1 aprilie: Sfânta Maria Egipteanca

 Biografia Sfintei Maria Egipteanca a fosr scrisă de Sfântul Sofronie, patriarhul Ierusalimului. Odată, în decursul postului mare, un călugăr preot, bătrânul Zosima, s-a retras în sălbăticie dincolo de Iordan, pentru o perioadă de 23 de zile. Dintr-o dată, a zărit o ființă umană cu un trup ofilit și dezgolit, cu păr alb ca zăpadă, care a fugit la vederea lui Zosima. Bătrânul a alergat după aceasta mult timp, până când acea persoană s-a oprit la un pârâu și a strigat, "Părinte Zosima, iartă-mă în numele Domnului. Nu pot stă în fața ta pentru că sunt o femeie dezbrăcată". Atunci, Zosima i-a aruncat straiele sale exterioare, pe care aceasta și le-a pus pe ea, și apoi s-a arătat lui. Părintele a fost înspăimântat la auzul numelui său rostit de această femeie pe care nu o cunoștea. 


La insistența sa prelungită, femeia i-a relatat povestea viețîi sale. Se născuse în Egipt și, la vârsta de 12 ani, începuse să ducă un trăi de depravare la Alexandria, unde petrecuse 17 ani în acest mod pervertit de viață. Îmboldită de flacăra carnală adulteră, s-a îmbarcat într-o zi pe o corabie navigând spre Ierusalim. Ajunsă în Orașul Sfânt, a vrut să între în biserică pentru a venera Sfânta Cruce, dar a fost oprită să facă asta de o forță invizibilă. Îngrozită, a privit icoana Maicii Domnului din pronaos și s-a rugat să-i permită accesul în biserică pentru a se ruga la Sfânta Cruce, mărturisindu-și păcatele și necurăția, și făgăduind că se va îndrepta oriunde o va îndruma Dumnezeu.                                     

           

1 aprilie: Sfânta Maria Egipteanca

Atunci, i s-a îngăduit să pășească în biserică. După ce s-a închinat Sfintei Cruci, a mers înapoi în pronaos și, înaintea icoanei, i-a dat mulțumiri Maicii Domnului. Chiar în acea clipă, a auzit o voce spunând: "Dacă traversezi Iordanul, vei găsi adevărată pace!". Imediat, a cumpărat trei pâini și a pornit către Iordan, ajungând acolo în aceeași seară. A doua zi a primit Sfânta Împărtășanie în mănăstirea Sfântului Ioan și a trecut peste râul Iordan. A rămas acolo în sălbăticie 48 de ani în mare chin și teamă, luptându-se cu ispitele carnale ca și cu fiare sălbatice. A mâncat numai ierburi. După ce și-a terminat istorisirea, pe când stătea îngenuncheată pentru rugăciune, Zosima a văzut-o înălțându-se în aer. Ea l-a rugat să-i aducă Sfânta Împărtășanie în anul următor, pentru a veni să o primească acolo, seara. 


În anul ulterior, Zosima a sosit cu Sfânta Împărtășanie pe malul Iordanului, și s-a întrebat cum va trece sfânta peste râu. Atunci, sub lumina lunii, a văzut-o că se apropie de Iordan,  face semnul crucii asupra acestuia, și merge pe apă ca și cum ar păși pe pământ uscat. După ce Zosima a împărtășit-o, ea l-a rugat să vină în anul următor în același loc ca și ultima dată. Zosima a procedat întocmai și a descoperit în acel loc trupul ei lipsit de viață. Deasupra sa, în nisip, era scris, "Părinte Zosima, îngroapă corpul umilei Maria aici; readu țărâna la țărână. Am murit pe 1 aprilie, în aceeași noapte ca și cea a suferinței mântuitoare a lui Hristos, după ce am primit împărtășania Tainelor Divine". 


Din această inscripție Zosima a aflat pentru prima oară numele ei. O minune impresionantă era cea că în anul anterior, când primise sfânta împărtășanie, ea sosise în aceeași noapte la acest râu, la care lui îi luase 20 de zile pentru a ajunge. Apoi, Zosima a îngropat trupul Sfintei Maria Egipteanca. Când s-a întors la mănăstire, a spus întreaga poveste a vieții ei și despre minunile la care fusese martor. În acest fel Domnul știe cum să slăvească păcătoșii ce se pocăiesc. Sfânta Maria Egipteanca este comemorată și în a cincea sâmbătă a Postului Mare. Biserica, în decursul anumitor zile din Post, o dă drept un exemplu de pocăință. Sfânta a murit în jurul anului 530. 


31 martie: Sfântul Sfințit Mucenic Ipatie, Episcopul Gangrei


1 aprilie: Sfânta Maria Egipteanca 1 aprilie: Sfânta Maria Egipteanca Reviewed by Diana Popescu on martie 31, 2024 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.