11 mai: Sfântul Sfințit Mucenic Mochie preotul
Sfântul Sfințit Mucenic Mochie (Mocius) a fost preot în Macedonia, în orașul Amfipole. În decursul persecuției creștinilor de sub împăratul Dioclețian (284-305), Sfântul Mochie a îndemnat păgânii adunați la sărbătoarea păgână a lui Dionisie (Bahus) să abandoneze nelegiuirea și obiceiurile josnice care acompaniau acest festival.
Sfântul a fost dus la judecată în fața guvernatorului din Laodiceea. Când a fost amenințat cu tortura, el a răspuns, "Moartea pentru Hristos este o mare împlinire pentru mine!" Sfântul Mochie a fost supus schingiuirilor, pe care le-a îndurat cu neclintire, neincetând să denunțe veneratorii de idoli.
Dus la templul păgân al lui Dionisie, Sfântul a sfărâmat idolii atunci când l-a chemat în ajutor pe Iisus Hristos. După asta, a fost pus într-un cuptor înroșit de foc, unde a rămas nevătămat, însă flăcările ieșind afară din cuptor l-au ars pe guvernator.
Sfântul Mochie a fost iarăși chinuit prin torturi groaznice, pe care le-a suportat cu sprijinul lui Dumnezeu. A fost aruncat fiarelor sălbatice pentru a fi devorat de ele, dar acestea nu l-au atins. Leii, din contra, i s-au așezat la picioare. Oamenii, văzând astfel de minuni, au cerut mânioși ca Sfântul să fie eliberat. Guvernatorul a ordonat să fie trimis în orașul Perintos și, de acolo, la Bizantium, unde a fost executat.
Înainte de a muri, Sfântul Mochie i-a mulțumit Domnului pentru că-i dăduse puterea să persevereze până la sfârșitul vieții sale. Ultimele lui cuvinte au fost, "Doamne, primește-mi sufletul în pace". Apoi, a fost decapitat. Sfântul Mochie a murit în jurul anului 295. Mai târziu, împăratul Constantin a clădit o biserică în onoarea sa și i-a mutat moaștele sfinte în aceasta.
10 mai: Sfântul Apostol Simon Zilotul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu