14 martie: Sfântul Cuvios Benedict de Nursia

 Sfântul Cuvios Benedict, fondatorul vieții monahale occidentale, s-a născut în orașul Nursia, în preajma anului 480. La vârsta de 14 ani, părinții sfântului l-au trimis la Roma, pentru studii. Tulburat de imoralitatea din jurul său, a decis să se devoteze unui altfel de trăi.

La început, Sfântul Benedict s-a stabilit în apropierea bisericii Sfântului Apostol Petru, din satul Efendum, dar veștile despre viața sa ascetică l-au obligat să meargă cât mai departe în munți. Acolo, l-a întâlnit pe pustnicul Romano (Romanus), care l-a călugărit și l-a îndrumat să trăiască într-o peștera izolată, la Subiaco. Din când în când, pustnicul îi aducea acolo hrană.                        

    

Timp de trei ani, sfântul a purtat o luptă aprigă cu ispitele și le-a învins. Curând, au început să se adune oameni însetați să trăiască sub călăuzirea sa. Numărul de ucenici ai săi a crescut atât de mult încât sfântul a decis să-i împartă în 12 comunități. Fiecare comunitate era formată din 12 călugări și era un schit separat. Sfântul a dat fiecărui schit un egumen dintre ucenicii lui experimentați, și numai călugării novici au rămas sub instruirea sa. 

Regulile stricte pe care Sfântul Benedict le-a stabilit pentru călugări nu au fost acceptate de oricine, și a fost de multe ori criticat și abuzat de dizidenți. 

În cele din urmă, s-a dus în Campagna , pe muntele Cassino, pentru a înființa mănăstirea Monte Cassino care, pentru vreme îndelungată, a fost centrul teologic al educației pentru biserica occidentală. Mănăstirea poseda o biblioteca remarcabilă. Sfântul Benedict a scris regulamentul monahal bazându-se pe experiența vieții locuitorilor deșertului oriental și pe preceptele Sfântului Ioan Casian Romanul (29 februarie). 

Regulamentul Sfântului Benedict a dominat monahismul vestic vreme de secole (până în anul 595, au apărut peste 100 de ediții ale acestuia). Regulamentul prevedea renunțarea la posesiunile personale, precum și o supunere necondiționată și o muncă constantă. Se considera că era datoria călugărilor mai vârstnici să-i învețe pe cei tineri,  să copieze vechi manuscrise. Acest lucru a ajutat la prezervarea de numeroase scrieri memorabile din secolul întâi al creștinătății. 

Fiecărui nou călugăr i se cerea să trăiască drept novice pentru un an, pentru a deprinde regulile monahale și a se acomoda cu traiul monahal. Fiecare faptă a acestuia necesita o binecuvântare. Conducătorul unei astfel de mănăstiri cenobitice era egumenul. El discernea, explica și învăța. Egumenul solicita sfatul fraților bătrâni, experimentați, dar el lua deciziile finale. Regulamentul era strict explicat oricui și era văzut ca un pas important pe calea atingerii perfecțiunii. 

Sfântul Benedict a fost binecuvântat de Domnul cu darul clarviziunii și cel al facerii de minuni. A vindecat numeroși oameni prin rugăciunile sale. Și-a prezis ziua morții în anul 547. Sursa principala despre viața sa este cel de-al doilea Dialog al Sfântului Grigorie. 

13 martie: Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nichifor, Patriarhul Constantinopolului