15 mai: Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare

 Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare a fost atât un model de trai în deșert, cât și, împreună cu Sfinții Antonie cel Mare (17 ianuarie), Macarie cel Mare (19 ianuarie), și Eftimie cel Mare (20 ianuarie), un fondator al vieții monahale cenobitice din Egipt. 

Sfântul Pahomie s-a născut în secolul al III-lea, în Tebaida (Egiptul de Sus). Părinții săi au fost păgâni care i-au dat o educație laică excelentă. Din tinerețe, s-a dovedit a avea un bun caracter, a fi prudent și sensibil. 

Când Pahomie a ajuns la vârsta de 20 de ani, a fost chemat să servească în armata împăratului Constantin (prin anul 315). În acea vreme, au fost puși noi recruți în temnița orașului păzită de soldați. Creștinii locali au hrănit ostașii și au avut grijă de ei.                                             

Tânărul Pahomie a aflat că acești oameni acițonaseră în acest fel din dragostea lor pentru Dumnezeu, îndeplinind porunca Lui de a ne iubi vecinii, iar acest lucru a făcut o impresie profundă asupra sufletului său pur. Pahomie a jurat că va deveni creștin. Când s-a întors din armată, după o victorie, a primit sfântul botez, s-a mutat într-o așezare singuratică din Senesit, și a început să ducă o viață ascetică. Dându-și seama de nevoia de a avea o călăuzire spirituală, s-a dus la sălășuitorul din deșert, Palamon. A fost acceptat de acesta ca ucenic, și a pornit să urmeze exemplul învățătorului său în străduințele monahale. 

 După zece ani de ascetism, Sfântul Pahomie și-a făcut propria sa cale în deșert, și s-a oprit la ruinile fostului său sat, Tabenisi. Aici a auzit un Glas spunându-i să clădească o mănăstire chiar acolo. Pahomie i-a spus asta lui Palamon, și amândoi au considerat acest mesaj ca o poruncă de la Dumnezeu. 

Au mers la Tabenisi și au construit o mică chlie monahală. Sfântul Palamon a binecuvântat fundațiile mănăstirii și a prezis gloria sa viitoare. Curând, însă, Palamon a plecat la Domnul. Apoi, Sfântului Pahomie i-a apărut un înger al lui Dumnezeu, sub forma unui călugăr din schima mare și i-a dat un regulament al vieții monahale. Puțin timp după aceea, fratele mai vârstnic al lui Pahomie, Ioan, a venit și s-a stabilit acolo împreună cu el. 

Sfântul Pahomie a avut de îndurat multe ispite și atacuri din partea Dușmanului omenirii, dar a rezistat tuturor acestora prin rugăciunea și neclintirea sa în credință. 

Treptat, au început să se adune adepți în jurul Sfântului Pahomie. Învățătorul lor i-a impresionat pe toți prin dragostea lui pentru muncă, care-l făcea să îndeplinească tot felul de sarcini monahale. A cultivat o grădina divină, a conversat cu mulți ce căutau călăuzire și s-a îngrijit de cei bolnavi. 

Sfântul Pahomie a introdus un regulament monahal al vieții cenobitice, dând oricui aceeași hrană și aceeași îmbrăcăminte. Călugării mănăstirii și-au îndeplinit îndatoririle desemnate pentru binele comun al colectivității. Printre variate sarcini era și cea de a copia cărți. Nu li s-a permis să posede propriile lor lucruri și nici să accepte vreo ceva de la rudele lor. Sfântul considera că o îndatorire înfăptuită cu zel era de o mai mare importanță decât postirea sau rugăciunea. El a cerut, de asemeni, călugărilor, o respectare strictă a regulamentului monahal și i-a certat pe cei leneși. 

Sora lui, Maria, a venit să-l vadă, dar ascetul a refuzat să o întâlnească. Prin portarul mănăstirii, a binecuvântat-o să intre pe calea vieții monahale, promițându-i să o ajute în această privință. Maria a plâns, dar a făcut așa cum i-a zis fratele său. Călugării de la Tabenisi i-au clădit o colibă pe malul opus al Nilului. Acolo, în jurul Mariei au început să se adune multe călugărițe. Curând, s-a format o mănăstire pentru maici, cu un regulament strict furnizat de Sfântul Pahomie. 

Au venit tot mai mulți călugări la mănăstirea lui Pahomie, și a fost necesar să se construiască încă șapte alte mănăstiri în apropiere. Numărul călugărilor de sub călăuzirea Sfântului a ajuns la 7.000, iar acesta vizita toate mănăstirile și le administra. În același timp, Pahomie a rămas un călugăr profund umil, ce era mereu gata să asculte și să accepte vorbele fiecărui frate. 

Sever și strict cu el însuși, Sfântul Pahomie avea o mare bunătate și condescendență față de deficiențele călugărilor nematurizați spiritual. 

Unul dintre călugări era dornic să se dedice muceniciei, însă Pahomie l-a întors de la dorința sa și l-a instruit să-și îndeplinească sarcinile monahale , îmblânzind mândria sa și îndreptându-l către umilință. 

Odată, un alt călugăr nu i-a urmat sfatul și a părăsit mănăstirea. A fost prins de tâlhari, care l-au amenințat cu moartea și  l-au forțat să ofere sacrificii zeilor păgâni. Plin de disperare, călugărul s-a întors la mănăstire. Sfântul Pahomie i-a poruncit să se roage intens zi și noapte, menținând un post sever și trăind într-o completă singurătate. Călugărul i-a urmat sfatul și și-a mântuit sufletul de disperare.

Sfântul Pahomie învăța întotdeauna călugarii să se bazeze pe ajutorul și mila lui Dumnezeu. S-a întâmplat odată să fie o lipsa de grâu la mănăstire. Sfântul și-a petrecut întreaga noapte în rugăciune și, dimineața, din oraș, a fost trimisă o mare cantitate de pâine, fără vreo plată. Sfântul Pahomie avea darul de a face minuni și a-i vindeca pe cei bolnavi. 

Domnul i-a revelat viitorul traiului monahal. Sfântul a aflat că viitorii călugări nu vor avea prea mult zel în următoarea generație și că nu vor avea un călăuzitor experimentat. Prostrându-se pe pământ, Sfântul Pahomie a plâns cu amar, făcând apel la Domnul și implorându-l să aibă milă față de ei. Apoi, a auzit un glas, raspunzându-i, "Pahomie, fii cu mintea grijulie în privința milei lui Dumnezeu. Călugării din viitor vor primi o răsplată, de vreme ce și ei vor avea prilejul să treacă prin viața împovărătoare călugărească". 

Către finele vieții sale, Sfântul Pahomie s-a îmbolnăvit de la o molimă ce afecta regiunea. Cel mai apropiat ucenic al lui, Sfântul Teodor (17 mai) l-a îngrijit cu iubire filială. Sfântul Pahomie a murit în preajma anului 348, la vârsta de 53 de ani, și a fost îngropat pe un deal din preajma mănăstirii sale. 

14 mai: Sfântul Mucenic Isidor din Hios