18 martie: Sfântul Ierarh Chiril, Arhiepiscopul Ierusalimului
Sfântul Ierarh Chiril s-a născut în Ierusalim, în decursul domniei lui Constantin cel Mare, și a murit în timpul domniei lui Teodosie cel Mare (315-386). A fost hirotonisit ca preot în anul 346 și l-a succedat pe Maxim, patriarh al Ierusalimului, în anul 350.
A fost dat jos de pe tronul arhiepiscopal și trimis în exil de trei ori până când, în vremea împăratului Teodosie, a fost reînscăunat și a trăit în pace opt ani înainte de a-și da sufletul Domnului.
A trecut prin două confruntări dificile. Una împotriva arienilor, care deveniseră puternici de-a lungul domniei lui Constantius, fiul lui Constantin, și o alta în timpul guvernării lui Iulian Apostatul, contra evreilor. În vremea dominării arienilor, în ziua de Rusalii, un semn al crucii, mai strălucitor decât soarele, a apărut pe cer, întinzându-se peste Ierusalim și muntele Măslinilor, și s-a menținut în văzduh mai multe ore începând cu ora nouă dimineața. În privința acestui fenomen, zărit de toți locuitorii Ierusalimului, s-a trimis un raport împăratului Constantius, care a servit în mare măsură stabilirii ortodoxiei împotriva ereticilor.
De-a lungul domniei Apostatului, s-a ivit și un alt semn. S-a petrecut un cutremur cumplit, care a distrus tot ceea ce fusese nou construit. Apoi, evreii a-su apucat să-și reconstruiască din nou clădirile. Iarăși, un alt cutremur a pus la pământ nu numai regiunea nou clădită, ci a și distrus și împrăștiat vechile pietre de dedesuptul terenului care sprijinea templul.
Și, astfel, s-au adeverit cuvintele lui Dumnezeu: "nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată" (Luca 21:6).
Printre numeroase scrieri ale acestui sfânt este lucrarea sa "Discursuri catehetice", prezevată până în prezent, care confirmă credința și practica ortodoxiei. Sfântul Chiril a fost un arhipăstor unic și un mare ascet. După o viață plină de lucrări și lupte nobile pentru credința ortodoxă, Sfântul Chiril a murit și și-a făcut sălaș în curtea eternă a Domnului.
17 martie: Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu