21 aprilie: Sfântul Sfințit Mucenic Ianuarie, Episcop de Benevent

 Sfântul Sfințit Mucenic Ianuarie, Episcop de Benevent, și diaconii Procul, Sosie și Faust, Desiderie Cititorul, Eutihie și Acution au trecut prin mucenicia pentru Hristos în jurul anului 305, în decursul persecuției contra creștinilor ordonate de împăratul Dioclețian (284-305). 


Sfântul Ianuarie a fost arestat și adus la proces înaintea lui Manignus, guvernatorul din Campagna (Italia centrală). Din cauza mărturisirii sale ferme a creștinismului, a fost aruncat într-un cuptor fierbinte, înroșit de foc. Dar, asemeni tinerilor babilonieni, a ieșit din acesta nevătămat. Apoi, la porunca lui Manignus, a fost întins pe o bancă și bătut cu vergele de fier până i-au ieșit la iveală oasele. 


În mulțimea ce era martoră la asta se aflau diaconul Faust și cititorul Desiderie, care au plâns la vederea suferinței episcopului lor. Păgânii au realizat că erau creștini și i-au aruncat în temniță împreună cu Sfântu Sfințit Mucenic Ianuarie, în orașul Puteolum. În această închisoare se găseau doi diaconi întemnițați pentru mărturisirea lui Hristos, sfinții Sosie și Procul și, de asemeni, doi laici, sfinții Eutihie și Acution.                                                                                                    


21 aprilie: Sfântul Sfințit Mucenic Ianuarie, Episcop de Benevent

În dimineață următoare, mucenicii su fost trimiși la circul roman pentru a fi sfâșiați de animale sălbatice, dar fiarele nu i-au atins. Manignus a pretins că această minune a fost provocată de vrăjitoria creștinilor și, imediat, a orbit și a strigat după ajutor. Blândul Sfânt Ianuarie s-a rugat pentru vindecarea sa și guvernatorul și-a redobândit vederea. Oricum, orbirea sufletului schingiuitorului nu a fost vindecată. El i-a acuzat pe creștini de vrăjitorie, și a ordonat ca mucenicii să fie decapitați în afara zidurilor orașului. 


Creștinii din localitățile vecine au recuperat trupurile sfinților pentru a le înmormânta. Reprezentanții fiecărui oraș a luat câte unul astfel încât să aibă un intermediar înaintea lui Dumnezeu. Locuitorii din Napoli au preluat trupul Sfântul Ianuarie, împreună cu sângele său uscat. 


Din secolul al V-lea, acest sânge redevine lichid când containerul în care este ținut este amplasat în apropiere de alte moaște, crezute a aparține mucenicului. Moaștele Sfântul Ianuarie au făcut numeroase minuni. În timpul unei erupții a Vezuviului din preajma anului 431, locuitorii orașului s-au rugat Sfântului Ianuarie să le dea ajutor. Lava s-a oprit și nu a ajuns în oraș. 


20 aprilie: Sfântul Ierarh Teotim, Episcopul Tomisului


21 aprilie: Sfântul Sfințit Mucenic Ianuarie, Episcop de Benevent 21 aprilie: Sfântul Sfințit Mucenic Ianuarie, Episcop de Benevent Reviewed by Diana Popescu on aprilie 20, 2024 Rating: 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.