului Ignație (27 iunie) pe care le avea în posesie Policarp. 

22 februarie: Aflarea Moaștelor Sfinților Mucenici din Constantinopol