21 mai: Sfinții Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena

 Biserica îl numește pe Sfântul Constantin (306-337) "întocmai cu Apostolii", iar istoricii îl numesc "cel Mare". A fost fiul Cezarului Constantius Chlorus, care a cucerit Galia și Britania. Mama sa a fost Sfânta Elena, o creștină cu origini umile. 

În acea vreme, imensul imperiu roman era divizat în jumătatea vestică și cea răsăriteană, conduse de doi împărați independenți, aceștia fiind numiți "Cezari". Constantius Chlorus a fost Cezar în imperiul roman vestic și s-a născut în anul 274, posibil la Niș, în Serbia. În anul 294, Constantius a divorțat de Elena astfel încât să-și ducă mai departe ambițiile politice prin căsătoria cu o femeie de rang înalt. După ce a devenit împărat, Constantin a arătat mamei sale un mare respect, dându-i titlul de "Augusta". 

Sfântul Constantin, viitorul conducător al întregului imperiu roman, a fost crescut cu respect față de creștinism. Tatăl său nu a persecutat creștinii de pe teritoriile pe care le guverna. Totuși, pe de altă parte, aceștia fuseseră persecutați în tot imperiul roman de împărații Dioclețian (284-305) și Maximian Galerius (305-311) în est, și de împăratul Maximian Hercules (284-305) în vest.       

          

În anul 306, după moartea lui Constantius Chlorus, Constantin a fost aclamat de armată la York ca împărat al Galiei și Britaniei. Primul act al noului împărat a fost cel de acordare a libertății de a se practica creștinismul în regiunile supuse lui. Păgânul Maximian Galerius la răsărit și tiranul crud Maxentius în occident îl urau pe Constantin și au complotat să-l răstoarne de la putere și să-l omoare, însă Constantin a avut succes într-o serie de bătălii contra lor, înfrângandu-și dușmanii cu ajutorul lui Dumnezeu. El s-a rugat lui Dumnezeu să-i dea un semn care să-i inspire armata să lupte cu vitejie, iar Domnul i-a arătat în ceruri strălucitorul Semn al Crucii, cu inscripția, "Sub acest semn, învinge". 

După ce a ajunssingurul conducător al imperiul roman, Constantin a emis Edictul de la Milano, care garanta toleranța religioasă pentru creștini. Sfânta Elena, care era creștină, este posibil să-l fi influențat să ia această decizie. După 300 de ani de persecuție, creștinii puteau, în cele din urmă, să-și practice fără teamă credința. 

Renunțând la pagânism, împăratul nu și-a mai păstrat capitala în vechea Roma, fostul centru al tărâmului păgân. El și-a transferat capitala la est, în orașul Byzantium, care a fost renumit Constantinopol, "orașul lui Constantin" (11 mai). Sfântul Constantin a fost profund convins că numai creștinismul putea unifica marele imperiu roman, cu oamenii săi diverși. A sprijinit biserica în orice privință, a rechemat mărturisitorii creștini din exil, a construit biserici și și-a arătat grija față de cler. 

Împăratul a avut un mare respect pentru Semnul Crucii Domnului, purtător de victorie, și, de asemeni, a vrut să găsească adevărata Cruce, pe care fusese răstignit Domnul Iisus Hristos. Din acest motiv, și-a trimis propria mamă, Sfânta Împărăteasa Elena, la Ierusalim, dându-i atât putere, cât și bani. Patriarhul Macarie al Ierusalimului  și Sfânta Elena au început căutarea și, prin voia lui Dumnezeu, Crucea Creatoare de Viață a fost descoperită miraculos în anul 326. Biserica ortodoxă comemorează Descoperirea Prețioasei Cruci și a Prețioasele Cuie de către Sfânta Împărăteasa Elena pe 6 martie. 

În Palestina, Sfânta Împărăteasă a făcut multe în beneficiul bisericii. A poruncit ca toate locurile conectate cu viaa pământeană a Domnului și Maicii Sale să fie eliberate de toate urmele de pagânism și ca în unele să se clădească biserici.

Împăratul Constantin a dat ordin să se construiască peste mormântul Său o biserica magnifică în onoarea Învierii Domnului. După ce a împărțit pomeni generoase și i-a hrănit pe cei înfometați (uneori, servindu-i ea însăși), Sfânta Elena s-a întors la Constantinopol, unde a murit în anul 327.

Datorită marilor sale servicii aduse bisericii și eforturilor sale în găsirea Crucii Creatoare de Viață, Împărăteasa Elena este numită "întocmai cu Apostolii". 

Starea pașnică a bisericii a fost disturbată de certuri, disensiuni și erezii ce au apărut în interiorul acesteia. Deja la începutul domniei Sfântului Constantin, ereziile donatiste și novatiene s-au iscat în vest. Aceste erezii , repudiate de două sinoade bisericești locale au fost, în cele din urmă, condamnate la Sinodul de la Milano din anul 316. 

Ruinătoare pentru biserica a fost, în particular, ascensiunea ereziei ariene în est, care nega natura Divină a Fiului lui Dumnezeu și pretindea că Domnul Iisus Hristos nu a fost decât o creatură. La porunca împăratului, a fost convocat Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, în anul 325. 

La acest Sinod au participat 318 episcopi. Printre ei au fost episcopi mărturisitori din perioada persecuțiilor și mulți alți luminători ai bisericii, incluzându-l pe Sfântul Nicolae din Mira. Împăratul a fost prezent la sesiunile Sinodului, unde a fost condamnată erezia lui Arius și a fost creat un simbol al credinței sau Crezul, în care a fost introdus termenul de "consubstanțial cu Tatăl" la insistența împăratului, confirmându-se adevărul divinității lui Iisus Hristos, care și-a asumat natura umană pentru mântuirea întregii omeniri. 

După Sinodul de la Niceea, Sfântul Constantin și-a continuat rolul activ în bunăstarea bisericii. A acceptat sfântul botez pe patul său de moarte, pregătindu-se pentru acesta toată viața sa. Sfântul Constantin a murit în ziua de Rusalii în anul 327, și a fost înmormântat în biserica Sfinților Apostoli, într-o criptă pregătită de el însuși. 

Un omoplat al Sfântului Constantin se află în mănăstirea Konstamonitu de pe muntele Athos. Părți ale sfintelor sale moaște se găsesc, de asemeni, la mănăstirea Kykkos din Cipru. 

20 mai: Sfântul Mucenic Talaleu