4 februarie: Sfantul Cuvios Isidor Pelusiotul
Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul a trăit în decursul secolelor al IV-lea și al V-lea. S-a născut în Alexandria și a fost crescut printre creștini pioși. A fost o rudă a lui Teofil, arhiepiscop al Alexandriei, și a succesorului acestuia, Sfântul Chiril (18 ianuarie). Când era încă tânăr, a părăsit lumea și s-a retras în Egipt, la o mănăstire de la muntele Pelusium, care a devenit locul eforturilor sale monahale.
Înțelepciunea spirituală și ascetismul strict ale Sfântului Isidor, împletite cu învățătura sa extinsă și cunoașterea înnăscută a sufletului omenesc, l-au făcut să câștige respectul și dragostea tovarășilor săi călugări în scurt timp. Ei l-au ales conducătorul lor și l-au hirotonisit ca preot.
Urmând exemplul Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfântul Isidor Pelusiotul s-a devotat în primul rând propăvăduirii creștinismului, unei "înțelepciuni practice" care, în cuvintele sale, este "atât fundația edificiului, cât și însuși edificiul", în vreme ce logica este "împodobirea sa și contemplarea propriei sale coroane".
A dat sfat și îndrumare oricui s-a îndreptat spre el pentru încurajare spirituală, indiferent dacă era un om simplu, un demnitar, un episcop, patriarhul Alexandriei sau chiar împăratul. A lăsat în urma sa 10.000 de epistole, din care au supraviețuit până astăzi 2.090. O mare parte din aceste epistole relevă o gândire teologică profundă și conțin interpretări edificatoare și morale ale Sfintelor Scripturi. Sfântul Fotie (6 februarie) l-a numit pe Sfântul Isidor un model de viață preoțească și ascetică și, de asemeni, un maestru al stilului.
Dragostea Sfântului Isidor Pelusiotul pentru Sfântul Ioan Gură de Aur a rezultat în sprijinul dat Sfântului Ioan când acesta era persecutat de împărăteasa Eudoxia și arhiepiscopul Teofil. După moartea Sfântului Ioan, a convins succesorul lui Teofil, Sfântul Chiril, să înscrie numele Sfântului Ioan Gură de Aur în dipticele bisericii ca mărturisitor. Prin inițiativa Sfântului isidor, a avut loc al Treilea Sinod Ecumenic de la Efes (431), la care a fost condamnată învățătură falsă a lui Nestorius privind persoana lui Iisus Hristos.
Sfântul Isidor Pelusiotul a trăit până la o vârstă înaintată și a murit în jurul anului 436. Istoricul bisericii Evagrius (secolul al VI-lea) a scris despre Sfântul isidor: "viața lui a părut oricui viața unui înger pe pământ". Un alt istoric, Nichifor Calist (secolul al IX-lea) l-a descris pe Sfântul isidor astfel: "A fost un stâlp vital și inspirat al regulilor monahale și viziunii divine și, astfel, a prezentat o imagine foarte înaltă a celui mai fervent exemplu al celei mai fervente învățături spirituale".
3 februarie: Sfântul și Dreptul Simeon, Primitorul de Dumnezeu
Niciun comentariu: