3 februarie: Sfântul și Dreptul Simeon, Primitorul de Dumnezeu
Sfântul și Dreptul Simeon, Primitorul de Dumnezeu a fost, potrivit Sfintei Evanghelii după Luca, un om cinstit și devotat așteptând mângâierea Israelului, Sfântul Duh fiind peste el (Luca 2:25). Dumnezeu i-a făgăduit că nu va muri până când pruncul Mesia, darul Iisus, va veni pe lume.
Istorici străvechi au menționat că faraonul egiptean Ptolemeu al doilea Philadelphus (285-247 î.Hr.) voia să includă texte ale Sfintei Scripturi în biblioteca sa din Alexandria. El a invitat învățați din Ierusalim, iar sanhedrinul i-a trimis oameni înțelepți. Dreptul Simeon a fost unul din cei 70 de învățați veniți la Alexandria pentru a traduce Sfânta Scriptură în limba greacă. Opera lor completă a fost numită "Septuaginta" și este versiunea Vechiului Testament folosită de biserica ortodoxă.
Sfântul Simeon a tradus cartea prorocului Isaia, cu cuvintele: "De aceea Domnul Însuşi vă va da un semn: ‘De aceea Domnul Însuşi vă va da un semn: ‘Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu şi-i va pune numele Emanuel " (Isaia 7:14). El s-a gândit că "fecioara" era un termen necorespunzător și a vrut să-l înlocuiască cu "femeie". În acea clipă i-a apărut înainte un înger și i-a oprit mâna zicandu-i: "Vei vedea aceste cuvinte împlinite. Nu vei muri până când îl vei vedea pe Domnul Hristos născut dintr-o Fecioară pură și nepătată".
De atunci, Sfântul Simeon a trăit în așteptarea făgăduitului Mesia. Într-o zi, a primit revelația de la Sfântul Duh și s-a dus la templu. A fost chiar în acea zi (a patruzecea după nașterea lui Hristos) când Fecioara Maria a sosit cu Pruncul la templu pentru a se conforma obiceiului prescris de legea evreiască.
Când Sfântul Simeon a zărit venirea lor, Sfântul Duh i-a revelat că divinul prunc ținut de Fecioara Maria era Mesia cel făgăduit, Mântuitorul lumii. Sfântul Simeon l-a luat în brațele sale și a spus: "Acum, slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău. Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie, înaintea tuturor popoarelor,
lumina care să lumineze neamurile şi slava poporului Tău Israel" (Luca 2:29-32).
Sfântul Simeon i-a binecuvântat pe Fecioara Maria și pe Iosif și, intorcându-se către Maica Domnului, i-a zis, "Iată, Copilul acesta este rânduit spre prăbuşirea şi ridicarea multora în Israel şi să fie un semn care va stârni împotrivire. Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gândurile multor inimi" (Luca 2:34-35).
Sfântul Simeon a murit la o vârstă foarte înaintată (potrivit tradiției la 360 de ani). Sfintele sale moaște au fost mutate la Constantinopol în secolul al VI-lea.
2 februarie: Întâmpinarea Domnului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu