2 mai: Aducerea Moaștelor Sfântului Ierarh Atanasie cel Mare, Arhiepiscopul Alexandriei

 Sfântul Ierarh Atanasie cel Mare, Arhiepiscopul Alexandriei, a fost un important părinte al bisericii și apărător al ortodoxiei. S-a născut în jurul anului 257, în orașul Alexandria, într-o pioasă familie creștină. A primit o aleasă educație laică, dar a acumulat mai multă cunoaștere prin studierea asiduă a Sfintelor Scripturi. 


În copilăria sa, viitorul Ierarh Atanasie a devenit cunoscut de Sfântul Alexandru, Patriarhul Alexandriei (29 mai). Un grup de copii, incluzându-l pe Atanasie, se juca pe malul mării. Copiii creștini s-au decis să-i boteze pe tovarășii lor păgâni. Tânărul Atanasie, pe care copiii îl desemnaseră ca "episcop", a performat botezul, repetând cu precizie cuvintele pe care le auzise în biserică în timpul sfintei slujbe. Patriarhul Alexandru a observat tot de la o fereastră. Apoi, a poruncit ca acei copii și părinții lor să fie aduși la el. A vorbit cu ei vreme îndelungată, și a hotărât că botezul făcut de copii a fost potrivit rânduielilor bisericești. De atunci, patriarhul a urmărit dezvoltarea spirituală a lui Atanasie și, odată cu timpul, l-a adus în cler, mai întâi ca cititor, și apoi ca diacon.                                    

                  

2 mai: Aducerea Moaștelor Sfântului Ierarh Atanasie cel Mare, Arhiepiscopul Alexandriei

Ca diacon, Sfântul Atanasie l-a întovărășit pe patriarhul Alexandru la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325. Aici, Sfântul Atanasie a respins erezia lui Arius. Cuvântarea lui a fost aprobată de părinții ortodocși ai sinodului, însă arienii au ajuns să-l urască și l-au persecutat pentru tot restul vieții sale. 


După moartea Sfântul patriarh Alexandru, Sfântul Atanasie a fost ales unanim ca succesor al său în Alexandria. El a refuzat, considerându-se nevrednic dar, la insistența ortodocșilor, a fost, în cele din urmă de acord, și a fost consacrat episcop la vârsta de numai 28 de ani. Sfântul Atanasie a călăuzit biserica 47 de ani, indurând persecuția și acțiunile răuvoitoare ale dușmanilor săi. A fost expulzat de mai multe ori din Alexandria și s-a ascuns de arieni în locuri pustii, având în vedere că aceștia au încercat în mod repetat să-l omoare. Sfântul Atanasie și-a petrecut peste 20 e ani în exil, revenind la credincioșii săi și, apoi, fiind iarăși  izgonit. 


A fost o perioadă când a rămas singurul episcop din regiune, după ce toți ceilalți au adoptat erezia. La falsele sinoduri ale arienilor, a fost eliminat din rangul de episcop. În ciuda faptului că a fost persecutat mulți ani, sfântul a continuat să apare puritatea credinței ortodoxe, și a scris numeroase scrisori și lucrări împotriva ereziei ariene. 


Când Iulian Apostatul (361-363) a pornit o persecuție contra creștinilor, mânia sa s-a îndreptat în primul rând către Sfântul Atanasie, considerat un mare stâlp al ortodoxiei. Iulian a intenționat să ucidă sfântul pentru a da o lovitură fatală creștinismului, dar a pierit curând. Rănit mortal de o săgeată în decursul unei bătălii, a strigat disperat: "Ați învins galileenilor!" După decesul lui Iulian, Sfântul Atanasie a îndrumat biserica vreme de șapte ani și a murit în jurul anului 373, la vârsta de 76 de ani. 


Sfântul Atanasie este sărbătorit și pe 18 ianuarie, împreună cu Sfântul Chiril al Alexandriei. 


1 mai: Sfântul Prooroc Ieremia


2 mai: Aducerea Moaștelor Sfântului Ierarh Atanasie cel Mare, Arhiepiscopul Alexandriei 2 mai: Aducerea Moaștelor Sfântului Ierarh Atanasie cel Mare, Arhiepiscopul Alexandriei Reviewed by Diana Popescu on mai 01, 2024 Rating: 5

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.