22 aprilie: Sfântul Ierarh Teodor Sicheotul, Episcopul Anastasiopolei

 Sfântul Ierarh Teodor Sicheotul s-a născut la mijlocul secolului al VI-lea, în satul Sicheon, nu departe de orașul Anastasiopola (în Galatia, Asia Mică), într-o familie pioasă. Atunci când mama sa, Maria, a dat naștere sfântului a avut o viziune a unei stele strălucitoare luminând peste pântecul său. A consultat un bătrân clarvăzător, care i-a explicat că peste copilul sau s-a pogorât grația lui Dumnezeu. 

Când băiatul a ajuns la vârsta de șase ani, mama lui i-a dăruit o centură aurie, întrucât voia ca acesta să devină soldat. În acea noapte, Marele Sfânt Mucenic Gheorghe (23 aprilie) i-a apărut Mariei în vis și i-a spus să nu caute o carieră militară pentru fiul ei, deoarece băiatul era destinat să-l servească pe Dumnezeu. Tatăl sfântului, Cosma, a fost mesager al împăratului Iustinian cel Mare (527-565), dar a murit de tânăr. Băiatul a rămas în grijă mamei sale, Maria. Bunica lui, Elpidia, mătușa sa, Despoinia, și sora sa, Blata, locuiau împreună cu ei. 

În școală, Sfântul Teodor a arătat multe aptitudini în studiile sale, cele mai importante fiind rarele sale daruri ale rațiunii și înțelepciunii. Era tăcut, liniștit, dar știa întotdeauna cum să-și calmeze colegii, și nu permitea să aibă loc vreo ceartă sau bătaie între ei.                                                         

       

Piosul bătrân Sftefan trăia și el în casă Mariei. La vârsta de opt ani, Sfântul Teodor a început să facă asemeni lui, mâncând numai o mică bucată de pâine seara în cursul Postului Mare. Pentru ca mama lui să nu-l silească să ia masă împreună cu oricine, băiatul venea acasă de la școală numai spre seară, după ce împărtășea Sfintele taine cu bătrânul Ștefan. La cerea Mariei, învățătorul a început să-l trimită casă pentru a prânzi la sfârșitul lecțiilor sale. Sfântul Teodor fugea, totuși, la biserica Marelui Sfânt Mucenic Gheorghe, unde Sfântul Gheorghe îi apărea sub forma unui tânăr și-l însoțea în biserică. 

După împlinirea vârstei de zece ani, Sfântul Teodor s-a îmbolnăvit de moarte. A fost dus la biserica Sfântului Ioan Botezătorul, și așezat înaintea  altarului. Băiatul a fost vindecat de două picături de apă ce au căzut de pe fața icoanei Mântuitorului în domul altarului. În acest timp, a început să-i apară noaptea Sfântul Mucenic Gheorghe, ce-l conducea către propria sa biserica pentru a se ruga până dimineața. Mama lui, temându-se de pericolele din pădure, și-a îmboldit fiul să nu mai iasă afară noaptea. 

Odată, după ce băiatul plecase deja, Maria l-a urmat la biserică, l-a târât din aceasta trăgându-l de păr și, acasă, l-a legat de patul său. Chiar în acea noapte, mama a fost vizitată în vis de Sfântul Gheorghe, care i-a poruncit să nu oprească copilul să vină la biserică. Atât Elpidia, cât și Despoinia au avut aceeași viziune. Atunci, femeile au recunoscut chemarea specială a Sfântul Teodor și nu i-au mai pus opreliști. Chiar și sora sa mai mică, Blata, a început să-l stimuleze să-și urmeze chemarea. 

La vârsta de 12 ani, sfântul a avut un vis în care l-a văzut pe Hristos pe tronul său de slavă, care i-a spus, "Străduiește-te, Teodor, astfel încât să poți obține o răsplată nemăsurată în Împărăția Cerurilor". De atunci, Sfântul Teodor a pornit să-și intensifice lucrările spirituale. A petrecut atât prima săptămână a Postului Mare, cât și săptămâna venerării Crucii într-o tăcere completă. Diavolul și-a pus în gând să-l distrugă. El i-a apărut sfântului sub forma colegului sau de clasă, Gherontie, și l-a îndemnat să sară într-o prăpastie, însă Sfântul Gheorghe l-a salvat. 

Cu o altă ocazie, Sfântul Teodor a mers în deșert pentru a obține binecuvântarea sihastrului Glicherie. Era o secetă cumplită peste pământ, iar sihastrul i-a zis, "Copile, fie să ne rugăm Domnului în genunchi, cerându-i să trimită ploaie. Apoi, vom afla dacă rugăciunile noastre sunt plăcute Domnului". Glicherie și ucenicul sau s-au rugat și, dintr-o dată, a început să plouă. Sihastrul i-a spus Sfântului Teodor că slava lui Dumnzeu era asupra să și l-a binecuvântat să intre într-o mănăstire la timpul cuvenit. 

La 14 ani, Sfântul Teodor a plecat de acasă și a trăit în apropierea bisericii Sfântului Gheorghe. Mama sa îi aducea de mâncare , dar el o lăsa pe pietrele de lângă biserică, hrănindu-se cu o singură prosforă în fiecare zi. Chiar de la o vârstă timpurie, Sfântul Teodor a fost înzestrat cu darul vindecării. Prin rugăciune sale, un tânăr posedat de un demon și-a revenit în minți. 

Sfântul Teodor a fugit de vanitatea lumească și s-a retras într-o solitudine totală. Sub o mare stâncă, nu departe de biserica Sfântului Gheorghe, a săpat o peșteră și a convins un diacon să acopere intrarea în aceasta cu pământ, lăsând numai o mică deschidere pentru pătrunderea aerului. Diaconul i-a adus paine și apă, și nu a spus nimănui unde era scuns sfântul. Timp de doi ani, Sfântul Teodor a trăit în secluziune și liniște deplină. Rudele sale l-au jelit, crezând că a fost devorat de animale sălbatice. 

În cele din urmă, diaconul a revelat secretul lui, întrucât se temea că ar putea pieri în peștera îngustă și pentru că, de asemeni, îi era milă de mama lui, Maria. Sfântul Teodor a fost scos din peșteră aproape mort. Mama sa și-a dorit să-l aducă acasă pentru a-l îngriji și a-și reface sănătatea, însă sfântul a rămas în biserica Sfântului Gheorghe și, după mai multe zile, a fost întru totul bine. 

Vești despre faptele tânărului au ajuns la episcopul local, Teodosie, care l-a hirotonisit ca diacon și apoi ca preot, chiar dacă sfântul avea numai 17 ani. După o vreme, Sfântul Teodor a mers să viziteze locurile sfinte din Ierusalim și aici, la Lavra Cozeba din apropiere de Iordan, a primit tonsura de călugăr. 

Când s-a întors în țara natală, a continuat să trăiască aproape de biserica Sfântului Gheorghe. Bunica lui, Elpidia, sora sa, Blata, și mama lui, Maria, au intrat într-o mănăstire de maici la sfatul sfântului. Aici, mătușa sa, Despoinia, s-a odihnit în pace. 

Viața ascetică a tânărului sfânt a atras spre el oameni ce căutau mântuirea. Sfântul l-a călugărit pe tânărul Epifanie și, mai apoi, o femeie pioasă, pe care o vindecase de boală sa. Treptat, tot mai mulți frați s-au adunat în jurul Sfântului Teodor. 

El și-a dus pe mai departe faptele ascetice. La cerea sa, un fierar i-a făcut o cușcă din fier, atât de strâmtă încât abia era posibil ca cineva să stea în aceasta. În cușca asta, Sfântul Teodor purta lanțuri grele de la Sfântul Paște până în ziua nașterii lui Hristos. De la botezul Domnului până la Sfântul Paște se însingura în peștera sa, de unde ieșea numai pentru slujbele bisericii din sâmbete și duminici. În cele 40 de zile ale postului mânca numai ierburi, și pâine sâmbăta și duminica. 

Trăind în acest fel, a primit de la Domnul putere asupra animalelor sălbatice. Urși și lupi veneau la el și luau hrană din mâna sa. Prin rugăciunile sfântului, cei afectați de lepră au fost vindecați și demonii au fost izgoniți din toată regiunea. În satul apropiat, Magatia, când lăcustele au amenințat culturile de grâne, oamenii au cerut ajutor Sfântului Teodor. El le-a zis să meargă la biserică. După ce a făcut pentru ei Sfânta Liturghie, sătenii s-au întors acasă și au văzut că lăcustele muriseră în timpul slujbei.

Atunci când comandantul militar Mauriciu revenea la Constantinopol pe calea Galatiei, după ce luptase cu persanii, sfântul a prezis că acesta va deveni împărat. Vorbele lui s-au adeverit, și împăratul Mauriciu (582-602) a îndeplinit cererea sfântului de a trimite pâine mănăstirii în fiecare an pentru mulțimea de oameni ce erau hrăniți acolo. 

Micul altar al Sfântului Gheorghe nu putea fi îndeajuns pentru toți cei care voiau să se roage în el. Apoi, prin eforturile sfântului, a fost înălțată o frumoasă biserică. În acea vreme, a decedat episcopul Anastasiopolei, și cetățenii orașului i-au cerut mitropolitului Pavel din Ancira să-l numească pe Sfântul Teodor ca episcop al lor. Astfel, sfântul nu s-a mai putut împotrivi. Mesagerii mitropolitului și cetățenii din Anastasiopol l-au luat cu forța din chilia sa și l-au dus în oraș. 

Ca episcop, Sfântul Teodor a lucrat mult pentru bunăstarea bisericii deși, în sufletul lui, tânjea după conexiunea solitară cu Dumnezeu. După mai mulți ani, a mers din nou să venereze locurile sfinte din Ierusalim. Aici, ascunzându-și identitatea, s-a stabilit la Lavra Sfântului Sava, unde a trăit în singurătate din ziua nașterii lui Hristos până la Paște. Apoi, Marele Sfânt Mucenicic Gheorghe i-a spus să se întoarcă la Anastasiopol. 

Dușmani necunoscuți au încercat să-l otrăvească pe sfânt, dar Maica Domnului i-a dat trei mici boabe de grâu pe care Sfântul Teodor le-a mâncat și a rămas nevătămat. Copleșit de sarcina de a fi episcop, sfântul i-a cerut patriarhului Chiriacos al Constantinopolului (595-606) să-l elibereze pentru a se duce la propria sa mănăstire și a face slujbe aici. 

Teodor a fost venerat ca sfânt chiar și în decursul vieții sale. Sfințenia sa a fost atât de evidentă încât atunci când oferea împărtășania, grația Sfântului Duh apărea ca o lumină violetă strălucitoare pe Sfintele daruri.

Odată, într-unul din orașele din Galatia s-a petrecut un eveniment teribil. În timpul unei procesiuni bisericești, crucile de lemn purtate au început să se lovească una de alta. Drept urmare, patriarhul Toma (21 martie) l-a chemat pe Sfântul Teodor, cerându-i să spună semnificația acestui semn. Având darul clarviziunii, Sfântul Teodor a zis că asta indica nenorociri viitoare pentru biserica lui Dumnezeu (se referea la erezia iconoclaștilor). Îngrijorat, sfântul patriarh Toma l-a rugat să se roage pentru odihnă sa veșnică, astfel încât să nu fie martor al catastrofei pe cale să vină. 

În anul 610, sfântul patriarh Toma a murit după ce a cerut binecuvântarea Sfântului Teodor. În același an, a plecat la Domnul și Sfântul Teodor. Sfântul Teodor este comemorat și pe 15 iunie (mutarea moaștelor sale). 

21 aprilie: Sfântul Sfințit Mucenic Ianuarie, Episcop de Benevent