23 aprilie: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință

 Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, s-a născut în Capadocia (Asia Mică) și a crescut într-o familie pioasă cu o mare credință în Dumnezeu. Tatăl său a trecut prin mucenicia pentru Hristos când Gheorghe era încă un copil. Mama sa, deținând pământuri în Palestina, s-a mutat acolo cu fiul ei și l-a educat într-o strictă pietate. 

Când a ajuns adult, Sfântul Gheorghe a intrat în serviciul armatei romane. Era chipeș, viteaz în bătălie, așa că a fost remarcat de împăratul Dioclețian (284-305), care l-a adus în garda sa imperială ca și comandant. 

Împăratul pagan, care făcuse mult pentru reinstaurarea puterii romane, era în mod evident îngrijorat de pericolul pe care-l reprezenta pentru civilizația păgâna triumful Mântuitorului Răstignit, și a intenționat să-și intensifice persecuția contra creștinilor în anii finali ai domniei sale. Urmând sfaturile senatului din Nicomedia, Dioclețian a dat guvernatorilor săi libertate deplină în demersurile împotriva creștinilor, promițându-le întreg sprijinul său în acest scop.                                                      

Auzind de această decizie a împăratului, Sfântul Gheorghe și-a împărțit averea săracilor, și-a eliberat servitorii și și-a făcut apariția în senat. Viteazul soldat al lui Hristos a vorbit deschis contra planurilor împăratului. A mărturisit că este creștin și a apelat la toți să-l recunoască pe Hristos: "Sunt un slujitor al lui Hristos, Dumnezeul meu și, încrezându-mă în El, am venit la voi voluntar pentru a purta dovada privind Adevărul". 

"Ce este adevărul?", a întrebat unul din demnitari, ca un ecou al întrebării lui Pilat. Mărturisitorul a explicat, "Hristos Însuși, pe care-l persecutați, este Adevărul". 

Uluit de vorbirea îndrăzneață a bravului războinic, împăratul, care-l iubise și promovase pe Gheorghe, a încercat să-l convingă să nu renunțe la tinerețea, gloria sa și onorurile sale ci, mai degrabă, să ofere sacrificii zeilor, potrivit obiceiului roman. Sfântul i-a răspuns, "Nimic din viața asta inconsistentă nu-mi poate slabi hotărârea de a-l sluji pe Dumnezeu". 

Apoi, din porunca mâniosului împărat, gărzile armate au început să-l împingă pe Sfântul Gheorghe în afara sălii adunării cu săbiile lor. Însă, oțelul mortal al armelor lor s-a înmuiat și s-a îndoit când au atins trupul sfântului, fără a-i face vreun rău. A fost aruncat în temniță și, acolo, mucenicului i s-au picioarele în bușteni și i s-a amplasat pe piept o piatră grea. 

În a doua zi a interogării, neputincios, dar ferm în spirit, Sfântul Gheorghe i-a zis împăratului, "Vei obosi în a mă chinui înainte că eu să fi obosit în a fi chinuit de ține". Dioclețian a ordonat ca sfântul să fie supus unor torturi și mai cumplite. Marele mucenic a fost legat de o roată prin care treceau bucăți ascuțite de fier. Pe când roata se învârtea, acestea au sfâșiat trupul gol al sfântului. 

La început, suferindul a strigat tare către Domnul însă, curând, a tăcut și nu a mai dat glas nici unui geamăt. Dioclețian a decis că cel torturat era deja mort, și a poruncit să fie îndepărtat de pe roată trupul însângerat și, apoi, să meargă cu toții la templul păgân pentru a da mulțumiri idolilor. 

Chiar în acea clipă, brusc, s-a făcut întuneric, a bubuit un tunet, și s-a auzit o voce: "Nu te teme Gheorghe, căci sunt cu tine". După aceea, a strălucit o lumină minunată și la roată s-a ivit un înger al lui Dumnezeu sub forma unui tânăr radiant. El și-a pus mâna pe mucenic spunându-i, "Bucură-te!" Iar Sfântul Gheorghe s-a ridicat întru totul nevătămat. 

Când soldațîi l-au dus la templul păgân unde era împăratul, acestuia nu i-a venit să-și creadă ochilor și a crezut că în fața sa era un alt om ori chiar o stafie. Cuprinși de derută și teroare, păgânii s-au uitat la Sfântul Gheorghe cu mare atenție și au devenit convinși că se petrecuse o minune. Mulți au ajuns să creadă în Dumnezeul Creator de Viață al creștinilor. 

Doi oficiali iluștri, Anatolius și Protoleon, care erau creștini în secret, și-au mărturisit deschis credința în Hristos. Imediat, fără vreo judecată, au fost decapitați cu sabia la comanda împăratului. De asemeni, în templul păgân era prezentă împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, care a cunoscut și ea adevărul. A fost pe punctul de a-l slăvi pe Hristos, dar unul din servitorii împăratului a luat-o și a dus-o la palat. 

Împăratul a ajuns să fie și mai înfuriat. Nu-și pierduse speranța că-l va influența pe Sfântul Gheorghe, așa că a dat poruncă să fie supus unor noi chinuri, și mai crude. După ce a fost aruncat într-o groapă adâncă, a fost acoperit cu totul cu var. Trei zile mai târziu, a fost scos de acolo fericit și nevătămat. A fost, apoi, încălțat cu sandale de fier cu cuie înroșite în foc și, după aceea, azvârlit iarăși în temniță cu lovituri de bici. Dimineața a fost condus din nou la interogatoriu, vesel și cu picioarele vindecate, iar împăratul l-a întrebat dacă i-au plăcut noile sale încălțări. Sfântul i-a replicat că sandalele fuseseră exact pe măsura lui. Apoi, a fost bătut cu curele din piele de bou până ce i-au picat bucăți din carne și sângele său a umezit pământul însă, acesta, întărit de puterea lui Dumnezeu, a rămas de neclintit. 

Împăratul a conchis că sfântul era ajutat de magie, așa că l-a chemat pe vrăjitorul Atanasie pentru a-l lipsi de puterile sale miraculoase sau pentru a-l otrăvi. Vrăjitorul i-a dat Sfântului Gheorghe două pocale conținând prafuri. Unul din ele l-ar fi amuțit, iar cealaltă l-ar fi ucis. Prafurile nu au avut nici un efect, și sfântul a continuat să denunțe superstițiile păgâne și să-l slăvească pe Dumnezeu ca și mai înainte. 

Atunci când împăratul l-a întrebat ce fel de putere îl ajută, Sfântul Gheorghe i-a zis, "Nu-ți imagina că există vreun om care împiedică să fiu afectat de aceste chinuri. Sunt salvat numai prin chemarea către Hristos și puterea Lui. Oricine crede în El nu îi pasă de torturi și este capabil să facă lucrurile făcute de Hristos" (Ioan 14:12). Dioclețian l-a întrebat ce fel de lucruri făcuse Hristos. Mucenicul i-a răspuns, "Le-a dat vederea celor orbi, i-a curățat pe leproși, i-a vindecat pe ologi, le-a dat auzul celor surzi, a alungat demoni și i-a ridicat la viață pe cei morți". 

Știind că nu fusese posibil să fie înviați morți prin vrăjitorie de nici un zeu cunoscut de el și vrând să-l pună la încercare pe sfânt, împăratul i-a ordonat să readucă la viață o persoană moartă în fața ochilor săi. Sfântul l-a apostrofat, "Vrei să mă ispitești, însă Dumnezeul meu va face acest lucru pentru mântuirea oamenilor care vor vedea puterea lui Hristos". 

Când a fost adus la cimitir, Sfântul Gheorghe a strigat, "O, Doamne! Arată-le celor prezenți aici că Tu ești singurul Dumnezeu din lume. Lasă-i să știe că Tu ești Domnul Atotputernic!" Pământul s-a cutremurat, s-a deschis un mormânt, și mortul din el a ieșit din acesta în viață. Văzând astfel puterea lu Hristos, oamenii au plâns și l-au slăvit pe adevăratul Dumnezeu. 

Vrăjitorul Atanasie, căzând la picioarele Sfântului Gheorghe, a recunoscut pe Hristos ca Dumnezeul Atotputernic și a cerut iertare pentru păcatele sale, comise în ignoranța. În impietatea sa, încăpățânatul împărat a gândit altfel. A comandat ca atât Atanasie, cât și omul înviat să fie decapitați și ca Sfântul Gheorghe să fie retrimis în temniță. 

Oameni împovărați de infirmitatile lor au început să viziteze închisoarea și au primit vindecare și ajutor de la sfânt. Un fermier, pe nume Glicerie, al cărui bou murise, l-a vizitat și el. Sfântul l-a alinat și l-a asigurat că Dumnezeu va reda viață animalului său. Când și-a văzut boul în viață, fermierul a pornit să slăvească Dumnezeul creștinilor prin tot orașul. Însă, din porunca împăratului, a fost arestat și decapitat. 

Întreprinderile și minunile Sfântului Mare Mucenic au crescut numărul creștinilor, așa că Dioclețian a făcut o ultima încercare de a-l sili pe sfânt să aducă sacrificii idolilor. A aranjat o judecată la templul păgân al lui Apollo. În noaptea de dinainte, sfântul mucenic s-a rugat fervent și, pe când dormea, l-a văzut pe Domnul, care l-a ridicat cu mâna Sa și l-a îmbrățișat. Mântuitorul a pus o cunună pe capul Sfântului Gheorghe și i-a zis, "Nu te teme, ai curaj, și vei sosi curând la Mine, și vei primi ceea ce a fost pregătit pentru tine". 

Dimineața, împăratul s-a oferit să-l numească pe Sfântul Gheorghe adjunct al său. Prefăcându-se că este de acord, sfântul mucenic i-a răspuns, "Cezar, mi-ai arătat chiar de la început mila ta, în loc de a mă tortura. Să mergem acum la templu și să-i vedem pe zeii pe care-i venerezi". 

Dioclețian a crezut că mucenicul îi acceptase oferta și l-a urmat spre templul pagan împreună cu suita să și numeroși oameni. Cu toțîi erau siguri că Sfântul Gheorghe va aduce sacrificii zeilor. Sfântul s-a dus la un idol, a făcut semnul crucii și i s-a adresat ca și cum ar fi fost viu, "Tu ești cel care vrei să primești din partea mea sacrificiul potrivindu-se lui Dumnezeu?"

"Demonul ce locuia în idol a strigat, "Nu sunt zeu și nici unul dintre cei ca mine nu este zeu. Singurul Dumnezeu este cel pe care-l propăpăvaduiești. Noi suntem îngeri căzuți și înșelăm oamenii pentru că suntem invidioși". 

Sfântul Gheorghe a exclamat, "Cum îndrăznești să rămâi aici când eu, servitorul lui Dumnezeu, am intrat?" Apoi, și-au auzit zgomote și vaiete dinspre idoli și toți au căzut la pământ și s-au sfărâmat. 

A urmat o derută generală. Într-o frenezie, preoțîi păgâni și mulți din gloată l-au imobilizat pe sfântul mucenic, l-au legat și au început să-l bată. De asemeni, ei au cerut executarea sa imediată.

Sfânta împărăteasa Alexandra a încercat să fugă la el. Făcându-și cale prin mulțime, a strigat, "O, Dumnezeu al lui Gheorghe, ajută-mă, căci tu singur ești Atotputernic". La picioarele Sfântului Mare Mucenic, împărăteasa și-a mărturisit credința în Hristos care umilise idolii și pe cei care-i venerau. 

Dioclețian a a dat de îndată sentința cu moartea pentru Sfântul Gheorghe și împărăteasa Alexandra. Ea l-a urmat pe sfânt către execuție, fără a se opune. Pe drum, s-a simțit slăbită și s-a prăbușit peste un zid. Acolo și-a predat sufletul lui Dumnezeu. 

Sfântul Gheorghe i-a mulțumit lui Dumnezeu și s-a rugat să aibă un sfârșit al vieții într-un mod demn. La locul execuției, s-a rugat să fie iertați călăii care acționau în ignoranță și ca El să-i ducă spre cunoașterea Adevărului. Calm și brav, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și-a aplecat capul sub sabie, primind cununa de mucenicie pe 23 aprilie 303. 

Printre numeroasele minuni făcute de Sfântul Gheorghe, cea mai vestită este înfățișată în iconografie. În orașul natal al sfântului, Beirut, erau mulți veneratori ai idolilor. În apropiere de muntele Lebanon, era un loc mare sălășuit de un balaur uriaș asemeni unui șarpe. Ieșind afară din ape, acesta mânca oameni, și nu se putea face nimic împotriva lui fiindcă răsuflarea venită din nările sale otravea orice din preajma sa. 

La sfatul demonilor din idoli, conducătorul local a luat o hotărâre. În fiecare zi, oamenii urmau să tragă la sorți ce copii ai lor aveau să să hrănească balaurul, conducătorul promițând să-și sacrifice propria fiică când îi venea rândul. Când i-a venit timpul, conducătorul a îmbrăcat-o în cel mai frumos veștmânt și a trimis-o la lacul fiarei. Fata plângea amar, așteptându-și moartea. Spre surpriza ei, Sfântul Gheorghe a venit pe calul său, cu o sulița în mână. Fată l-a implorat să o salveze. 

Sfântul și-a făcut semnul crucii și s-a grăbit către șarpe, zicând, "În  numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh". A străpuns gâtul monstrului cu sabia sa și l-a călcat sub copitele calului său. Apoi, i-a spus fetei să lege șarpele cu eșarfa sa, și să-l ducă în oraș, ca pe un câine într-o lesă. 

Oamenii au fugit, înspăimântați, însă sfântul i-a oprit cu cuvintele, "Nu vă fie frică, ci aveți încredere în Domnul Iisus Hristos, de vreme ce El m-a trimis să vământuiesc". Apoi, sfântul a ucis cu sabia sa balaurul, iar oamenii l-au ars în afara orașului. Au fost botezați 25 de mii de oameni, fără a se număra femeile și copiii. Mai târziu, aici s-a clădit o biserica dedicată Maicii Domnului și Sfântului Mucenic Gheorghe. 

Sfântul Gheorghe a fost un soldat înzestrat și a uimit lumea prin demersurile sale militare. A murit înainte de a împlini 30 de ani. Este cunoscut ca Purtătorul de Biruință numai pentru faptele sale militare, ci și pentru mucenicia sa îndurată cu succes.

22 aprilie: Sfântul Ierarh Teodor Sicheotul, Episcopul Anastasiopolei