7 martie: Sfinții Vasilievs, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatador și Elpidie, episcopi de Herson

 Sfinții Vasilievs, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatador și Elpidie au purtat Evanghelia lui Hristos în nordul Mării Negre, în regiunea dintre Dunăre și Nipru incluzând Crimeea. Au fost episcopi la Herson în timpuri diferite în decursul secolului al IV-lea și și-au încheiat activitatea apostolică prin mucenicie. Numai Eterie a murit în pace. 

Cu multă vreme înainte de botezarea Rusiei de către Sfântul Vladimir, credința creștină se răspândise deja în Crimeea, care era numită în antichitate Taurida și era guvernată de Imperiul Roman. Începutul iluminării din Taurida este atribuit Sfântul Andrei cel Întâi Chemat (30 noiembrie). 

Dușmanii bisericii au contribuit, fără să-și dea seama, la răspândirea în continuare a creștinismului. Împărații romani au exilat așa-ziși trădători în această regiune. De-a lungul primelor trei secole, creștinii erau considerați trădători pentru că nu urmau religia de stat.                    

                   

În cursul domniei lui Traian (98-117), Sfântul Clement, episcop al Romei, a fost trimis să muncească la o  carieră de piatră de lângă Herson. Aici, el și-a continuat propăvăduirea și a suferit mucenicia. Păgânii din Crimeea au rezistat cu încăpățânare creștinismului. Dar, credința în Hristos, prin propăvăduitori care se autosacrificau, a crescut tot mai puternică. Mulți misionari și-au dat viața în această lupta. 

La debutul secolului al IV-lea fost stabilit la Herson un scaun episcopal. Aceasta a fost o perioada critică, când Herson a servit ca bază a armatei romane ce trecea constant prin acea zonă. În timpul domniei lui Dioclețian, patriarhul Ierusalimului a trimis mulți episcopi să propăvăduiască Evanghelia în regiuni diferite. Doi din ei, Efrem și Vasilievs, au ajuns la Herson și au sădit cuvântul Domnului acolo. 

Mai târziu, Sfântul Efrem a mers la oamenii ce trăiau de-a lungul Dunării, unde a trecut prin numeroase suferințe. A fost decapitat la începutul persecuției contra creștinilor. Misiunea lui Efrem a fost continuată de Sfântul Vaslievs, tovarășul acestuia. El a adus mulți veneratori ai idolilor pe calea adevărului. Pe de altă parte, unii locuitori ai orașului, iritați de activitatea sa, s-au ridicat contra lui. Sfântul a fost arestat, bătut fără milă și alungat din localitate. 

El a mers pe un munte și s-a stabilit într-o peșteră, în care s-a rugat fără încetare lui Dumnezeu pentru cei care-l izgoniseră,  cerându-i Domnului să-i ilumineze cu adevărata cunoaștere. Iar Domnul a adus necredincioșilor o minune. Singurul fiu al unui cetățean important din Herson a murit pe neașteptate. Copilul mort le-a apărut părinților în vis și le-a spus că numai Vasilievs îl putea învia prin rugăciunile sale. Când părinții au găsit sfântul, l-au implorat să facă minunea, iar acesta le-a răspuns că el însuși era un păcătos și nu avea puterea de a învia mortul, dar Atotputernicul Dumnezeu putea îndeplini orice dorință pentru cei care cred în El. Sfântul s-a rugat timp îndelungat, invocând numele Sfintei Treimi. Apoi, a binecuvântat apă și a turnat-o peste cel mort, care a fost astfel readus la viață. Sfantul a revenit în oraș cu onoare și mulți au crezut în Dumnezeu și au fost botezați. 

Curând, din ordinul împăratului Maximian Galerius (305-311), persecuția contra creștinilor s-a întețit. Cei care-l urau pe Hristos s-au înverșunat către Sfântul Vasilievs. Pe 7 martie 309, a fost târât afară din casa sa în decursul nopții. A fost legat, purtat pe străzi și bătut până la moarte cu pietre. Trupul sfântului a fost aruncat în afara orașului pentru a fi mâncat de câini și păsări, unde a rămas multă vreme neîngropat, dar întreg, neatins de stricăciuni. Apoi, creștinii l-au înmormântat în secret într-o peșteră. 

La un an după mucenicia Sfântului Vasilievs, trei tovarăși ai săi, arhiepiscopii Evghenie, Agatador și Elpidie și-au

 încetat propăvăduirea în Hellespont și au venit la Herson pentru a continua lucrarea sfântă a acestuia. Aici, au îndurat multe dificultăți pentru mântuirea sufletelor omenești. Toți trei au împărtășit soarta prietenului lor, fiind loviți cu pietre până la moarte pe 7 martie 311. 

Când Constantin cel Mare a ajuns pe tron (21 mai), episcopul Eterie a fost trimis de împărat de la Ierusalim la Herson. Acolo, a întâlnit inițial animozități din partea paganilor, însă sfântul împărat nu putea tolera acte de violență contra propăvăduitorilor. A emis un decret permițând creștinilor din Herson să aibă slujbe bisericești fără vreo opreliște. Prin eforturile Sfântului Eterie, în oraș a fost construită o biserică, în care sfântul și-a guvernat pașnic credincioșii. 

Sfântul Eterie a călătorit la Constantinopol pentru a-i mulțumi împăratului pentru protejarea creștinilor. De-a lungul voiajului s-a îmbolnăvit și a murit. 

Apoi, Sfântul împărat Constantin l-a trimis pe episcopul Capiton la Herson, pentru a-l înlocui pe Sfântul Eterie. Creștinii l-au întâmpinat cu bucurie, însă paganii i-au cerut un semn astfel încât să creadă în Dumnezeul pe care-l propăvăduia. Punându-și întreaga speranță în Dumnezeu, Sfântul Capiton și-a scos omoforul și a mers într-un cuptor în flăcări. S-a rugat în foc circa o oră și a ieșit din el nevătămat. "Poate cineva să ia foc în sân fără să i se aprindă hainele?" întreba Solomon (Proverbele 6:27). Sfântul Capiton a purtat cărbuni incandescenti în felonul său și, totuși, nici trupul sau, nici hainele sale nu au ars. Numeroși necredincioși au fost astfel convinși de puterea Dumnezeului creștin. 

Această minune și marea credință a Sfântului Capiton au ajuns la urechile Sfântului Constantin și sfinților prezenți la Primul Sinod Ecumenic (325), și cu toții l-au slăvit pe Dumnezeu.

După mai mulți ani, Sfântul Capiton a plecat spre Constantinopol, dar corabia sa a întâlnit o furtună la gura râului Nipru. Oamenii locali (păgâni) au capturat nava și i-au înecat pe toți cei de la bord, inclusiv pe Sfântul Capiton. Asta s-a petrecut pe 21 decembrie. Sfântul Capiton este comemorat împreună cu alți mucenici din Herson pe 7 martie. 

6 martie: Aflarea Sfintei Cruci