30 martie: Sfântul Cuvios Ioan Scărarul

 Sfântul Cuvios Ioan Scărarul este onorat de biserică drept un mare ascet și autorul renumitei cărți spirituale numite "Scara Raiului" sau "Scara Dumnezeiescului Urcuș" (Filocalia 9), de la această provenind și numele sau de "Scărarul" (Climacus).

Nu se știu multe despre originea Sfântului Ioan Scărarul. O tradiție sugerează că s-a născut la Constantinopol, în jurul anului 570, și a fost fiul Sfinților Xenofont și Maria (26 ianuarie). 

Sfântul Ioan a mers la Sinai când avea 16 ani, supunându-se bătrânului Martirie ca instructor și ghid al său. După patru ani, a fost călugărit. Părintele Strategie, care a fost prezent la primirea de către acesta a tonsurii, a prezis că el va deveni un mare luminător în biserica lui Hristos.                 

         

Timp de 19 ani, Sfântul Ioan Scărarul a progresat în viața monahală, în obediență față de părintele său spiritual. După moartea bătrânului Martirie, s-a dedicat unui trai solitar, stabilindu-se într-un loc sălbatic, numit Tola, unde a petrecut 40 de ani lucrând în tăcere, postind, rugându-se, cu lacrimi de penitență. 

Nu este o întâmplare că în opera sa, "Scara", Sfântul Ioan vorbește despre lacrimi de pocăință: "Exact așa cum focul arde și distruge lemnul, lacrimile spală orice impuritate, atât externă, cât și internă". Sfânta sa rugăciune a fost puternică și eficace, așa cum se poate vedea într-un exemplu din viața sa...

Sfântul Ioan Scărarul avea un ucenic pe nume Moise. Odată, sfântul i-a poruncit acestuia să aducă bălegar pentru a fertiliza grădina de legume. După ce și-a îndeplinit sarcina, Moise s-a întins să se odihnească sub umbra unei mari stânci, și din cauza fierbințelii vremii de vară, a adormit. Sfântul Ioan era în chilia sa, într-o ușoară ațipeală. Dintr-o dată, în vis, i-a apărut un om, cu o înfățișare remarcabilă, reproșându-i, "Ioane, de ce dormi, atât de nepăsător, când Moise este în pericol?"

Sfântul Ioan s-a deșteptat imediat și a început să se roage pentru ucenicul său. Când Moise s-a întors, seara, Sfântul Ioan l-a întrebat prin ce nenorocire trecuse. 

Călugărul i-a răspuns, "O stâncă mare ar fi căzut peste mine în timp ce dormeam sub ea, la prânz, dar am plecat de acolo fiindcă am crezut că m-ai strigat". Sfântul Ioan nu i-a spus ucenicului despre viziunea sa, dar i-a mulțumit lui Dumnezeu.

Sfântul Ioan Scărarul mânca numai hrana permisă de regulă monahală, dar numai cu moderație. Nu dormea foarte mult, ci numai îndeajuns pentru a-și menține puterea, astfel încât să nu-și slăbească mintea prin veghe neîncetată. "Nu postesc excesiv", spunea despre el însuși, "nici nu mă dedic veghii intense peste noapte, nici nu mă întind pe pământ, ci mă înfrânez pe mine însumi,... și Domnul m-a mântuit curând". 

Următorul exemplu despre umilința sfântului este notabil. Dăruit cu discernământ și atingând înțelepciune prin experiență sa spirituală, primea iubitor pe toți cei care veneau la el, și îi călăuzea spre mântuire. Într-o zi, niște călugări invidioși i-au reproșat că este prea vorbăreț și, drept umrare, Sfântul Ioan Scărarul a păstrat tăcerea pentru un întreg an. Călugării și-au dat seama de eroarea lor, au mers la el și i-au zis să nu-i lipsească de profitul spiritual al conversației sale. 

Ascunzându-și de alții faptele ascetice, Sfântul Ioan Scărarul se retrăgea uneori într-o peșteră, dar veștile despre sfințenia sa s-au răspândit dincolo de ținuturile învecinate. Vizitatori din toate straturile sociale veneau la el, dorindu-și să audă cuvintele sale de edificare și mântuire. După 40 de ani de ascetism solitar, a fost ales egumen al Sinai-ului, la vârsta de 75 de ani. Sfântul Ioan a guvernat sfânta mănăstire timp de patru ani. Spre finele vieții sale, Domnul i-a dat darurile clarviziunii și facerii de minuni. 

La cererea egumenului mănăstirii Raitu,Sfântul Ioan Scărarul,  a scris incomparabila "Scară", o carte de instruire pentru călugări ce doreau să ajungă la perfecțiunea spirituală. 

Cunoscând înțelepciunea și darurile spirituale ale Sfântului Ioan, egumenul din Raitu i-a solicitat să pună pe hârtie orice era necesar pentru mântuirea celor din traiul monahal. O astfel de carte urma să fie "o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer" (Geneza 28:12), conducând oamenii către porțile Cerurilor. 

Sfântul Ioan Scărarul a simțit că o astfel de sarcină era dincolo de abilitatea sa dar, din supunere, a inceplinit cererea. Sfântul și-a numit lucrarea "Scara" deoarece acesta ea "o scară fixă, ducând de la lucrurile lumești spre Sfințenia Sfințeniilor"... Cele 30 de trepte ale scării perfecționării spirituale corespund celor 30 de ani ai vârstei Domnului. Când am fi finalizat urcarea acestor trepte, ne-am fi putut găsi împreună cu cei drepți și nu am mai avea vreo piedică. "Scara" începe cu renunțarea la lume și se încheie cu Dumnezeu, Care este dragoste. "Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste" (1 Ioan 4:8).

Cea de-a douăzecișidoua treapa a Scării este asociată cu diferite forme de glorie deșartă. Sfântul Ioan scrie, "Când postesc sunt în glorie deșartă; și, când îmi permit mie însumi hrană pentru a ascunde postirea mea altora, sunt iarăși în glorie deșartă. Când mă îmbrac în haine frumoase, sunt cucerit de vanitate, și dacă-mi pun straie umile, din nou sunt cucerit de vanitate. Dacă vorbesc, gloria deșartă mă învinge. Dacă vreau să păstrez tăcerea, sunt iarăși dat pradă ei. De oriunde vine acest ghimpe, stă cu vârful său în sus. O persoană vanitoasă pare să-l onoreze pe Dumnezeu, dar se străduiește mai degrabă să-i mulțumească pe oameni decât pe Dumnezeu."

În "Scara" Sfântul Ioan descrie înălțarea către perfecțiune spirituală, care este esențială pentru oricine o vrea să-și mântuiască sufletul. Este o relatare în scris a gândurilor sale, bazate pe înțelepciunea sa obținută de la mulți asceți înțelepți și din propria sa experiență spirituală. 

Atingerea celei mai înalte trepte a "Scării" Sfântului Ioan nu are loc dintr-o dată, ci gradual, așa cum spune Mântuitorul: "Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală pun mâna pe ea" (Matei 11:12). 

29 martie: Sfântul Sfințit Mucenic Marcu, Episcopul Aretuselor