26 martie: Sfinții Mucenici Montanus preotul și soția sa, Maxima

 Sfânta Maxima și soțul ei preot, Sfântul Montanus, au trăit în Sigindunum (în prezent, Belgrad) în secolul al IV-lea, în timul persecuției impotriva creștinilor a împăratului Dioclețian. 

Adjunctul împăratului, Galerius, a emis un edict cerându-le creștinilor să ofere sacrificii idolilor. Piosul cuplu a refuzat asta, și cei doi au continuat să-și ducă viața în acord cu Evanghelia lui Iisus Hristos. Au călătorit la Sirmium, astfel încât să se distanțeze de scaunulul puterii. Totuși, în anul 304, au fost prinși de soldații romani și aduși la un proces în față guvernatorului Probus.                          

          

Pe când stăteau înaintea guvernatorului, pe un pod ce traversa râul Sava, captivilor li s-a dat de ales între a se închina idolilor sau a muri. Sfântul Montanus a arătat un mare eroism și a explicat că dacă ar da sacrificii zeilor păgâni ar fi fost un semn că-l respinge pe Iisus Hristos ca Dumnezeu și Domn al cerurilor și pământului, și a refuzat să se supună. 

Frustrat, Probius a încercat să o convingă pe Sfânta Maxima să-l renege pe Hristos. Spre marea surprindere a mulțimii de oameni prezenți, fidelitatea și curajul ei apostolic s-au dovedit a fi foarte mari, dacă nu mai mari decât ale soțului sau. Sfânta Maxima și-a aparat credința atât de convingător și elocvent încât Probius a scurtat judecata, temându-se de convertirea în masă la creștinism. 

Sfinții Montanus și Maxima au fost decapitați cu sabia, iar rămășițele lor au fost aruncate în râul Sava. Cei credincioși și cei convertiți de sfântul cuplu și-au pus în pericol viețile pentru a recupera din apă capetele și corpurile mucenicilor. Moaștele lor au fost transportate la Roma și îngropate în catacombele Sfintei Priscila, unde au rămas pentru 1.500 de ani. 

25 martie: Sărbătoare Buna Vestire