10 martie: Sfinții Mucenici Codrat, Ciprian, Dionisie și cei împreună cu ei
În timpul persecuțiilor creștinilor, mulți dintre credincioși au fugit în munți, făcându-și sălaș în peșteri. Așa a făcut și mama lui Codrat (Codratus). Aceasta i-a dat naștere într-o pădure și a murit la scurt timp după aceea. Prin providența lui Dumnezeu, nou născutul a rămas în viață și a fost hrănit în mod miraculos. Deasupra sa apărea un nor, picurând rouă dulce în gura sa.
Sfântul Codrat și-a petrecut copilăria și tinerețea în sălbăticie. Pe când era încă tânăr, a întâlnit niște creștini care l-au iluminat în privința adevăratei credințe. Sfântul Codrat a studiat medicina și a vindecat bolnavi cu tratamente naturale și, mai ales, cu puterea spirituală a rugăciunii.
Când s-a pornit o nouă persecuție contra creștinilor de către împăratul Decius, Codrat a fost dus la judecată și aruncat în temniță. I s-au alăturat cinci tovarăși, și au mărturisit împreună în numele lui Hristos. Aceștia au fost Ciprian, Dionisie, Anectie, Pavel și Crescent. Au fost cu toții torturați, dar și-au menținut cu fermitate credința. Apoi, au fost azvârliți printre fiare sălbatice pentru a fi sfâșiați de acestea. Animalele, însă, nu i-au atins.
După aceea, sfinții au fost legați în spatele unor cămile și târâți pe străzile orașului. În cele din urmă, au fost decapitați cu sabia. În locul execuției lor a țâșnit din pământ un izvor vindecător numit "Codrat" (Quadratus) care, și astăzi, amintește de morțile eroice ale acestor șase inocenți ai lui Hristos. Ei au suferit, cu onoare, pentru adevăr, în anul 250, în Corint.
9 martie: Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia
Niciun comentariu: