5 aprilie: Sfinții Mucenici Teodul și Agatopod

 Sfinții Mucenici Teodul și Agatopod au trăit în Tesalonic în decursul domniei împăratului Diocletian (284-305) și Maximinian (284-305), și au făcut parte din clerul bisericii. Sfântul Agatapod era foarte bătrân, iar Sfântul Teodul foarte tânăr. 

Amândoi s-au distins prin viața dreaptă și pioasă. Odată, Sfântul Teodul a avut în somn o viziune, în care o persoană necunoscută, într-un strai strălucitor, îi punea în mână niște obiecte. Când s-a trezit, a văzut în mâna sa un frumos inel cu imaginea Crucii, și și-a dat seama că acesta semnala viitoarea sa mucenicie. Prin puterea Crucii de pe inel, sfântul a vindecat mulți oameni și a convertit numeroși păgâni la credința în Hristos Mântuitorul.                                                      

Când împăratul Dioclețian a emis un edict de persecuție împotriva creștinilor (anul 303), mulți au încercat să se ascundă, însă Sfinții Teodul și Agatopod au continuat netulburători proclamarea Evangheliei. 

Guvernatorul Faustinus al Tesalonicului a auzit asta, și a dat poruncă să fie aduși la el pentru judecată. Văzând tinerețea și excelența Sfântului Teodul, Faustinus a recurs la flatare pentru a-l convinge să renunțe la creștinism și să ofere sacrificii idolilor. Sfântul Teodul a replicat că renunțase de mult timp la eroare și că-i era milă de Faustinus care, prin adoptarea păgânismului, era condamnat la o moarte eternă. Guvernatorul l-a pus pe mucenic să aleagă între oportunitățile vieții și o moarte imediată. Sfantul a spus că, desigur, alege viața, dar o viață veșnică, și că nu se teme de moarte. 

Când Faustinus a realizat că nu-l poate convinge pe Teodul, a început să vorbească cu Sfântul Agatapod, atentând să-l înșele, spunându-i că Sfântul Teodul fusese deja de acord să dea sacrificii zeilor. Însă, Sfântul Agatapod nu a crezut asta. Era încredințat că Sfântul Teodul era pregătit să-și ofere viața pentru Domnul Iisus Hristos. 

Neavând vreun succes, Faustinus a comandat ca mucenicii să fie duși la închisoare. Aceștia s-au rugat fervent și au propăvăduit cu îndrăzneală Cuvântul lui Dumnezeu celor încarcerați, așa că mulți au fost convertiți la creștinism. Eutinie, conducătorul închisorii, i-a raportat asta guvernatorului. 

Faustinus i-a chemat din nou pe cei doi la judecată, și i-a îmboldit iarăși să renunțe la Hristos. Înaintea ochilor Sfântului Teodul au fost aduși oameni care fuseseră creștini, dar își trădaseră credința. "I-ai cucerit pe cei slabi, dar nu îi vei înfrânge niciodată pe războinicii puternici ai lui Hristos, chiar dacă inventezi torturi și mai groaznice!", a exclamat Sfântul Teodul. Guvernatorul i-a poruncit mucenicul să-i dea cărțile sale creștine. "Aici este trupul meu dat torturii", a răspuns el, "fă ce dorești, schingiuiește-mă cu cruzime, dar nu voi da scrierile sfinte pentru a fi batjocorite de păcătoși". 

Faustinus a ordonat ca Sfântul Teodul să fie dus la locul execuției, unde un călău pregătise o sabie pentru a-i tăia capul. Bravul mucenic a strigat cu bucurie, "Slavă Ție, o Dumnezeule, Tatăl Domnului Meu, Iisus Hristos, care te-ai îndurat să suferi pentru noi. Aici, prin Grația Sa, vin la Tine cu bucuria că mor pentru Tine!".

Faustinus a oprit execuția și i-a aruncat iarăși pe mucenici în temniță. Aceștia s-au rugat din răsputeri și au avut amândoi același vis. Se făcea că navigau pe o corabie care era în pericol să se scufunde într-o furtună. Valurile i-au aruncat pe un țărm, pe care se aflau sfinți în straie strălucitoare. Și-au spus unul altuia despre viziune, și i-au dat mulțumiri lui Dumnezeu pentru mucenicia lor iminentă. 

Dimineața, când mucenicii au fost purtați la Faustinus, i-au declarat acestuia, "Suntem creștini, și suntem pregătiți să trecem prin orice suferință pentru Hristos". Guvernatorul a dat poruncă să fie aruncați în mare. Valurile l-au dus pe Sfântul Agatapod către stânci, și el a exclamat cu tărie, "Acesta va fi pentru noi al doilea botez, care ne va spăla păcatele și vom sosi la Hristos în puritate". 

Trupurile sfinților au fost duse de talazuri pe mal. Erau îmbrăcați în haine strălucitoare, dar funiile și pietrele utilizate pentru a-i trage la fundul apei dispăruseră. Creștinii le-au luat corpurile și le-au înmormântat cu respect. 

4 aprilie: Sfântul Cuvios Iosif Imnograful