12 mai: Sfântul Ierarh Epifanie, Arhiepiscopul Ciprului
Celebrat pe 12 mai, Sfântul Ierarh Epifanie, Arhiepiscopul Ciprului, "o ultimă relicvă a pietății străvechi", așa cum l-a numit Sfântul Ieremia, a trăit în secolul al IV-lea, în Fenicia. Împărăteasa romană Honoria a fost sora lui. Sfântul Epifanie a avut o descendența evreiască și, în tinerețe, a primit o educație aleasă. A fost convertit la creștinism după ce a văzut cum un călugăr, pe nume Luchian, și-a dăruit hainele unui sărac. Impresionat de compasiunea călugărului, a cerut să fie învățat întru credința creștină.
A fost botezat de Sfântul Ilarie cel Mare (21 octombrie) și a devenit ucenic al acestuia. Intrând la mănăstire, a progresat în viața monahală sub călăuzirea experimentatului Sfânt Ilarion, și s-a ocupat cu copierea de cărți grecești.
Datorită eforturilor și virtuților sale ascetice, Sfântul Epifanie a primit darul facerii de minuni. Pentru a evita vanitatea umană, a părăsit mănăstirea și a mers în deșertul Spanidrion. A fost prins de tâlhari și ținut captiv de ei trei luni. Vorbindu-i despre pocăință, Sfântul a adus unul dintre tâlhari la credința în adevăratul Dumnezeu. Când a fost eliberat, noul convertit l-a întovărășit. Sfântul Epifanie l-a luat la mănăstirea sa și l-a botezat cu numele de Ioan. De atunci, el a devenit ucenic credincios al Sfântului și a consemnat cu grijă viața și minunile învățătorului său.
Vești despre traiul dreptului Sfânt Epifanie s-au răspândit dincolo de mănăstire. Drept urmare, Sfântul s-a dus a doua oară în deșert, împreună cu ucenicul său Ioan. Chiar și în sălbăticie, au început să vină la el ucenici, și Sfântul Epifanie a întemeiat pentru ei o mănăstire nouă.
După o vreme, Sfântul Epifanie a făcut un pelerinaj la Ierusalim pentru a venera locurile sfinte de acolo și, apoi, s-a întors la mănăstirea Spanidrion. Oamenii din Licia l-au trimis la el pe călugărul Polibie, cerându-i să ia locul arhipastorului lor decedat. La auzul acestei cereri, ascetul clarvăzător a călătorit în secret spre deșertul patisian pentru a-l întâlni pe Sfântul Ilarie, sub călăuzirea căruia învățase ascetismul în tinerețe.
Cei doi sfinți și-au petrecut două luni în rugăciune și, apoi, Sfântul Ilarion l-a trimis pe Sfântul Epifanie la Salamis. Acolo erau adunați episcopii pentru a alege un nou arhipăstor pentru a-l înlocui pe cel mort de curând. Domnul a revelat celui mai bătrân dintre ei, episcopului Papie, că Sfântul Epifanie trebuie să fie ales episcop. La sosirea lui Epifanie, Sfântul Papie l-a condus în biserică, în care ca supunere față de participanții la Sinod, Sfântul Epifanie a fost de acord să fie episcopul lor. A fost consacrat ca episcop de Salamis în anul 367.
Sfântul Epifanie a câștigat renume datorită marelui său zel pentru credință, dragostei și carității față de săraci, și simplității caracterului său. A avut de suferit din cauza bârfei și dușmăniei unora din clerul său. Grație purității traiului său, Sfântului Epifanie i s-a îngăduit să vadă venirea Sfântului Duh peste darurile Liturghiei Divine. Odată, când Sfântul celebra Sfintele Taine, nu mai avut această viziune. A bănuit că acest lucru era provocat de starea spirituală a unuia din clerici și i-a spus acestuia, liniștit, "Pleacă, fiul meu, căci ești nedemn să participi la celebrarea Tainelor astăzi.
În acel timp, scrierile ucenicului său Ioan s-au întrerupt, deoarece s-a îmbolnăvit și a murit. Mărturii ale vieții pe mai departe a Sfântului Epifanie au continuat să fie consemnate de un alt ucenic al său, Polibie.
Prin intrigile împărătesei Eudoxia și ale patriarhului Teofilie al Alexandriei, către sfârșitul vieții sale, Sfântul Epifanie a fost chemat la Constantinopol, pentru a participa la un sinod ce fusese convenit pentru judecarea marelui Sfânt Ioan Gură de Aur (14 septembrie și 13 noiembrie). De îndată ce și-a dat seama că fusese manipulat de dușmanii Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfântul Epifanie a părăsit Constantinopolul, nevrând să ia parte la un sinod nelegiuit.
Pe când se întorcea acasă, pe o corabie, Sfântul și-a simțit moartea apropiată și le-a dat ucenicilor săi instrucțiunile finale: să respecte poruncile lui Dumnezeu și să-și apere mintea de gânduri impure. A murit a doua zi. Oamenii din Salamis au primit trupul arhipastorului cu durere în suflete și, pe 12 mai 403, l-au îngropat în biserica clădită de el însuși.
Al Șaptelea Sinod Ecumenic l-a numit pe Sfântul Epifanie Părinte și Învățător al Bisericii.
Celebrat pe 12 mai, Sfântul Ierarh Epifanie, Arhiepiscopul Ciprului, "o ultimă relicvă a pietății străvechi", așa cum l-a numit Sfântul Ieremia, a trăit în secolul al IV-lea, în Fenicia. Împărăteasa romană Honoria a fost sora lui. Sfântul Epifanie a avut o descendența evreiască și, în tinerețe, a primit o educație aleasă. A fost convertit la creștinism după ce a văzut cum un călugăr, pe nume Luchian, și-a dăruit hainele unui sărac. Impresionat de compasiunea călugărului, a cerut să fie învățat întru credința creștină.
A fost botezat de Sfântul Ilarie cel Mare (21 octombrie) și a devenit ucenic al acestuia. Intrând la mănăstire, a progresat în viața monahală sub călăuzirea experimentatului Sfânt Ilarion, și s-a ocupat cu copierea de cărți grecești.
Datorită eforturilor și virtuților sale ascetice, Sfântul Epifanie a primit darul facerii de minuni. Pentru a evita vanitatea umană, a părăsit mănăstirea și a mers în deșertul Spanidrion. A fost prins de tâlhari și ținut captiv de ei trei luni. Vorbindu-i despre pocăință, Sfântul a adus unul dintre tâlhari la credința în adevăratul Dumnezeu. Când a fost eliberat, noul convertit l-a întovărășit. Sfântul Epifanie l-a luat la mănăstirea sa și l-a botezat cu numele de Ioan. De atunci, el a devenit ucenic credincios al Sfântului și a consemnat cu grijă viața și minunile învățătorului său.
Vești despre traiul dreptului Sfânt Epifanie s-au răspândit dincolo de mănăstire. Drept urmare, Sfântul s-a dus a doua oară în deșert, împreună cu ucenicul său Ioan. Chiar și în sălbăticie, au început să vină la el ucenici, și Sfântul Epifanie a întemeiat pentru ei o mănăstire nouă.
După o vreme, Sfântul Epifanie a făcut un pelerinaj la Ierusalim pentru a venera locurile sfinte de acolo și, apoi, s-a întors la mănăstirea Spanidrion. Oamenii din Licia l-au trimis la el pe călugărul Polibie, cerându-i să ia locul arhipastorului lor decedat. La auzul acestei cereri, ascetul clarvăzător a călătorit în secret spre deșertul patisian pentru a-l întâlni pe Sfântul Ilarie, sub călăuzirea căruia învățase ascetismul în tinerețe.
Cei doi sfinți și-au petrecut două luni în rugăciune și, apoi, Sfântul Ilarion l-a trimis pe Sfântul Epifanie la Salamis. Acolo erau adunați episcopii pentru a alege un nou arhipăstor pentru a-l înlocui pe cel mort de curând. Domnul a revelat celui mai bătrân dintre ei, episcopului Papie, că Sfântul Epifanie trebuie să fie ales episcop. La sosirea lui Epifanie, Sfântul Papie l-a condus în biserică, în care ca supunere față de participanții la Sinod, Sfântul Epifanie a fost de acord să fie episcopul lor. A fost consacrat ca episcop de Salamis în anul 367.
Sfântul Epifanie a câștigat renume datorită marelui său zel pentru credință, dragostei și carității față de săraci, și simplității caracterului său. A avut de suferit din cauza bârfei și dușmăniei unora din clerul său. Grație purității traiului său, Sfântului Epifanie i s-a îngăduit să vadă venirea Sfântului Duh peste darurile Liturghiei Divine. Odată, când Sfântul celebra Sfintele Taine, nu mai avut această viziune. A bănuit că acest lucru era provocat de starea spirituală a unuia din clerici și i-a spus acestuia, liniștit, "Pleacă, fiul meu, căci ești nedemn să participi la celebrarea Tainelor astăzi.
În acel timp, scrierile ucenicului său Ioan s-au întrerupt, deoarece s-a îmbolnăvit și a murit. Mărturii ale vieții pe mai departe a Sfântului Epifanie au continuat să fie consemnate de un alt ucenic al său, Polibie.
Prin intrigile împărătesei Eudoxia și ale patriarhului Teofilie al Alexandriei, către sfârșitul vieții sale, Sfântul Epifanie a fost chemat la Constantinopol, pentru a participa la un sinod ce fusese convenit pentru judecarea marelui Sfânt Ioan Gură de Aur (14 septembrie și 13 noiembrie). De îndată ce și-a dat seama că fusese manipulat de dușmanii Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfântul Epifanie a părăsit Constantinopolul, nevrând să ia parte la un sinod nelegiuit.
Pe când se întorcea acasă, pe o corabie, Sfântul și-a simțit moartea apropiată și le-a dat ucenicilor săi instrucțiunile finale: să respecte poruncile lui Dumnezeu și să-și apere mintea de gânduri impure. A murit a doua zi. Oamenii din Salamis au primit trupul arhipastorului cu durere în suflete și, pe 12 mai 403, l-au îngropat în biserica clădită de el însuși.
Al Șaptelea Sinod Ecumenic l-a numit pe Sfântul Epifanie Părinte și Învățător al Bisericii.
11 mai: Sfântul Sfințit Mucenic Mochie preotul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu