4 aprilie: Sfântul Cuvios Iosif Imnograful

 Sfântul Cuvios Iosif Imnograful, "privighetoarea cu glas dulce a bisericii", s-a născut în Sicilia, spre finele secolului al IX-lea, într-o familie pioasă creștină. Părinții săi, Plotin și Agatia, se mutaseră în Peloponez pentru a se salva de invaziile barbare. La vârsta de 15 ani, Sfântul Iosif a mers la Tesalonic și a intrat în mănăstirea Latomos. S-a distins prin pietatea sa, dragostea lui pentru muncă și umilință să, și a câștigat bunăvoința tuturor fraților mănăstirii. Mai târziu, a fost hirotonisit ca preot. 

Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul (20 noiembrie) a vizitat mănăstirea și l-a remarcat pe tânărul călugăr, luându-l cu el la Constantinopol, unde s-au stabilit împreună în apropiere de biserica Sfinților Serghie și Vah. Asta s-a petrecut în decursul domniei împăratului Leon Armeanul (813-820), o vreme de înverșunată persecuție iconoclastă. 

Sfințîi Grigorie și Iosif au apărat netemători venerarea sfintelor icoane. Au propăvăduit în piețile orașului și au vizitat casele ortodocșilor, încurajându-i împotriva ereticilor. Biserica din Constantinopol a fost în cea mai gravă situație. Nu numai împăratul, ci și patriarhul erau eretici iconoclaști.             

 

În acel timp, episcopii romani erau în comunicare cu biserica răsăriteană, iar papa Leon al III-lea, care nu era sub comanda împăratului bizantin, a fost capabil să dea un mare ajutor ortodoxiei. Călugării ortodocși l-au ales pe Sfântul Iosif ca un mesager de neclintit și elocvent către papă. Sfântul Grigorie l-a binecuvântat pentru o călătorie spre Roma, pentru a raporta plângerea bisericii din Constantinopol, atrocitățile iconoclaștilor și pericolele amenințând ortodoxia. 

În decursul călătoriei, Sfântul Iosif a fost capturat de tâlhari arabi ce fuseseră mituiți de iconoclaști. Ei l-au dus pe insula Creta, unde l-au înmânat iconoclaștilor, care l-au aruncat în temniță. Indurând cu bravură toate privările, el i-a încurajat pe ceilalți prizonieri. Prin rugăciunile sale, un anume episcop ortodox ce începuse să cedeze presiunilor, a fost întărit în spirit și a acceptat curajos mucenicia. 

Sfântul Iosif a petrecut șase ani în închisoare. În noaptea nașterii lui Hristos din anul 820, i s-a dăruit o viziune a Sfântului Nicolae din Mira, care i-a spus de moartea iconoclastului Leon Armeanul și despre sfârșitul persecuției. 

Sfântul Nicolae i-a dat un sul de hârtie și i-a zis, "Ia acest sul și mănâncă-l". Pe sul era scris, " Grăbește-te, Binevoitorule, și vino în ajutorul nostru dacă este posibil și este voia Ta, căci Tu ești Cel Milostiv". Călugarul a citiți sulul, l-a mâncat și a spus, "Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!" (Psalmii 119:103). Sfântul Nicolae i-a poruncit să cânte aceste cuvinte. După asta, cătușele s-au desfăcut, ușile închisorii i-au fost deschise, și el a ieșit din aceasta. 

Când a ajuns la Constantinopol, Sfântul Iosif a aflat că Sfântul Grigorie Decapolitul nu mai era printre cei vii, și își lăsase în urmă ucenicul, Sfântul Ioan (18 aprilie), care murise și el de curând. Sfântul Ioan  clădise o biserică dedicată Sfântului Nicolae, în care au fost transferate moaștele sfinților Grigorie și Ioan. În apropiere de biserică fusese fondată o mănăstire. 

Sfântul Iosif a primit o parte a moaștelor Sfântului Apostol Bartolomeu de la un om virtuos, și a construit o biserică în memoria Sfântului Apostol. Îl iubea și îl onora pe Sfântul Bartolomeu, și era supărat că nu exista nici un canon glorificand Sfântul Apostol. Și-a dorit să împodobească sărbătoarea Sfântului Bartolomeu cu imnuri, dar nu a îndrăznit să le compună el însuși. 

Timp de 40 de zile, Sfântul Iosif s-a rugat cu lacrimi în ochi, pregătindu-se pentru sărbătoarea Sfântului Apostol. În ajunul acesteia, Sfântul Bartolomeu i-a apărut în altar. El a privit Sfânta Biblie de la pieptul lui Iosif, și l-a binecuvântat să scrie imnuri bisericești, cu cuvintele, "Fie ca mâna dreapta a Atotputernicului Dumnezeu să te binecuvânteze, fie ca limba ta să dea la iveală ape de înțelepciune divine, fie ca inima ta să fie un templu al Sfântului Duh, și fie ca a ta imnodie să delecteze întreaga lume". După această apariție miraculoasă, Sfântul Iosif a compus un canon pentru Apostolul Bartolomeu și, începând de atunci, a compus imnuri și canonuri dedicate Maicii Domnului, sfinților, în onoarea Sfântului Nicolae, care-l eliberase din temniță. 

În vremea revitalizării ereziei iconoclaste de sub împăratul Teofil (829-842), Sfântul Iosif a suferit a doua oară din cauza ereticilor. A fost exilat la Herson pentru 11 ani. Venerarea ortodoxă a sfintelor icoane a fost reinstaurată sub domnia împărătesei Teodora (11 februarie) în anul 842, iar Sfântul Iosif a fost numit păstrător al vaselor sfinte la Hagia Sofia din Constantinopol. Din pricina denunțării îndrăznețe a fratelui împărătesei, Bardas, pentru o coabitare nelegiuită, sfântul a fost din nou exilat și s-a întors după moartea lui Bardas, în anul 867. 

Patriarhul Fotie (6 februarie) l-a instalat în poziția sa anterioară și l-a numit mărturisitor pentru tot clerul din Constantinopol. 

Ajungând la o vârstă înaintată, Sfântul Iosif s-a îmbolnăvit. În vinerea mare, Domnul i-a vestit moartea sa apropiată într-un vis. Sfantul a făcut inventarul bunurilor bisericii Hagia Sofia, care se aflau oficial în grija sa și l-a trimis patriarhului. 

S-a rugat intens multe zile, pregătindu-se pentru moartea sa. S-a rugat pentru pacea bisericii și miluința Domnului pentru sufletul său. Primind Sfintele Taine ale lui Hristos, Sfântul Iosif i-a binecuvântat pe toți cei care veniseră la el și, cu bucurie, a adormit întru Domnul în preajma anului 880. Corurile îngerilor și sfinților pe care îi slăvise în imnurile sale i-au purtat sufletul la ceruri în triumf. 

3 aprilie: Sfântul Cuvios Nichita Mărturisitorul