16 mai: Sfântul Cuvios Teodor cel Sfințit
Sfântul Cuvios Teodor a fost numit cel Sfințit întrucât a fost primul din mănăstirea sa ce a fost hirotonisit la preoție.
Sfântul Teodor a venit din Egipt și a fost fiul unor creștini bogați și iluștri. Tânjirea după viața monahală l-a însuflețit de timpuriu. Odată, în casa părinților, săi a avut loc o mare petrecere din cursul sărbătorii Teofaniei. Băiatul nu a vrut să ia parte la festivități, îngrijorat că bucuriile pământene ar putea să-l lipsească de cele din viața următoare. A părăsit casa și a intrat într-o mănăstire.
Auzind de Sfântul Pahomie cel Mare, a fost pătruns de dorința de a-l vedea. Sfântul Pahomie l-a primit pe tânăr cu dragoste, fiind informat anterior de Dumnezeu despre sosirea lui. Rămânând la mănăstire, Sfântul Teodor și-a indeplinit repede, cu succes, îndatoririle monahale, într-o supunere deplină față de călăuzitorul său și cu compasiune față de ceilalți frați. Mama lui Teodor, aflând că acesta era la mănăstirea Tabenisi, a venit la Sfântul Pahomie cu o scrisoare de la episcop, cerând să-și vadă fiul. Sfântul Teodor nu a vrut să se lepede de jurământul de a renunța la lume, și a refuzat să se întâlnească cu mama să.
Observând puterea minții și abilitatea spirituală a Sfântului Teodor, Sfântul Pahomie i-a zis odată să-i instruiască pe frați întru Sfânta Scriptură. Sfântul Teodor avea pe atunci numai 20 de ani. S-a supus și a început să le vorbească, dar, unii din frații mai vârstnici au considerat că era o ofensă ca un nou călugăr să le dea învățătură, și au plecat de acolo. Sfântul Pahomie le-a spus, "Ați urmat diavolul și, din cauza orgoliului vostru, eforturile voastre vor ajunge la nimic. Nu l-ați respins pe Ieodor ci, mai curând, ați respins Cuvântul lui Dumnezeu, și v-ați lipsit voi înșivă de Sfântul Duh".
Sfântul Pahomie l-a numit pe Sfântul Teodor ca asupravegheator al mănăstirii Tabenisi, și s-a retras într-o mănăstire mai solitară. Sfântul Teodor a continuat, cu o iubire filială, să fie preocupat de învățătorul său, și a avut grijă de Sfântul Pahomie în decursul bolii sale din urmă, până s-a odihnit întru Domnul. După moartea Sfântului Pahomie, Sfântul Teodor a condus mănăstirea Tabenisi, și, mai târziu, a ajuns la conducerea tuturor mănăstirilor din Tebaida. Teodor a fost vestit pentru sfințenia traiului său și a marelui său dar de a face minuni, și a fost binecunoscut de Sfântul Atanasie, patriarhul Constantinopolului. S-a dus la Domnul la o vârstă înaintată, în anul 368.
15 mai: Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare
Niciun comentariu: